Interviu cu Alina Mihaela Toma, Preşedinte Director General FGCR
Venită de curând la conducerea FGCR, Alina Toma are avantajul experienţei anterioare avută la Finanţe care i-a oferit o imagine macro asupra întregii economii, inclusiv asupra agriculturii și evoluției fondurilor de garantare. Pentru început, dincolo de interesul constant în continuarea parteneriatului cu MADR, îşi propune a analiza variantele prin care FGCR va putea dezvolta relaţiile actuale cu principalele instituţii de credit cu care colaborează. Preşedinta FGCR crede că agricultura trebuie să fie, cu siguranță, unul din pilonii de bază ai unui Proiect de țară.
Doamnă Alina Mihaela Toma, aţi preluat de curând funcţia de preşedinte al Fondului de Garantare a Creditului Rural, pe fondul unei scăderi a interesului fermierilor de a apela la garanţiile fondului. Ne puteţi spune care este prima Dvs. impresie despre situaţia actuală a FGCR?
Am venit la Fond dintr-o instituție care îmi oferea o imagine macro asupra întregii economii, inclusiv asupra agriculturii, domeniu la a cărui finanțare contribuiam direct și ale cărui inițiative legislative le analizam în vederea promovării. Suplimentar, am avut imaginea rolului și evoluției fondurilor de garantare și contribuția acestora la dezvoltarea economiei româneşti.
În acest context și prin cunoașterea în amănunt a situației FGCR apreciez că acesta are un rol și loc deosebit de important în viaţa fermierilor.
Totodată, vreau să precizez, că am găsit la FGCR o echipă profesionistă, serioasă și aplecată spre soluționarea cerințelor beneficiarilor produselor noastre, personal ce beneficiază de cunoştinţe vaste în domeniul garantării, precum și reglementări, norme, proceduri și fluxuri de lucru implementate, preluând astfel un mandat aferent unui bussines bun.
Apreciez astfel ca FGCR este o instituţie matură care a contribuit activ, în cei 24 de ani de existenţă, la dezvoltarea agriculturii româneşti, prin punerea bazelor mecanismului de garantare al angajamentelor financiare acordate în zona agricolă şi rurală şi ulterior prin amplificarea efectului de levier al creditării agriculturii şi absorbţiei fondurilor europene. Fondul este unul dintre principalii martori instituţionali ai privatizării sistemului bancar românesc, al evoluţiei indubitabile a acestuia, al integrării în UE împreună cu toate beneficiile ce au decurs de aici şi al tuturor evenimentelor care au scris istoria agriculturii româneşti post-decembriste.
Cu privire la interesul scăzut al fermierilor în ce priveşte apelarea la credite, vreau să precizez că acesta se manifestă îndeosebi în perioadele în care aceştia sunt capitalizați, inclusiv prin plata la timp a subvenţiilor.
Una din problemele semnalate de instituțiile finanţatoare, beneficiari, precum și de minister este nivelul comisioanelor de garantare prevăzute în legislaţia în vigoare şi care este în prezent direct corelată cu ratingul beneficiarului prevăzut în Comunicarea CE 155/2008. Ne exprimăm speranţa că, în decursul acestui an, va fi reanalizată legislaţia ce stă la baza modalităţii de stabilire a nivelului comisioanelor, astfel încât cu susţinerea MADR şi avizul Comisiei Europene, să putem diminua aceste comisioane pentru a ne alinia tendinţelor de reducere a costurilor asociate finanţărilor din sectorul agricol românesc.
Din istoricul Fondului, pot afirma că businessul acestuia este strict dependent de politicile agricole ale MADR.
În ultimii ani fermierii nu mai doresc să apeleze la credite, nu mai vor finanţare bancară, ci preferă să se descurce cu firmele de leasing sau cu companiile furnizoare de inputuri. Care credeţi că ar fi cauzele care au condus la o asemenea atitudine? Cum reacţionează băncile?
Situaţia actuală este caracterizată printr-o selectivitate mai ridicată a instituţiilor de credit faţă de solicitanţii finanţărilor, preponderent ca expresie a elementelor de natură obiectivă care definesc agricultura românească, dincolo de potenţialul său unanim recunoscut, cu referire la: volatilitatea randamentelor; gradul de fiscalizare redus al producţiei agricole şi alimentare;
nivelul redus de procesare a materiilor prime agricole cu impact direct asupra valorii adăugate generate; volatilitatea preţurilor; inexistenţa unor pieţe a preţurilor produselor agricole; structura exploataţiilor excesiv de fărâmiţată etc.
Totuşi, această selectivitate rezultată în urma unor analize mult mai aprofundate a indicatorilor cantitativi şi calitativi ai proiectelor finanţate, dincolo de inerentul efect al limitării ratei de recuperare a decalajelor înregistrate de sectorul agricol din România faţă de media indicatorilor din spaţiul agroalimentar european, are efecte pozitive incontestabile în ceea ce priveşte şansa de succes a proiectelor finanţate, deci până la urmă se află într-o relaţie direct proporţională cu efectul generat în economie de respectivele input-uri de capital.
Proliferarea creditului comercial ca alternativă de finanţare la creditarea bancară, deşi prezintă o serie de avantaje, legate de operativitatea acordării, adaptarea optimă a graficului de rambursare în raport cu ciclurile de producţie ale activităţii desfăşurate, ar fi de preferat să rămână totuşi secundar în opţiunile fermierilor, întrucât acesta este mai scump, fiind la origine acoperit indirect tot de un credit bancar, dar preluat de respectivul furnizor de input-uri, care include în preţul de vânzare al produselor oferite, costul suplimentar al finanţării.
În acest context, consider că, fermierii ar trebui ca anterior luării deciziei, de prelungire a termenului de plată către companiile furnizore de inputuri și/sau a apela la leasing-uri, să facă o analiză a costurilor acestora raportată la ce alte opţiuni mai au, inclusiv creditul bancar.
Ministrul Agriculturii a luat anumite măsuri menite să ajute dezvoltarea sectorului agricol, spre exemplu, OUG nr. 22/2017 prin care se instituie un program de garantare a creditelor pentru achiziţia de terenuri şi producţie. Sunt efecte pozitive privind această ordonanţă?
Avantajul major al acestei ordonanţe constă în faptul că nu se solicită fermierului alte garanţii pentru acordarea finanţării cu excepţia terenului achiziţionat şi a garanţiei FGCR.
Totuşi efectele depline ale OUG 22/2017 se pot constata în timp. Până în prezent prevederile acesteia se aplică doar în cazul fermierilor care achiziţionează terenuri agricole care au cadastru. Pe măsură ce cadastrul agricol se va implementa la nivel teritorial, cu siguranţă efectele pozitive ale acestei Ordonanţe nu vor înceta să apară.
În ce priveşte activitatea FGCR, în decursul anului 2017 au fost emise peste 350 de garanţii, precizându-vă totodată că în prezent primim zilnic solicitări pentru acest tip de produs.
Cu toate că termenul scurs de la aprobarea și implementarea acestei ordonanţe este foarte scurt, putem trage concluzia că aceasta produce efecte pozitive, atingându-şi scopul.
Se pare că UE va reduce alocările comunitare pentru agricultură post Brexit, cam cu 30%.
Ce impact poate avea acest lucru asupra fermierilor din România şi ce măsuri credeţi că s-ar putea lua în sprijinul lor?
Este prematur să anticipăm, dar cu siguranţă instrumentele financiare vor avea o alocare și un loc important în viitorul PAC.
În acest context, FGCR, având în vedere experienţa acumulată în derularea fondurilor europene alocate României, și nu numai, va găsi oportunităţi pentru dezvoltarea de noi produse de garantare, astfel încât să contribuie şi pe mai departe la absorbţia acestor fonduri în marele avantaj al fermierilor şi mediului rural.
Am siguranța că statul român va depune toate diligențele și va identifica toate oportunitățile astfel încât, asupra fermierilor din România, impactul reducerii fondurilor comunitare să fie cât mai nesemnificativ.
Finanţarea agriculturii a fost şi este un subiect extrem de important, dat fiind gradul de capitalizare în sectorul agricol din România care este mult sub cel din ţările UE. În faţa acestei realităţi, cum credeţi că trebuie FGCR să îşi „moduleze” activitatea pe ceea ce cere piaţa şi să-şi extindă gama de servicii, poate chiar pe segmente pe care nu a fost prezentă până la acest moment?
În prezent, atenţia mea se concentrează asupra consolidării activităţii şi a rezultatelor de acum ale FGCR, a readaptării permanente la cerinţele pieţei şi ale finanţatorilor cu care colaborăm, astfel încât să putem sesiza orice oportunităţi care pot surveni, fie ca expresie a modificărilor legislative în ce priveşte activitatea de garantare, fie deopotrivă ca rezultat al reorientărilor politicilor de risc şi de creditare ale instituţiilor bancare partenere, respectiv al creării unor parteneriate axate pe necesităţile şi priorităţile fiecărui partener.
Cu alte cuvinte, dincolo de interesul constant în continuarea parteneriatului cu MADR, a cărui politica agricolă o facilităm prin întreaga noastră strategie şi activitate curentă şi căruia îi suntem alături cu toată expertiza noastră, ne dorim a analiza variantele prin care putem dezvolta relaţiile actuale cu principalele instituţii de credit cu care colaborăm, după volumul de garanţii acordat acestora, astfel încât să identificăm soluţii concrete la necesităţile specifice fiecărui finanţator, crescând practic gradul de customizare al serviciilor noastre în raport cu principalii aportori de business, cu rezultate deopotrivă avantajoase dar în ultimă instanţă şi pentru fermieri, prin însăşi impulsionarea indirectă a activităţii de creditare din România.
Suplimentar, consider că trebuie făcute eforturi pentru:
l facilitarea accesului la finanţare al exploataţiilor agricole de dimensiuni mici şi mijlocii prin utilizarea fondurilor europene şi aplicarea prevederilor din Regulamentele comunitare emise pentru perioada 2014-2020 cu referire la înfiinţarea fondului de creditare dedicat acestor categorii de beneficiari;
l revederea legislaţiei privind certificatele de depozit în vederea deblocării mecanismului de creditare în baza acestora, care ar permite atât îmbunătăţirea accesului la finanţare al fermierilor cât şi crearea premiselor pentru capitalizarea acestora;
l identificarea unor soluţii de stimulare a creditării start-up-urilor şi micilor producători din agricultură cu expertiza şi nivel relevant de know-how, precum şi a conturării tot mai clare la nivelul pieţei a unei oferte dedicate micro-finanţării;
l materializarea fondului mutual pentru gestionarea riscurilor în agricultură care prin compensaţiile financiare ce vor fi acordate pentru pierderile economice suferite de fermieri, ca urmare a unor incidente de mediu sau a unor situaţii excepţionale apărute, va contribui decisiv la disiparea riscurilor asociate natural activităţilor agricole şi va constitui umbrela, care împreună cu FGCR, va permite instituţiilor financiare să crediteze fermierii fără a solicita alte garanţii în cazul creditelor necesare desfăşurării producţiei agricole;
l stimularea formelor asociative, a parteneriatelor şi proiectelor de cooperare specifice iniţiativelor locale din agricultură, ca expresie a depăşirii mentalităţilor şi a intenţiei clare de recuperare a decalajelor existente faţă de felul în care se face agricultură performantă astăzi în Europa.
l Pe termen mediu rămân a fi soluţionate problemele referitoare la dezvoltarea exploataţiilor de subzistenţă şi semi-subzistenţă în scopul transformării lor în ferme comerciale, îmbunătăţirea infrastructurii de irigaţii şi a accesului la aceasta, dezvoltarea efectivelor de animale în scopul creşterii volumului de produse procesate inclusiv pentru export, continuarea procesului de concentrare şi consolidare a suprafeţelor de teren agricol şi, de asemenea, creşterea concentraţiei de forme asociative din agricultură.
Suntem în anul centenarului Marii Uniri şi v-aş întreba cum vedeţi agricultura României în următorii ani şi cum s-ar poziţiona ea în contextul european?
Parcurgerea până în prezent de către România a două programe europene de pre-aderare şi post-aderare dedicate agriculturii, cu toate beneficiile pe care acestea le-au indus, materializate prin evoluţiile înregistrate în ceea ce priveşte modernizarea bazei de maşini şi echipamente agricole, a infuziilor de know-how survenite în sectorul producţiei primare şi al procesării, dar nu numai, apreciez că au condus la consfinţirea unanimă a agriculturii drept o oportunitate de afaceri a prezentului dar mai ales a viitorului.
Evoluţia pe termen mediu şi lung apreciez că este în continuare strict dependentă de politicile guvernamentale din acest domeniu şi în mod deosebit de capacitatea de a utiliza integral fondurile europene alocate acestui sector cu precădere în segmente de activitate cu perspective economice certe şi avantaje concurenţiale nete la export.
Având în vedere că la nivel global, cererea de alimente se preconizează că va crește cu 70 % până în 2050, agricultura cu siguranță trebuie să fie unul din pilonii de bază ai Proiectului de țară.
Din punctul meu de vedere dar şi al instituţiei pe care o reprezint, dezvoltarea durabilă a spaţiului şi economiei rurale, sau într-un cuvânt a întregii agriculturi româneşti, reprezintă o componentă de bază a creşterii economice a României. Astfel, îmi exprim speranţa că FGCR va continua şi pe mai departe să reprezinte un vector esenţial în realizarea acestor deziderate prin însăşi misiunea să.
Gerogeta Clinca
COMMENTS