Patria Bank SA, în calitate de intermediar, și Fondul European de Investiții (FEI), în calitate de garantor, acordă credite cu garanție Competitiveness. Cu o experiență de peste 7 ani în programe cu finanțare europeană, Patria Bank își diversifică portofoliul de produse destinat IMM-urilor și agricultorilor, prin noi produse de creditare cu garanție oferită de FEI.
Entitățile persoane juridice (cu excepția Producătorilor Agricoli Individuali) care dețin o afacere cu activitate de minim 3 ani, pot beneficia de garanție gratuită din partea Fondului European de Investiții pentru credite care acoperă nevoia de capital de lucru și credite de investiții, ambele beneficiind de o perioadă extinsă de creditare, față de produsele standard. Garanția acoperă 50% din valoarea finanțată pentru clienții care au sediul social al firmei în București și Ilfov și 70% pentru restul județelor.
“În contextul micro și macroeconomic actual, creditele cu garanții oferite de Fondul European de Investiții (FEI) au un rol important în dezvoltarea afacerilor din România, oferindu-le oamenilor de afaceri, instrumente financiare care să îi ajute să își crească afacerile într-un mod sustenabil și durabil. Suntem prima bancă din România care a oferit clienților accesul la creditul Invest EU (actualul Credit Microfinance Invest EU) cu garanție gratuită din partea Fondului European de Investiții, iar acest nou produs, destinat afacerilor medii și mari, ne permite extinderea portofoliului de produse pentru clienții persoane juridice cărora le putem facilita accesul la creditele cu garanții oferite de Fondul European de Investiții (FEI)” a declarat Valentin Vancea, CEO Patria Bank.
Principalele avantaje ale Creditului COMPETITIVENESS de la Patria Bank:
- Perioadă extinsă de finanțare față de creditele standard
- Fară garanții reale din partea clientului pentru creditele care finanțează capitalul de lucru
- Rambursare cu rate personalizate în funcție de activitatea companiei
- Costurile acestui tip de credit sunt mult mai avantajoase comparativ cu cele ale unei facilitați de credit standard. Oferta de costuri se va stabili în urma unei analize preliminare și poate fi solicitată reprezentantului de vânzări al Băncii
Companiile care doresc să aplice pentru acest produs o pot face simplu și ușor, transmițând datele de contact prin formularul de contact de pe site-ul Băncii Credite cu garanție FEI (patriabank.ro) și în cel mai scurt timp, un reprezentant al băncii va reveni cu toate informațiile necesare și suport dedicat.
COMMENTS