Credius Pay și NETOPIA mobilPay, cel mai mare procesator de plăţi electronice din România, anunță lansarea unei soluții de plată revoluționare dedicată magazinelor online, prin care clienții acestora vor putea să finalizeze o comandă chiar și în cazul în care nu dispun de fonduri suficiente pe carduri.
Astfel, clienții care doresc să facă o comandă sau să plătească o factură prin intermediul mobilPay și cărora li se transmite că nu au suficienți bani pe card în momentul finalizării comenzii, vor avea posibilitatea de a plăti cu ajutorul Credius Pay. Prin această nouă opțiune, le va fi pusă la dispoziție instant o sumă între 100 și 750 de lei, pentru ca aceștia să finalizeze procesul de plată cu succes și să nu fie nevoiți să renunțe la cumpărături. Comisionul de acordare este 0, iar semnarea acordului pentru împrumut se desfășoară online, prin completarea unui formular de către client. De asemenea, operațiunea nu implică niciun cost suplimentar pentru comerciant.
“Suntem întotdeauna pregătiți pentru inovație, iar parteneriatul pe care l-am lansat împreună cu cei de la Credius Pay este menit să crească semnificativ vânzările magazinelor online partenere NETOPIA mobilPay, cu mai puține comenzi anulate. Procedura este simplă și nu necesită mult timp, astfel că vine la îndemâna oricărui cumpărător care își dorește un anumit produs sau serviciu dar nu are suficiente fonduri pe card.“, a declarat Antonio Eram (foto), CEO și Fondator NETOPIA mobilPay.
Clienții celor peste 4.000 de parteneri NETOPIA mobilPay pot beneficia de noua funcționalitate de la sfârșitul anului trecut.
NETOPIA mobilPay este cel mai mare procesator de plăţi electronice de pe piaţa locală, companie 100% românească, bazată pe inovaţie de top şi tehnologie de ultimă generaţie. Peste 4.000 de comercianţi folosesc serviciile şi soluţiile NETOPIA: plăţi mobile sau prin intermediul automatelor cash, tranzacţii prin SMS sau direct carrier billing cu operatorii mobili, cu carduri bancare sau Bitcoin.
În 2013, compania a lansat avangarda plăţilor mobile, offline şi online, mobilPay Wallet. Aplicaţia este cea mai premiată soluţie de plată din România şi primul produs tech românesc premiat şi consacrat în Silicon Valley. Este o soluție complet gratuită pentru utilizatori, iar plățile se fac instant din aplicație sau prin scanarea codurilor QR. Fiecare plată este securizată, iar utilizatorii mobilPay Wallet achită inteligent, în mii de locuri, online sau offline: la casele de marcat Carrefour, Selgros şi Cora, facturi de telefonie, internet și TV (Orange, Telekom, Vodafone, UPC), reîncărcarea de cartele prepaid, transport public în diferite orașe ale țării, parcări, rovinietă, taxă de pod Fetești, întreţinere la bloc sau restaurante, etc. De asemenea, consumatorii pot achita produse şi servicii la peste 4.000 de comercianți online, totul printr-o simplă scanare de QR.
Credius IFN este lider în inovații pe piața financiară, care oferă soluții de creditare clienților săi într-un mod foarte rapid și convenabil. Utilizarea tehnologiilor inteligente a simplificat semnficativ procesul de creditare și permite acordarea instantanee a creditelor. Flexibilitatea și abordările inovative au permis Credius dezvoltarea de parteneriate cu mai mult de 250 de magazine online și offline, procesatori de plăți sau alți parteneri.
Printre inovațiile implementate poate fi remarcată tehnologia online-online, cea mai bună soluție pentru efectuarea cumpărăturilor online prin creditul online. Obținerea unui credit are loc simultan cu efectuarea cumpărăturilor, fără părăsirea magazinului online de către client. Credius Pay reprezintă de fapt o extindere a acestei tehnologii. Credius este singura instituție financiară care acordă credite românilor din diaspora, serviciu oferit la distanță, cu condiții lejere de acordare și fără a fi necesară prezența în țară.
De asemenea, Credius a lansat Credimatic – un automat care permite eliberarea creditelor fără prezența consultantului de credite, o metodă absolut nouă și revoluționară de a împrumuta bani. În prezent, funcționează câteva zeci de terminale de accesare automatizată la creditele Credius.
COMMENTS