Nu e prima oară când spun că nu creşterea economică trebuie să o urmărim, ci redistribuirea veniturilor pe criterii de productivitate. Acest lucru nu prea se întâmplă acum sau, în fine, să zicem că s-ar încerca cu ajutorul fondurilor europene, dar care nu finanţează lucrările de infrastructură mare la costuri reale, ceea ce erodează potenţialul viitorului.
Premisa de la care se pornește e că România-i o ţară mică în UE și nu se vede că e întreţinută clientela de partid cu preţuri la autostrăzi de patru ori mai mult decât fac. Asta în loc ca principalul obiectiv urmărit să fie recuperarea investiţiei, în condiţiile în care nu poţi percepe tarife pentru circulaţia pe şoselele rapide la fel ca în Franţa sau Italia.
Aşadar, importantă nu este creşterea PIB-ului în sine, ci realocarea resurselor pe criterii de performanţă, nu crearea unor „bubble”-uri în zona imobiliară unde are interes clientela politică la nivel de exproprieri. Fondurile europene care au legătură cu creşterea peste media UE a PIB-ului românesc sunt destinate armonizării infrastructurii comunitare, nu unei egalizări a veniturilor actualei clientele politice cu ale celei legate de forţa politică ce a fost anterior la putere. Iar cu această ocazie merită menționată și ideea că n-ar strica recuperarea banilor deturnaţi de la scopul lor, fiindcă din câte se observă la nivelul menajelor acestea n-au niciun beneficiu de pe urma creșterii economice şi a edificării infrastructurii.
Şi degeaba am depăşit Portugalia şi urmează Cehia dacă mărirea de PIB nu are calitatea necesară. Este una nelichidă, făcută cu majorare de preţ de active şi cu salarii rupte de productivitate, iar aceste aspecte se văd în inflaţie, fie că ne uităm la cea la consumator, la deflatorul PIB sau la deficitul extern – care-i o formă reprimată de inflaţie.
Inflaţia este provocată cu unicul scop de a crește colectarea de taxe şi impozite, ceea ce inhibă investiţiile străine şi economiile la nivelul unor gospodării deja supraîndatorate, pe ansamblu. Și în lipsa suportului investiţional extern şi intern se iau bani cu împrumut, în special de pe piaţa internaţională de capital.
Iată cum – fără formare brută de capital – cât de puţin se asociază creşterea PIB cu sporurile de productivitate. Banii deturnaţi de la principalul lor scop, dezvoltarea, ajung cel mult în bonduri. De ce nu investeşte clientela politică resursele care i-au fost atribuite pentru ca economia să funcţioneze pe criterii de eficienţă? Nu prea ştie cum s-o facă? Păi dacă habar n-are de ce e lăsată să se ocupe cu asta? Iar singurul scop al politicului e, de fapt, să protejeze pe cineva care nu se pricepe la ceea ce face? Dacă ne poate consola ceva, e că vina n-o poartă doar clasa politică de la noi, ci și cea a unei Uniuni Europene cu a cărei legislaţie ne armonizăm şi care manifestă la fel de multă rezistenţă la reformă.
COMMENTS