Cristian Roşu (ASF): Piaţa asigurărilor din ţara noastră îşi va menţine trendul ascendent de anul trecut

Cristian Roşu (ASF): Piaţa asigurărilor din ţara noastră îşi va menţine trendul ascendent de anul trecut

Piaţa asigurărilor din ţara noastră va continua să crească în 2019, iar vedetele acestui an vor fi, ca şi anul trecut, asigurările de viaţă şi asigurările de sănătate, a declarat, Cristian Roşu, Vicepreşedinte pe Sectorul Asigurărilor-Reasigurărilor din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

Domnia sa a afirmat, citat de site-ul 1asig.ro: „Cred că în anul 2019, ţinând cont şi de toate modificările legislative – atât de legislaţie primară, cât şi de cea secundară – care vor intra în aplicabilitate pe parcursul anului, se va menţine trendul ascendent al pieţei de anul trecut. Vedem o reechilibrare a pieţei, în sensul în care ponderea asigurărilor auto să nu mai reprezinte acelaşi procent pe care l-a reprezentat în 2018, adică aproximativ 70% din totalul asigurărilor non-viaţă, însă vedetele acestui an vor fi cele de anul trecut – asigurările de viaţă şi asigurările de sănătate”.

Din punctul de vedere al autorităţii, provocările acestui an vin inclusiv din domeniul legislativ. Vicepreşedintele ASF a amintit de intrarea în vigoare a „Legii privind societatile mutuale de asigurare”, publicată în Monitorul Oficial, precizând că în luna mai probabil că va fi publicată şi legislaţia secundară, astfel încât toată aplicarea legii să fie perfect funcţională de la sfârşitul trimestrului doi.

„O altă provocare este cea legată de promulgarea Legii 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, care va arăta o faţă oarecum schimbată faţă de prevederile actualei Legi, încercând să facem o lege să fie mai flexibilă, mai adaptată nevoilor şi riscurilor existente la momentul acesta, pe întreg teritoriul României şi ea să poată să crească gradul de cuprindere. Pe lângă acoperirea unor riscuri, ea are şi un puternic caracter de protecţie socială”, a adăugat Cristian Roşu.

Vicepreşedintele ASF a mai spus: „O altă modificare la care lucrăm este Legea 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, prin care se vor aduce câteva îmbunătăţiri, în contextul celor două mari falimente care au fost gestionate până acum, ASTRA şi CARPATICA. Şi nu în ultimul rând, următoarea lege la care voi face referire este doar într-un stadiu de analiză şi ulterior de modificare, deci ea probabil va merge în circuit legislativ normal spre sfârşitul acestui an. Vorbim de Legea 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, pe care care o vom cupla cu Legea 246/2015 privind redresarea şi rezoluţia asigurărilor, astfel încât să putem crea un cadru unitar privind posibilitatea de intervenţie timpurie în situaţia în care un asigurator se află într-o dificultate financiară”.

Cristian Roşu a mai discutat, printre altele, şi de protecţia consumatorului, educaţia financiară, schimbările climatice, obiectivele ASF, dar şi despre a XXII-a ediţie a FIAR – Forumul Internaţional Asigurări – Reasigurări.

„Această a XXII-a ediţie nu face decât să certifice faptul că evenimentul, numit FIAR, este un eveniment de anduranţă. Deja el şi-a construit un loc de refeinţă în tabloul conferinţelor internaţionale, fiind unul dintre cele mai importante evenimente din zona asigurări-reasigurări şi pensii, din tabloul de primăvară al acestor evenimente. (…) Îmi doresc ca acest FIAR, ca de fiecare dată, să fie onorat de foarte mulţi participanţi, iar temele de dezbatere să fie de consistenţă şi dezbătute cu foarte multă atenţie şi profesionalism”, a încheiat Cristian Roşu.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0