CTPark Bucharest West devine centrul regional de distribuție pentru LPP, retailerul de modă cu cea mai rapidă creștere din România

CTPark Bucharest West devine centrul regional de distribuție pentru LPP, retailerul de modă cu cea mai rapidă creștere din România

CTPark Bucharest West își reconfirmă poziția de hub logistic regional pentru întreaga zonă a Balcanilor și nu numai, prin începerea cooperării cu LPP, retailerul de modă cu cea mai rapidă creștere din România, pentru centrul său regional de distribuție. LPP, creatorul a cinci mărci recunoscute, precum Reserved, House, Mohito, Cropp și Sinsay, a închiriat o suprafață de depozitare de 65.000 mp în CTPark Bucharest West, cel mai mare parc logistic din Europa Centrală și de Est.

Tranzacția de închiriere a 65.000 mp în cadrul CTPark Bucharest West marchează începutul colaborării dintre LPP, care administrează o rețea de peste 1.800 de magazine în 38 de țări, și CTP, care deține peste 9,9 milioane de mp de spații industriale și logistice în 10 țări. Această tranzacție majoră este, de asemenea, o altă confirmare a consolidării CTPark Bucharest West în rolul de hub regional, deoarece produsele LPP vor fi expediate în România, dar și în țări precum Bulgaria, Ungaria, Croația, Macedonia de Nord, Serbia și Grecia.

„CTPark Bucharest West este o destinație pentru liderii de piață. Suntem încântați să începem parteneriatul cu LPP, care a creat cinci branduri importante și acoperă 38 de țări. Credem că este o sinergie foarte bună între CTP și LPP, fiind două companii foarte antreprenoriale, ambițioase și agile, ceea ce ne-a permis să încheiem această tranzacție de închiriere în timp record. Depozitul LPP, BUW24, este un record în sine prin dimensiuni, cu o suprafață închiriabilă peste 160.000 mp, fiind cea mai mare clădire monobloc din țară (adică fără pereți despărțitori), și va fi construită la standardele tehnice ridicate recunoscute ale CTP”, a declarat Ana Dumitrache, Country Head CTP România.

BUW24 va avea o suprafață închiriabilă de peste 160.000 de metri pătrați și este planificat să fie livrat în 2023/2024. Cu acest nou reper, CTPark Bucharest West se apropie de pragul de 1.000.0000 mp, consolidându-și poziția nu doar ca cel mai mare parc industrial din România, ci fiind și cel care oferă cea mai bună calitate a vieții pentru angajați.

Prin proiectul multifuncțional Clubahus, CTPark Bucharest West oferă toate facilitățile dorite pentru rezidenți, precum restaurant cu terasă, zonă de barbeque, minimarket, cafenea, punct medical, amfiteatru pentru evenimente, săli de ședințe și o mulțime de spații verzi pentru ca angajații să se relaxeze în timpul liber. În parc urmează să fie dezvoltate și un supermarket și un teren de sport pentru rezidenți, iar pista de biciclete va fi extinsă.

Situat pe autostrada A1, la km 23, CTPark Bucharest West este cel mai mare parc industrial din Europa și are o suprafață închiriabilă de aproximativ 770.000 mp până în prezent.

„Piața românească a rămas de câțiva ani una dintre cele mai importante în ceea ce privește dezvoltarea afacerilor LPP. În doar 2,5 ani, numărul magazinelor marca LPP din această țară s-a dublat – de la 59 la finalul anului 2019 la 118 la finalul primului semestru din 2022. Ținând cont de acest lucru, decizia de a închiria un nou depozit în România pentru a deservi rețeaua de vânzări LPP a fost o direcție naturală pentru noi. Aceasta va fi a doua noastră facilitate de depozitare din țară, așa că suntem încrezători că atât cunoștințele noastre despre piață, cât și condițiile locale ne vor permite să ne creștem în continuare potențialul ca operator logistic în regiune”, subliniază Sebastian Sołtys, vicepreședinte al LPP Logistics.

Parcul CTPark Bucharest West oferă clădiri de înaltă calitate, eficiente din punct de vedere energetic și standarde moderne de construcție. Toate clădirile au o înălțime de 12 m și sunt concepute ca structuri monobloc, ceea ce facilitează instalarea de automatizări care creează eficiență comercială și operațională. În plus, spațiile de depozitare sunt, de asemenea, echipate cu capacitatea electrică necesară pentru a susține aceste automatizări, dar urmează să fie completate și de panouri solare, ceea ce va aduce eficientizări suplimentare ale costurilor energetice.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0