Am încercat în ediţia de faţă a revistei Bancheri să decriptăm cum va arăta bankingul viitorului. Am primit răspunsuri diferite: de la un sincer *îmi e imposibil să visez atât de departe* până la dezvoltări demne de Star Trek.
Nimeni nu mai are nicio îndoială privind evoluţia tehnologiei şi implicarea ei tot mai activă în industria financiară. Toată lumea încearcă să creeze servicii cât mai facile, cât mai prietenoase, menite să elimine corvoada atunci când apare interacţiunea cu clientul. Corvoadă atât pentru client cât şi pentru funcţionarul bancar. Dincolo de acest aspect, partea de robotizare e şi un element important pentru reducerea costurilor, repercutată asupra preţului serviciilor financiare.
Cu toţii sunt de acord că vechea agenţie de tip *cărămidă şi mortar* se va schimba radical, dar cei mai mulţi consideră că, chiar dacă viitorul aparţine celei de tip *click şi mortar*, succesul acesteia depinde tot de oamenii din spatele acelui *click*. Chiar dacă agenţii bancare vom găsi şi peste 25 de ani, rolul lor va fi cu totul altul. În viziunea unui bancher acestea se vor plia pe interesele comunităţii, astfel încât, două agenţii cu acelaşi mobilier vor putea avea funcţionalităţi diferite, în concordanţă cu specificul clientelei care îi trece pragul.
Ce am mai aflat de la distinşii noştri interlocutori? Că suntem încă departe de a fi restabilită încrederea între bănci şi clienţi. Suntem abia la faza la care am întins nişte punţi, le-am ancorat, iar acum putem căra materialele pentru a construi edificiul. Nu va fi deloc uşor: orice sincopă poate să transforme încrederea într-o creaţie a lui Manole din operă literară dedicată construirii mănăstirii de la Curtea de Argeş. Liantul care poate ţine cărămizile la un loc se cheamă *educaţie financiară. De calitatea sa dar şi de dibăcia meseriaşului care îl întinde depinde trăinicia edificiului. Şi nu e o meserie uşoară, iar, personal, simt nevoia standardizării calităţilor materialului şi certificării meseriaşilor. Cu toţii ne pricepem la politică, la fotbal şi mai nou şi la educaţie financiară. Dacă nu vom înţelege că meseria de dascăl e vocaţională şi nu o poate face chiar oricine îşi închipuie că trecerea din spatele ghişeului la catedră e simplă acţiune fizică, se înşeală. Şi vom obţine efect contrar.
Tot de la bine la rău pot conduce şi acţiunile Legislativului care ţin sistemul bancar sub presiune. În toamnă se vor relua discuţiile pe două proiecte ce se pot dovedi nocive pentru instituţiile financiare dar şi pentru clienţi: cea referitoare la plafonarea dobânzilor şi cea referitoare la limitarea preţului de vânzare a activelor neperformante la dublul preţului de cumpărare. Prima poate paraliza piaţa creditului. Cea de a doua va conduce la blocarea pieţei valorificatorilor de creanţe, va obliga băncile să-şi facă departamente mamut pentru recuperare şi va mări preţul creditului. Cine are de câştigat? Poate cei interesaţi să cumpere/ răscumpere propriile datorii acumulate la bănci, la un preţ de nimic. Am mai asistat la un fenomen asemănător în economie: patroni care băgau firma în faliment, îngropate în datori, şi apoi răscumpărau pe alte firme activele, dând drumul la acelaşi tip de activitate dar sub alt brand.
Cum va fi viitorul e greu de prezis pentru că suntem contemporani unor schimbări de paradigmă care, cel puţin pentru mine, ridică mari semne de întrebare în privinţa progresului. De ce? Pentru că epoca acumulării pare apusă iar peste ea se întinde din ce în ce mai mult steagul roşu al consumerismului. Un consumerism pe datorie care la noi se suprapune pe o economie de cumetrie!
COMMENTS