prof. univ. dr. Bogdan Căpraru
Criza financiară internațională a stârnit interes atât din partea practicienilor, cât și a celor din mediul academic în a studia mai aprofundat problema diversificării liniilor de business ale băncilor. Reglementarea Gramm-Leach-Bliley în SUA (1999) și a Doua Directivă Europeană (1989) în Uniunea Europeană au permis băncilor să se diversifice din punct de vedere funcțional pe mai multe direcții: bancă comercială, de investiții, în domeniul asigurărilor sau alte servicii financiare. Astfel, această reorientare a avut implicații majore în ceea ce privește performanța și eficiența bancară, stabilitatea financiară, precum și reglementările în materie financiar bancară. De asemenea, băncile s-au confruntat cu noi riscuri și noi provocări.
În același context, interesant de urmărit este și relația dintre competiție și diversificarea activității bancare – în ce măsură nivelul competiției influențează fenomenul de diversificare. Studiile academice din prezent au adus rezultate în două direcții diferite: ipoteza „quiet life” (viață liniștită) și ipoteza „puterii de piață”. Astfel, pentru unele eșantioane de bănci s-a dovedit că, cu cât o bancă devine mai puternică pe piață, îi scade interesul pentru a căuta noi linii de obținere a veniturilor (quiet life). În alte cazuri, o creștere a competiției și o scădere a concentrării pe piață, conduc la profituri și marje mai mici, iar în cazul instituțiilor cu putere de piață, cresc veniturile din dobânzi, comisioane, taxe etc.
Care sunt implicațiile competiției bancare din Uniunea Europeană asupra diversificării activității bancare? În această direcție am realizat o cercetare împreună cu conf. dr. Iulian Ihnatov și drd. Nicoleta Pintilie în cadrul proiectului de cercetare „Relația dintre Accesul la Finanțare și Stabilitatea Financiară: Rolul Infrastructurii Financiare” – PN-III-P1-1.1-TE-2016-1855, finanțat de CNCS –UEFISCDI. Studiul a fost efectuat pe un eșantion de 1570 bănci comerciale din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene pentru perioada 2000 – 2016. Am folosit modelele de analiză non-structurale, care consideră că băncile se comportă diferit în condițiile unei anumite structuri a pieței. Indicatorii non-structurali folosiți cu privire la competiție au fost indicele Lerner, ce măsoară puterea pe piață, precum și indicele Boone. Indicele Lerner sugerează dimensiunea marjei prețurilor peste costul marginal. În cazul unei piețe caracterizate printr-o competiției perfectă, indicele Lerner este 0; în cazul pieței de tip monopol, acesta ia valoarea 1; pentru piața cu o competiție monopolistă indicele este cuprins între 0 și 1; iar o valoare mai mică decât 0, implică situația în care prețul scade sub costul marginal fapt care poate rezulta dintr-un comportament irațional a băncilor. Indicele propus de Jan Boone se calculează ca raport între elasticitatea profitului și costul marginal, măsurând impactul eficienței asupra performanței în termeni de profit. Astfel, băncile cu eficiență mai ridicată, cu costuri mai mici, au mai multe beneficii în termeni de profit ca urmare a realocării cotelor de piață de la cele mai puțin eficiente, iar acest efect este mai puternic, cu cât mediul competițional este mai ridicat. Altfel spus, băncile sunt „pedepsite” mai aspru în contextul unei competiții ridicate dacă sunt ineficiente. Cu cât este mai mare acest indicator în mărime absolută, cu atât competiția este mai ridicată. Ca și indicatori privind diversificarea activității bancare am folosit ponderea veniturilor non-dobândă din total venituri și ponderea activelor în afara bilanțului din total active.
În urma rulării estimărilor econometrice a reieșit faptul că, în Uniunea Europeană, competiția a avut un impact pozitiv semnificativ asupra diversificării activității bancare. Astfel, băncile cu putere de piață mai redusă s-au focusat mai mult pe diversificare în scopul obținerii de venituri și a îmbunătățirii poziției pe piață. În schimb, liderii de piață au fost mai conservatori, urmărind prezervarea rezultatelor financiare prin implicarea în operațiuni tradiționale, mai puțin riscante.
Integrarea europeană se bazează pe încurajarea competiției în toate domeniile și în dezvoltarea unor sisteme bancare integrate și omogene. Rezultatele noastre nu sunt contrare acestor idei, mai mult, demonstrează că piețele bancare europene sunt în continuă dezvoltare și cresc în adâncime. Totodată, acest fenomen expun autoritățile de reglementare și supraveghere la noi provocări în menținerea stabilității financiare și a unei competiții corecte.
COMMENTS