Cum pot fi reglate deficitele gemene în contextul în care ne aflăm foarte aproape de noi și multe runde electorale

Prof. univ. dr. Mircea Coșea

Deficitele gemene reprezintă, din punctul meu de vedere, cea mai complicată și sensibilă problemă a evoluției economiei și societății românești pentru o perioadă pe care o evaluez la cel puțin două decenii de acum înainte.

Este motivul pentru care nu îmi fac iluzii relativ la posibilitatea actualei coaliții de guvernare de a obține măcar un început al procesului de reglare a deficitelor gemene într-o perioadă scurtă, mai ales dacă este și pre electorală.

Nu sunt adeptul încercărilor pe care le face guvernarea de a acționa în direcția reducerii deficitelor prin măsuri conjuncturale și temporar punctuale cum sunt cele ale introducerii de noi impozite, taxe sau accize, de mărire a gradului de colectare sau chiar de reducere a unor cheltuieli bugetare și eliminare de facilități.

Deși astfel de măsuri ar putea aduce unele corecții, nu le acord capacitatea de a contribui, în esență și sustenabil, la reglarea deficitelor gemene.

Îmi susțin această opinie prin sublinierea faptului că, în opinia mea, deficitele gemene sunt expresia unei situații de fapt care nu poate fi corectată ci doar restructurată.

Altfel spus, identific cauza apariției și cronicizării deficitelor ca fiind actuala structură a economiei românești și a modului cum aceasta  determină  includerea României în zona cea mai puțin dezvoltată și prosperă a Uniunii Europene.

Cu ani în urmă (1996), am afirmat că structura economiei românești este de tip colonial deoarece se caracteriza prin cele trei trăsături definitorii ale unei economii colo­niale: orientarea în proporție de 60-70% a relațiilor economice cu metropola

(economia românească depindea între 60-70 de relațiile cu UE, mai precis cu doar trei țări membre); incapacitatea prelucrării interne a materiilor prime ceea ce conducea la export de materii prime și import de produse procesate; dezvoltarea insuficientă a capitalului autohton.

Ideea a fost preluată de unii analiști care o vehiculează și în prezent. deși ar avea  nevoie de unele actualizări și revizuiri.

Ca membră a unei piețe libere de tipul UE, economia românească nu mai poate fi de tip colonial, dar nici nu putem nega faptul că, prin indicatorii ei de referință, apare a fi una dintre cele mai puțin dezvoltate și modernizate economii europene.

În context european, România apare a fi o țară slab dezvoltată, incapabilă de a-și depăși condiția și poziția de penultima din ranking-ul european și după aproape un deceniu și jumătate de la aderare.

Expresia, dar și explicația, acestei  stări de fapt le găsim, din nou, ca înainte de aderare, în tipul structurii economiei naționale.

Clasific această structură din mai multe puncte de vedere:

Din punct de vedere economic, structura pe ramuri și domenii de activitate se caracterizează prin următoarele elemente mai importante: prevalența la nivel industrial al stadiului manufacturier al revoluției industriale fără o contribuție remarcată a  cercetării – dezvoltării – inovării; întârzieri și nerealizării istorice în domeniile energetice și al infrastructurii; exportul de materii prime agricole și import de alimente ca urmare a incapacității procesării interne; pierderi dramatice a potențialului de forță de muncă în urma migrației; industria a devenit dependentă de marile societăți de construcții auto din occidentul european, fiind în postură de subcontractare față de acestea, costurile mari ale energiei îi reduc capacitatea de a -și ridica gradul de competitivitate peste media europeană

Din punct de vedere administrativ – teritorial, structura se caracterizează prin lipsa unei concepții unitare asupra raportului dintre național și local în domeniile fiscale, inves­tiționale, infrastructurale etc., ca urmare a întârzierii aplicării unei reforme moderne administrativ – teritoriale în concordanță cu principiile europene.

Din punct de vedere politic și instituțional, interesele decidenților politici sunt esențial­mente legate de procesele electorale, ceea a condus la lipsa unui consens politic relativ la conceperea și aplicarea unor strategii de dezvoltare pe termen mediu și lung. Interesele electorale au blocat reforme importante necesare realizării unor echilibre macro­econo­mice ale raporturilor dintre muncă și capital sau dintre capitalul autohton și cel străin, iar politizarea la maxim a instituțiilor statului a redus considerabil calitatea mana­gementului necesar eficientizării modului de utilizare a banului public. Eficiența insti­tuțională redusă prin gradul mediocru de profe­sionalism și competență a sistemului excesiv politizat nu realizează o atragere cores­punzătoare nevoilor de finanțare a fondurilor europene

Consider că acest tip de structură, prezentat mai sus, conduce inerent la debalansări macroeconomice, caracterizate esențial și prin existența și permanentizarea unor deficite gemene. Eficiența redusă a activității materiale generează sine qua non o valoare adăugată sub media europeană, o colectare insuficientă la buget și necesitatea apelării la îndatorare, devenită o sursă  extrem de importantă a finanțării.

Iată de ce consider că reglarea deficitelor gemene în actualele condiții nu poate avea succes decât prin declanșarea unui proces reformator, a unei strategii pe termen mediu și lung care să conducă la construcția unui alt tip de structură economică, socială dar și politică nu doar mai modernă și mai aptă de eficiență dar și cu atribute de reziliență în vederea pregătirii pentru adaptarea la marile schimbări ale raporturilor de forțe economice și militate în plan global.