Băncile centrale ale lumii au fost înfiinţate pentru a finanţa statele, cuceririle teritoriale şi războiele purtate de regi, ca cum să ajungă să le fie interzis prin lege să mai finanţeze direct bugetele publice. Cum s-a ajuns dintr-o extremă în alta, a explicat astăzi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la conferinţa „Cultura instituţională” organizată de banca centrală.
Potrivit lui Isărescu, băncile centrale au suferit, de-a lungul secolelor de existentă, o schimbare dramatică survenită chiar în obiectivul culturii lor instituţionale (emiterea de monedă n.r.). „Afirm asta cu riscul ca cineva să spună că subminez independenţa băncilor centrale, însă acesta este adevărul istoric. Cele mai vechi bănci centrale din lume, Banca Regală a Suediei, Banca Angliei şi apoi Banca Franţei, s-au înfiinţat ca nişte instituţii care să finanţeze statul. Iar acum au ajuns, cel puţin băncile centrale din Europa, să aibă în mod expres în statutul lor interdicţia de a finanţa direct bugetul şi statul. Ce ziceţi de o asemenea modificare instituţională de la o extremă la alta? Eu, statul, te-am făcut să-mi dai mie bani, iar acum s-a ajuns în situaţia în care eşti bancă centrală, dar nu cumva să faci greşeala de a finanţa direct bugetul de stat.”
Isărescu a precizat că marea flotă marină a Marii Britanii s-a înfiinţat cu banii Băncii Angliei, deşi şi regele şi-a adus obolul, iar cuceririle Suediei în perioada vestitului rege Carol al XII-lea, bătut la Poltava şi apoi refugiat pe la noi, prin Imperiul Otoman, cel care a şi constuit Turnul Colţei, au fost finanţate de ajutorul Băncii Regale a Suediei.
„Napoleon, întrebat ce-i trebuie ca să câştige bătăliile, a menţionat trei lucruri: 1. bani, 2.bani, 3.bani. Ceea ce s-a adeverit apoi că nu este adevărat, pentru că-i mai trebuia şi noroc, dacă ne gândim de campania pierdută în Rusia”, a spus guvernatorul BNR.
Dar adevărul este, a adăugat el, că de-a lungul istoriei, cultura investiţională a băncilor centrale a mers de la o extremă la alta. „Avem şi explicaţii pentru asta: în perioada când s-au înfiinţat băncile centrale, baza monetară era metalică (aurul), care avea o restricţie naturală, întrucât nu puteai produce aur cât vrei. Aşadar, expansiunea monetară era limitată de baza monetară în aur. În consecinţă, a face rost de bani nu era o chestiune uşoară, de tipul pui tiparniţa în folosinţă.
În momentul când s-au prăbuşit sistemele monetare bazate pe metal, după primul război mondial, şi am intrat în cei 100 de ani de bani tipăriţi, problema nu o reprezintă costurile şi nici cantitatea, ci tocmai cultura instituţională, restricţia, înţelegerea funcţiei pe care o are o bancă centrală. Astfel s-a sărit în extrema cealaltă, mai ales că omenirea a trecut prin două războaie catastrofale şi una din ţările care acum reprezintă pilonul independenţei şi restrictivităţii unei bănci centrale, Germania, a trăit două hiperinflaţii. Memoria colectivă este puternică acolo.
Guvernatorul a mai precizat că generaţiile determină specificul fiecărui culturi instituţionale. „Profilul de personalitate a unei instituţii aproape că nu se poate realiza în timp printr-o simplă comparaţie, pentru că valorile, comportamentele, se schimbă.” El a dat în acest sens exemplul normelor de comportament al BNR din 1939, când viitoarea soţie a unui angajat trebuia să treacă printr-o serie de teste înainte de a se putea căsători.
COMMENTS