Curtea de Apel Bucureşti închide definitiv insolvenţa Hidroelectrica

Curtea de Apel Bucureşti închide definitiv insolvenţa Hidroelectrica

După aproape 5 ani de zile de la deschiderea procedurii de insolvenţă a Hidroelectrica, Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat decizia nr. 125 din 30 martie 2017 în dosarul 22456/3/2012* prin care a închis definitiv procedura insolvenţei celui mai important producător de energie din România.

Situaţia dezastruoasă în care se găsea Hidroelectrica la momentul formulării cererii de deschidere a procedurii, având pierderi cumulate de peste 170 milioane Euro în exercitiile financiare 2011 – 2012, datorii de peste 1,1 miliard Euro şi o trezorerie netă negativă de 782 milioane lei, s-a datorat unui cumul de factori care au fost relevaţi de administratorul judiciar în Raportul privind cauzele şi împrejurările insolvenţei Hidroelectrica.

La data deschiderii procedurii insolventei, Hidrolectrica era parte într-un număr de 11 contracte bilaterale de furnizare a energiei electrice, extrem de păguboase pentru societate şi care nu puteau fi încetate de Hidroelectrica datorită clauzelor extrem de dezavantajoase. Aceste contracte bilaterale au generat în perioada 2006-2012 o pierdere financiară de 4.874.746.999 lei (aproximativ 1,100,000,000 EUR). Toate aceste contracte erau prelungite prin acte adiţionale mult anterior datei de expirare (cu aproximativ 5 ani înainte), ajungându-se la situaţia în care, cele mai importante contracte din punct de vedere al cantităţii de energie livrată (7.222.305 MW cantitate livrată în 2011 dintr-un total de 12.891.972 MW livraţi prin contracte bilaterale, reprezentând deci o pondere de aproximativ 56%) cum erau cele încheiate cu Energy Holding, Alpiq RomIndustries, Alpiq RomEnergie şi Alro SA, să fie prelungite până în anul 2018 sau chiar 31.12.2019.

O altă cauză a insolvenţei au reprezentat-o contractele de intrajutorare în care Hidroelectrica era parte şi care aveau ca obiect cumpărarea energiei de la alţi producători, mai scumpi (Nuclearelectrica, Termoelectrica, Complexul Energetic Turceni, Complexul Energetic Rovinari, Electrocentrale Deva). În perioada 2009 – 2011 Hidroelectrica a cumpărat energie la un pret mediu de achiziţie de 153 lei/Mwh de la Nuclearelectrica şi 215 lei/Mwh de la producătorii în centrale termoelectrice, în condiţiile în care în contractele bilaterale preţul de vânzare al energiei electrice se situa în jurul valorii de 130 lei/MWh, inregistrând astfel o pierdere de 137 milioane Euro doar în cei 3 ani.

De asemenea, la data formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, Hidroelectrica înregistra cheltuieli enorme cu personalul, pentru anul 2011 cheltuiala fiind de peste 100.000.000 Euro, în condiţiile în care anul 2011 a fost un an secetos şi pe cale de consecinţă producţia a înregistrat o scădere semnificativă (numai 14,71 TWh produşi în anul 2011 faţă de 19,85 TWh în anul 2010), tradusă într-o scădere drastică a unor venituri oricum insuficiente pentru susţinerea activităţii. Cheltuielile cu personalul erau supradimensionate în principal datorită faptului că veniturile încasate de salariaţi erau compuse în proporţie de doar 41% din salariu, restul de 59% fiind reprezentate de diverse sporuri, prime, ajutoare şi alte facilităţi.

O altă cauză a insolvenţei a reprezentat-o vânzarea unei părţi însemnate de energie la preţul reglementat de ANRE, care nu acoperea costul de producţie. În 2011, ANRE a impus un pret de vânzare a energiei electrice pe piaţa reglementată de 98,4 lei/MWh, în condiţiile în care costul de producţie a fost în acelaşi an 111,82 lei/Mwh. Cantitatea de energie electrică livrată de Hidrolectrica în piaţa reglementată a fost de 3,87 TWh în anul 2011, respectiv 27% din producţia proprie, ceea ce înseamnă că o treime din energia electrică produsă a fost vândută în pierdere, sub costul de producţie cu aproximativ 20%.

În condiţiile în care nivelul producţiei de energie electrică a scăzut în mod dramatic datorită condiţiilor de secetă de la nivelul anului 2011 şi în condiţiile în care şi în anul 2012 Hidroelectrica s-a confruntat cu aceleași condiţii de secetă, producția a atins un minim istoric (12 Twh pentru 2012, față de 19,85 Twh în anul 2010). Cu toate acestea, pentru anul 2012 ANRE stabilea un preţ al energiei pe piaţă reglementată de numai 72,27 lei/Mwh, în condiţiile în care costul bugetat era de 125 lei/Mwh, ceea ce a condus la o diferență de 52,73 lei/Mwh (costul fiind cu aproximativ 73% mai mare decât preţul de vânzare). Mai mult, ANRE a sporit obligaţiile Hidroelectrica în piaţa reglementată în anul 2012, de la 4,5 la 5,5 Twh, ceea ce la un preț 72,27 lei/Mwh şi un cost de 125 lei/Mwh a condus la o pierdere de cca. 290 milioane lei.

Tot din anul 2011, costurile cu apa uzinată au crescut cu 323%, ca efect al aplicării HG nr. 1202/2.12.2010 privind actualizarea cuantumului contribuţiilor specifice de gospodărire a resurselor de apă. Daca până în anul 2010 inclusiv, preţul apei uzinate era de 0,26 lei pentru o mie de metri cubi, prin actul normativ menţionat preţul a crescut la 1,10 lei pentru o mie de metri cubi. Cheltuiala cu apa uzinată reprezintă una dintre cele mai importante componente ale costurilor pe care le implică producţia de energie electrică (aproximativ o treime din cost) iar faptul majorării cuantumului contribuţiei specifice a crescut costurile Hidroelectrica cu 60 milioane Euro în anul 2011.

La momentul formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, Hidroelectrica era de asemenea implicata în raporturi contractuale dezavantajoase cu filialele sale, Hidroserv. Totodată, Hidroelectrica susţinea financiar obiective de investiţii de amploare, cu componenţă hidroenergetică redusă, promovate înainte de anul 1990 de către Ministerul Energiei Electrice şi Consiliul Naţional al Apelor, pentru ca, ulterior, pe baza de acte normative, sarcina finanțării şi finalizării acestora să revină Hidroelectrica împreună cu ministerele de resort. Deşi în teorie, contribuția diverselor ministere de resort la finanțarea acestor obiective era o obligaţie legală, în realitate, Hidroelectrica a ajuns sa finanțeze exclusiv aceste lucrări, deşi investiţiile în discuție nu imbunatatesc randamentul activităţii sale de producţie, având cu totul alte scopuri şi finalitate.

La dezechilibrul patrimonial major al debitoarei a contribuit şi managementul defectuos, concretizat în decizii manageriale cu impact negativ în poziţia financiară și în performanțele Hidroelectrica, cum ar fi stabilirea preţurilor în contractele bilaterale sub preţul de cost şi prelungirea acestor contracte dezavantajoase.

Seceta severă din anul 2011 care a condus la o scădere importantă a cifrei de afaceri și implicit a încasărilor, nu a determinat la nivelul managementului o reacție adecvată în sensul restructurării corespunzătoare a cheltuielilor care să țină cont de aceste aspecte. Mai mult, anumite cheltuieli, printre care și cheltuielile cu personalul, au avut o evoluție crescătoare care nu numai că prin ele însele au condus la datorii pentru stingerea cărora erau necesare ieşiri de numerar, dar au creat şi consecințe fiscale majore.

Măsurile de eficientizare luate în procedura de insolvenţă au condus la revirimentul companiei de stat. După doar un an de insolvenţă Hidroelectrica anunţă în anul 2013 un profit de 202 milioane Euro şi în anul 2014 un profit record de aproape 300 milioane euro, reuşind în acest interval de timp să-şi reducă datoria cu 82 %, respectiv de la 4,3 miliarde lei la 775 milioane lei.

După ce în iunie 2013 Tribunalul Bucureşti a închis procedura insolvenţei prin sentinţa nr. 6482/26.06.2013, constatând că Hidroelectrica şi-a achitat datoriile din planul de reorganizare propus şi implementat de administratorul judiciar, în februarie 2014 Hidroelectrica a reintrat în insolvenţă, urmare deciziei 456 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti. Hidroelectrica devenise la acel moment o companie profitabilă, singurul motiv pentru reintrarea în insolvenţă fiind judecarea pe fond a contestatiilor traderilor de energie, ale căror cauze au fost trimise spre rejudecare de către Curtea de Apel Bucureşti. Până la prima închidere a procedurii insolvenţei în iunie 2013 administratorul judiciar denunţase toate contractele dezavantajoase pentru Hidroelectrica (inclusiv contractele cu traderii de energie) şi renegociase 487 de contracte în care Hidroelectrica era parte.

Intoarsă la Tribunalul Bucureşti exclusiv pentru judecarea contestatiilor şi acţiunilor traderilor, procedura insolvenţei a continuat cu o luptă acerbă în instanţa între traderi şi Hidroelectrica, miza fiind 3,2 miliarde lei pe care traderii le solicitau cu titlu de despăgubiri de la Hidroelectrica pentru denunţarea contractelor de vânzare energie.

Pentru recăpătarea privilegiilor din contractele bilaterale, traderii au acţionat Hidroelectrica în instanţă în peste 200 de litigii – contestaţii la tabelul de creanţe, acţiuni în despăgubiri, opoziţii la deschiderea procedurii, contestaţii împotriva denunţării contractelor de către administratorul judiciar, recuzări, strămutări, contestaţii în anulare. Toate cauzele au fost respinse de toate instanţele, inclusiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în aproximativ 5 ani de litigii.

„În perioada 2013-2016 HIDROELECTRICA a raportat un profit cumulat de 1 miliard euro şi o EBIDA anuală de 500 milioane euro. În insolvență, valoarea de piaţă a companiei s-a dublat de la 2 miliarde de euro în 2012 la 4 miliarde de euro în 2016. Insolvenţa Hidroelectrica a consemnat o premieră absolută şi anume plata integrală a creanţelor la valoare nominală.

Insolvenţa Hidroelectrica a răsturnat eterna paradigmă că statul este un prost administrator. Şi companiile statului pot să genereze încredere, stabilitate şi profit dacă managementul acestor companii este încredinţat unor oameni recomandaţi de competenţe profesionale, capabilităţi manageriale, moralitate şi nu exlusiv de carnetul de partid. Companiile statului administrate corect şi eficient pot să reprezinte veritabile motoare de creştere economică şi piloni de stabilitate socială. Insolvenţa Hidroelectrica a făcut istorie. A arătat o cale extrem de eficientă, deşi dureroasă în costuri sociale, pentru toate companiile aflate în dificultate în efortul de a-şi restructura business-ul, de a-şi creşte competitivitatea într-o piaţă concurenţială.

Fiind închisă procedura insolvenţei, se intră în linie dreaptă în procesul de listare a Hidroelctrica. În condiţiile în care guvernul va schimba metodologia de privatizare, vânzarea de către statul român a unui pachet de 15% va aduce în trezoreria Ministerului de Finanţe aproape 1 miliard de Euro, suma ce-i va permite guvernului să se încadreze în ţinta de deficit bugetar de 3 % , asumată pentru 2017” a declarat av. dr. Remus Borza coordonatorului procesului de reorganizare al Hidroelectrica şi practician coordonator al EURO INSOL până în ianuarie 2017.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0