Şase dintre cele paisprezece companii de trading de cereale care au fost investigate de Consiliul Concurenţei pentru presupuse încălcări ale legii concurenţei, reprezentate de D&B David şi Baias, au tranşat în favoarea lor disputa cu oficialii . Este vorba de ADM România Trading S.R.L., ADM România Logistics S.R.L, Cargill Agricultura S.R.L., Cargill Cereale S.R.L., Glencore Protein România S.R.L., şi Nidera România S.R.L. Investigaţia, a fost închisă la sfârşitul anului trecut de către Consiliul Concurenţei, fără aplicarea de amenzi.
„Apreciem această decizie a Consiliului Concurenţei de a închide investigaţia fără aplicarea de sancţiuni la adresa companiilor investigate, o decizie mai degrabă excepţională din perspectiva activităţii recente a Consiliului Concurenţei”, a declarat Manuela Guia (foto), Partener, D&B David şi Baias.
„A fost o investigaţie extrem de complexă şi de laborioasă care s-a desfăşurat pe parcursul a peste 3 ani, în perioada 2013-2016 şi care a implicat şi o inspecţie IT, de tip forensic. Modul în care s-a derulat această investigaţie demonstrează încă o dată nivelul înalt de profesionalism al inspectorilor Consiliului Concurenţei”, a precizat Manuela Guia.
„Prin ordinul de închidere a investigaţiei, autoritatea de concurenţă a demonstrat înţelegerea mecanismelor de funcţionare a pieţei comercializării de cereale, care este una deschisă şi în care comerţul transfrontalier este liber, iar preţurile produselor agricole se stabilesc la nivel global, în funcţie de bursele de mărfuri ale lumii. De asemenea, Consiliul a reţinut că la nivel naţional, preţurile de achiziţie ale cerealelor sunt influenţate de factori globali sau regionali şi nu depind exclusiv de nivelul producţiei la nivel naţional, ci şi de o multitudine de alte elemente, precum: cotaţiile internaţionale, costurile de transport, condiţiile climaterice corelate cu existenţa sau inexistenţa capacităţilor de depozitare etc. Drept urmare, preţurile de achiziţie sunt extrem de volatile şi se pot modifica zilnic sau chiar de mai multe ori pe zi”, precizează Bianca Naghi, Managing Associate, D&B David şi Baias.
D&B David şi Baias se menţine de câţiva ani în poziţia de lider pe piaţa din România în domeniul dreptului concurenţei, fiind singura firmă de avocatură din România care are 3 avocaţi incluşi în clasamentele internaţionale, potrivit celor mai importante clasamente internaţionale (Chambers and Partners, Who’s Who Legal, etc.). Sorin David este menţionat drept „eminent practitioner” de către Chambers and Partners, Manuela Guia este inclusă în banda 2, iar Bianca Naghi este menţionată drept „associate to watch”.
Autor: Diana Dăscălescu
COMMENTS