Noi am spus mereu că nu dorim bani junk, dar dobânzile actuale exact asta atrag. Deși ne lăudăm de fiecare dată când avem ocazia că n-avem rating junk și CDS-urile noastre sunt bune.
Ce vrem să facem cu banii fierbinți? Să finanțăm un deficit de cont curent și implicit unul bugetar.
Din păcate însă, ceea ce se eliberează din punctul de vedere al masei monetare nu e legat de relația economisire – investiții, ci de hot money – salarii, de finanțarea unor măriri de venituri în domenii care nu-s legate de sporuri de productivitate și de reforma structurală.
În aceste condiții, se pot produce doar bule prin intermediul dobânzilor mari și a lipsei deprecierii leului, care ar putea echilibra productivitatea în lipsa reformelor structurale.
Iar când discutăm de bubble observăm – la fel ca în cazul relaxării cantitative (quantitative easing – QE) din zona euro – un nivel ireal al activelor, în contextul în care business-ul ce se poate genera și ce poate fi prezentat unui investitor și pe baza căruia se poate stabili prețul de vânzare al afacerii e – la fel ca la momentul 2007 – mult sub prețul rezultat din evaluarea patrimoniului.
Motivul pentru care avem fix aceeași problemă ca în urmă cu zece ani este că profitabilitatea companiilor e obținută cu active supraevaluate și programe gen “Start-Up Nation!” nu se bucură de succes nu pentru că ar fi ele “defecte”, ci fiindcă mereu expectațiile de profit sunt devansate de majorarea prețului activelor.
E inutil de zis că o astfel de secvență este nesustenabilă și în absența reformelor structurale anticipează o nouă criză.
COMMENTS