Opinia specialistului: prof. univ. dr. Bogdan Căpraru, Univ. AI Cuza, Iaşi
În vâltoarea controverselor ce s-au iscat pe scena politică din ultimele luni a apărut și subiectul stării de profitabilitate a sistemului bancar românesc. Acesta a venit mai mult din preocuparea guvernului de a căuta modalități de atragere la buget a cât mai multor resurse pentru a susține așa-zisul program de guvernare. Desigur, autoritatea guvernamentală, alături de Banca Națională a României, ar trebui sa aibă în vedere susținerea stabilității sistemului bancar. Țara noastră a fost printre puținele care nu au folosit resurse publice pentru a salva de la faliment instituții bancare prin programe de tip bail-out. Cu toate acestea, criza a lăsat urme adânci asupra băncilor din România: creșterea portofoliului de credite neperformante, una dintre cele mai mari rate din Europa (peste 20%), precum și ieșirea unor jucători de pe piața, prin vânzare/preluare. Astfel, nota de plată a fost plătită de către bănci (de acţionarii acestora), nu de stat sau societate în general.
Dincolo de împrejurările ultimilor ani după criză, trebuie să înțelegem faptul că modelul de business bancar este mult diferit de cel al unei firme non-financiare. „Alchimia”, cum o numește fostul guvernator al Băncii Angliei, Mervin King, consta în trei procese de transformare. Banca atrage depozite de diferite mărimi pe care le plasează sub formă de credite de alte dimensiuni. Totodată, de regulă, depozitele sunt pe termen scurt, în schimb creditele sunt acordate pe termen mediu sau lung. Nu în ultimul rând, ea acordă credite care în timp pot fi supuse riscurilor de neplată, dar în schimb trebuie să asigure un risc scăzut depozitelor bancare atrase. Toate acestea stau la baza intermedierii bancare și sunt posibile prin eforturile pe care le face banca în vederea diminuării asimetriei informației. Desigur, nimic și nimeni nu este infailibil, tocmai de aceea se mai pot întâlni derapaje, creditele acordate, din varii motive, să nu mai fie rambursate integral.
De asemenea, sistemul bancar este cel mai reglementat din sistemele economiei. Băncile trebuie să aibă un capital propriu minim, proces numit adecvarea capitalului. Astfel, față de companiile nefinanciare, acestea sunt în imposibilitatea de a avea capital propriu negativ. Un studiu elaborat de Banca Națională a României arată că 48% din firmele din România sunt subcapitalizate, având capital propriu negativ.
În funcție de riscurile pe care le prezintă, băncile creează provizioane obligatorii, care îi aduc costuri financiare (pentru resursele atrase și blocate în provizioane banca plătește dobânzi), cât și de oportunitate. Înstrăinarea/vinderea acestor portofolii de credite neperformante eliberează aceste resurse sub formă de provizioane. Astfel, băncile nu doar că își curăță bilanțul, dar primesc și guri de oxigen. Desigur, cedând sub valoarea nominală aceste creanțe, băncile marchează pierderi.
Intenția guvernului de a deduce ca pierdere doar 30% din valoarea creditelor neperformante transferate nu va face decât să crească costurile cu intermedierea financiară. În acest context, băncile vor integra aceste costuri în prețul creditelor și, astfel, tot societatea va fi cea care va plăti măsurile nechibzuite ale guvernului.
Ce s-ar întâmpla dacă băncile nu ar ceda aceste credite neperformante? În acest sens situația pierderilor s-ar perpetua, pentru că costul resurselor ar crește pentru ele. Crescând costurile, cresc ulterior prețurile/dobânzile la credite… Acționarii ar putea fi chemați pentru majorarea capitalului. Aceștia din urmă ar putea fi de acord sau nu. În situația în care nu ar fi de acord, banca ar intra sub administrare specială și astfel „se rupe filmul” mai departe. Una peste alta, se creează fragilitate la nivel de sistem bancar în mod „gratuit”. Asta pentru că cam toate băncile din sistem au avut un nivel mai mare sau mai mic de credite neperformante. Consecințele vor fi preluate și de economia reală și astfel cercul se închide… se declanșează dezastrul economic. Desigur, acesta este un scenariu apocaliptic, dar care se poate materializa în caz că deciziile și afirmațiile venite dinspre autoritatea guvernamentală se amplifică cu nesăbuință. În momentul de față avem nevoie mai mult de o stare de „echilibru” și de conlucrare în cadrul societății pe toate planurile. Pe de altă parte, istoria ne-a învățat și o altă lecție: să nu îți „ucizi” niciodată creditorii!
COMMENTS