FREE NOW, lider european de servicii multimodale de mobilitate, introduce Flota lui Moș Crăciun pe șoselele din București și Cluj și oferă curse gratuite pasagerilor care comandă o mașină din flota specială, pentru a îi susține să își îndeplinească planurile de sărbători călătorind în siguranță. În plus, valoarea tuturor curselor efectuate cu mașinile special decorate din Flota lui Moș Crăciun, în perioada 18-22 decembrie, vor fi donate către Asociația Taxiul cu Bomboane și se vor transforma în cadouri de sărbători pentru copii cu dizabilități.
Începând din 18 decembrie, utilizatorii aplicației FREE NOW care își comandă o mașină pot avea surpriza să se deplaseze prin oraș chiar cu una dintre mașinile din flota specială a lui Moș Crăciun. Pe lângă bucuria de a intra în spiritul sărbătorilor datorită decorului specific, cu Moș Crăciun sau unul dintre renii săi, pasagerii vor călători gratuit și vor contribui la bucuria unor copii cu dizabilități, către care va fi donată contravaloarea curselor cu ajutorul spiridușilor Asociației Taxiul cu Bomboane. În plus, oricine surprinde în trafic mașinile din Flota lui Moș Crăciun și publică o poză pe canalele personale de social media, alături de mențiunea #FREENOWXMAS, intră automat într-o tragere la sorți, prin care poate câștiga un premiu valoros.
„FREE NOW își dezvoltă toate inițiativele cu gândul la comunitățile din care face parte. Anul acesta, ne-am lăsat cuprinși de spiritul sărbătorilor și de magia lui Moș Crăciun și vrem să dăruim siguranță și bucurie prin cadourile pe care le-am pregătit atât pentru pasageri, cât și pentru șoferii parteneri. Iar împreună, vom putea aduce zâmbetul pe buze unor copii în nevoie”, spune Daria Marinescu, Head of Marketing FREE NOW România.
Românii călătoresc mai mult de sărbători, în principal pentru cumpărături de cadouri și alimente
Numărul călătoriilor crește în jurul sărbătorilor și planurile oamenilor se diversifică, după cum confirmă și cel mai recent sondaj realizat de platforma FREE NOW, la care au participat și 455 de români, alături de cetățeni din alte 9 țări europene. Astfel, 80% dintre respondenții din România au spus că în această perioadă se deplasează cel mai adesea pentru a merge la cumpărături de cadouri și 78% pentru a face cumpărături pentru acasă.
Când vine vorba de planurile românilor pentru sărbători, cei mai mulți au în plan să petreacă alături de familie (74%), alți 45% alături de prieteni, 19% vor ieși din orașul în care locuiesc și doar 3% iau în considerare să plece din țară de sărbători.
Măsuri de siguranță împotriva COVID-19 pentru călătoriile din perioada sărbătorilor
Experții recomandă evitarea transportului public aglomerat și utilizarea opțiunilor de mobilitate cu risc scăzut în perioada pandemică. FREE NOW promovează călătoriile de Crăciun în condiții de siguranță și îi îndeamnă pe șoferi să își dezinfecteze periodic mașinile după fiecare pasager. Plata digitală prin intermediul aplicației contribuie la limitarea interacțiunilor dintre șoferi și pasageri la minimul necesar.
FREE NOW promovează în prezent conștientizarea siguranței rutiere în general, în cadrul campaniei #SafeWithUs. În timpul Lunii dedicate siguranței, utilizatorii primesc în aplicație sfaturi specifice pentru creșterea siguranței rutiere. În plus, FREE NOW lucrează constant la dezvoltarea de noi funcții în aplicație menite să asigure siguranța pasagerilor.
COMMENTS