Cea de-a XIII-a ediţie a Galei Premiilor eFinance s-a desfăşurat în seara zilei de 25 ianuarie 2018, la hotelul Ramada Nord din Bucureşti. Cei 70 de invitaţi prezenţi au avut parte de o seară cel puţin agreabilă, descoperind cu interes şi surpriză meritele cele mai importante ale jucătorilor din pieţele IT&C şi financiar-bancară din anul 2017.
Evenimentul a fost deschis de fostul ministru al Comunicaţiilor, Marius Bostan, care, în calitatea sa de keynote-speaker, a adresat asistenţei un mesaj încărcat cu un optimism robust, ce a reuşit să transmită încredere în resursele morale şi creative ale românilor, în performanţă şi în viitor.
Manifestarea a continuat cu o dezbatere pe tema: „Securizarea tranzacţiilor financiare – un pod prea îndepărtat?”, în care moderatorul, Cristian Pavel, editorul general al eFinance.ro şi senior editor Piaţa Financiară a cooptat distinşi panelişti, specializaţi pe această nişă: Răzvan C. Grigorescu (CISO, CEC Bank), Claudiu Chiriţă (Manager, Dispute Advisory & Investigation Services, PwC), Liviu Arsene (Senior eThreat Analyst, Bitdefender) şi Mircea Grigoraș (director general adjunct al Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică CERT.RO).
A urmat sesiunea propriu-zisă de premiere, în cadrul căreia s-au acordat următoarele trofee:
1. e- premiere – Volt Finance, prima aplicație de transfer de bani în sistem P2P (Peer-2-Peer) din România, lansată de Volt Finance în parteneriat cu Libra Internet Bank și Mastercard, prin care se pot face transferuri din card în card.
2. premiul e-products – Allevo – pentru prototipul soluţiei de conformitate a bancilor cu prevederile PSD2. FinTP-Connect oferă management centralizat al solicitărilor generate de prestatorii de servicii (PISP/AISP) în numele clientului final, în lumina iminentei intrări în vigoare a Directivei de Plăţi PSD
3. premiul e-payments – Asociaţia pentru Plăţi Electronice (APERO) – pentru contribuţia esenţială la redactarea şi aprobarea legii cash-back, precum şi la formularea normelor de aplicare a respectivei legi, în concordanţă cu Parlamentul, BNR şi ARB.
4. premiul e-security – Veracomp Europe, pentru contribuţia substanţială la promovarea şi furnizarea, timp de 10 ani, a celor mai performante soluţii de securitate IT pe piaţa românească.
5. e-protection – GTS Telecom, pentru soluţiile de securitate incluse în serviciile oferite clientelei în cele două centre proprii de date din Bucureşti şi Cluj.
6. premiul e- transaction – UiPath, start-up local specializat în soluţii software de automatizare a proceselor repetitive din diferite industrii, pentru cea mai importantă tranzacţie a anului în IT-ul local, o finanţare de 30 milioane dolari de la fondul de investiţii Accel Partners.
7. premiul e-services – BCR Leasing, pentru serviciul de car sharing 100% electric BCR eGO, lansat în colaborare cu Mastercard şi BMW România. Serviciul este accesibil printr-o aplicație dedicată, care permite localizarea și rezervarea autoturismelor, în timp ce cheia mașinii este înlocuită exclusiv de cardul bancar contactless BCR.
8. premiul e-growth – Qualitance – pentru accederea în topul Financial Times al companiilor europene cu cea mai rapidă creştere, preluarea studioului de inovaţie Launchpodium din San Francisco şi deschiderea biroului din Sydney, Australia.
9-10 premiul e-partnership – Mastercard & Pago Plăteşte – pentru aplicația Pago, prin care poate fi efectuată plata tuturor facturilor lunare, cu cardul, dintr-un singur cont. Pago simplifică plata online a facturilor prin conectarea conturilor online sau scanarea codului de bare de pe facturile a peste 40 de furnizori de utilități.
11. premiul e-machines – ROPECO Bucureşti, pentru promovarea pe piaţa locală a soluţiei proprii de multifuncţional smart pentru numerar, Cash Deposit RCD 50, care asigură funcţionalităţi surprinzătoare: creditare online a unui cont, monitorizarea în timp real a cash-ului disponibil şi a sacilor cu numerar sigilaţi, minimizarea costurilor de cash în tranzit etc.
12. premiul e-network – Printec Group România, furnizor tradiţional de înaltă tehnologie de nişă pe piaţa locală, pentru contribuţia hotărâtoare şi neîntreruptă în cei 20 de ani de activitate la extinderea reţelei de acceptare a cardurilor bancare ca instrumente de plată
13. premiul e- impact – PayPoint Services, principalul operator de plăți în numerar şi încărcare electronică prin puncte de retail, pentru achiziția companiei Payzone S.A., care generat beneficii importante pentru consumatorii din toată țara, care au acces la o rețea de peste 22.500 de puncte de plată şi la un portofoliu de furnizori şi servicii extins.
14. . premiul e- cards – Piraeus Bank – pentru lansarea în iunie 2017, a cardului virtual WinBuy, destinat generaţiei Millennialls, pentru folosrea sa în exclusivitate la plăţile făcute prin internet sau prin aplicaţiile mobile de pe smartphone
15. premiul e- innovation – Raiffeisen Bank România, pentru performanţa de a inova continuu şi a convinge: peste 435.000 clienţi activi în online banking şi un portofoliu de 25 milioane de euro credite acordate pe canale digitale.
16. e-mobile banking – Banca Transilvania – pentru serviciul BT24 Mobile Banking care are, cu dată recentă, şi opțiunea de verificare rapidă a istoricului tranzacțiilor și a detaliilor conturilor deschise la Banca Transilvania, serviciu ce are 330.000 de utilizatori, în creștere cu 75% față de aceeași perioadă din 2016.
17. e-project – Alpha Bank România – pentru inițiativa de atragere, în premieră absolută pentru piaţa bancară locală, de depozite de pe piața germană, prin intermediul platformei fintech ZINSPILOT, deținută de Deposit Solutions.
18. premiul e-credit – ING Bank, Pentru lansarea primului card de credit instant pentru business ING Business Credit Card, un instrument de plata cu beneficii importante> plafon de creditare de pana la 35.000 lei, zero costuri de emitere a cardului și de acordare a creditului, cost anual de administrare de 75 de lei, perioadă de grație de 45 de zile pentru orice achiziție plătită printr-un POS sau canal online din țară sau din străinătate si pana la trei rate fara dobanda la platile de minimum 1.000 de lei.
19. premiul e-provider – Vodafone România, pentru lansarea în premieră pe piaţa românească a serviciilor 4,5G care ofera clienţilor optimizare superioară pentru streaming video, securitate îmbunătăţită integrată în reţea şi lăţime de bandă mai mare, devenind prima reţea mobilă care a demonstrat viteze în jurul valorii de 800Mbps utilizând un smartphone lansat comercial.
20. premiul categoriei e-education – Fundaţiei Orange, pentru proiectul Digitaliada, în care sunt cooptate 30 de școli de la sate cu laboratoare digitale complet echipate și cu materiale digitale educative pentru Matematică și Informatică. 82 de profesori din cele 30 de școli au participat la sesiuni de formare și au acces la aplicațiile educative instalate pe tablete și la 124 de proiecte didactice adaptate. 3.400 de elevi din mediul rural au acces permanent la laboratoarele dotate cu 826 tablete, 31 de laptopuri, 28 de videoproiectoare și ecrane de proiecție. Fundația Orange a investit în programul Digitaliada de la debut și până acum 800.000 euro.
21. premiul e-people – Dana Demetrian – vicepreşedinte BCR, pentru preocuparea coerentă şi constantă de adoptare şi folosire a celor mai interesante tehnologii emergente care susţin transformarea digitală a sectorului bancar românesc.
După tradiţionala fotografie de grup a laureaţilor, seara festivă s-a încheiat cu o binevenită degustare de vinuri alese ale Cramei Oprişor, deţinută de Karl Reh Winery, vinuri „povestite” frumos şi cu tâlc de un alt invitat-surpriză, somelierul Mihai Vişoiu.
COMMENTS