Clotilde Armand, europarlamentar USR, grupul Renew Europe din Parlamentul European
După pandemie, ne așteptăm să suferim o criză economică de proporții și discursurile populiste să prolifereze. Uniunea Europeană este un sistem extrem de expus la atacuri de acest tip din varii motive. Unul dintre ele l-am descoperit în discuțiile din Parlamentul European și mai ales din Comisia de Bugete: indicatorii bugetari pe care îi publicăm alimentează tabăra euroscepticilor.
Ce implică „le juste retour”
Britanicii au fost primii care au denunțat că plătesc o contribuție prea mare la Uniunea Europeană în raport cu ce primesc înapoi. De la o interpretare simplistă a indicatorilor bugetari a derivat noțiunea de „juste retour” pe care s-a construit Brexitul și care se regăsește tot mai frecvent în discursurile politice și din alte țări importante europene. „Le juste retour” s-ar traduce printr-o corecție la bugetul european care să asigure „reîntoarcerea acasă” a sumelor transferate către Bruxelles de statele cu economii puternice. „Reîntoarcerea” ar pune sub semnul întrebării o parte din fondurile de coeziune de care beneficiază în principal țările din est, inclusiv România. Aceste fonduri au fost create pentru a re-echilibra efectele apartenenței la piața unică pentru economiile mai slab pregătite, astfel încât să reușească să se reconstruiască. Ori, noțiunea de „juste retour” introduce o „re-naționalizare” a resurselor europene. Ca și cum filozofia de împărțire a bugetului european ar fi o simplă acțiune de tip redistributiv, în care am asista la un transfer caritabil de resurse dinspre vest către est și pe care ar trebui să o corectăm. Nu voi insista aici de ce trebuie să privim fluxurile financiare europene în mod complex, public și privat. Am explicat în alte articole cât e de important să menținem o viziune globală asupra investițiilor pe care le facem prin fondurile europene dacă ne dorim o Europă puternică.
Aș vrea să analizăm cum s-a creat departajarea între țările net contribuitoare și țările net beneficiare în Uniunea Europeană și cum a luat amploare imaginea de țări care alocă bani și țări care «trag» bani din bugetul european. Eticheta de stat beneficiar sau contribuitor este pusă pe baza calculului unor indicatori numiți „solduri bugetare”.
Fantezia calculelor
Soldurile bugetare sunt indicatori construiți artificial pe ipoteza că suma totală trebuie să fie zero. Bugetul UE este considerat un joc cu sumă nulă, în care nu se iau în considerație decât contribuțiile de la state și transferurile înapoi către state. Indicatorii ignoră realitatea bugetară. Pe de o parte, UE are niște venituri care nu provin din contribuția statelor membre, cum ar fi amenzi sau venituri vamale. Pe de altă parte, cel puțin 20% din bugetul UE reprezintă cheltuieli comune: politica externă, ajutoarele către țări în pre-aderare, miliardele alocate pentru a gestiona criza refugiaților din Turcia, programele europene spațiale, pentru a cita doar câteva exemple.
Ipotetic, am putea imagina 2 cazuri extreme. Cazul 1: Comisarul european pentru Concurență ar reuși să impună o amendă record pentru câteva firme monopol americane, iar UE ar obține astfel un venit care ar reprezenta jumătate din bugetul anual. Contribuția tuturor statelor europene s-ar înjumătăți și de facto, aproape toate ar deveni «net beneficiare», adică ar primi mai mult din bugetul UE decât contribuția lor națională. Cazul 2: ar avea loc o criză fără precedent în Africa și UE ar decide să aloce trei sferturi din bugetul ei către acest continent în colaps. În acest caz nefericit, toate statele ar deveni “net contribuitoare”, adică ar aloca mai mult la bugetul UE decât ar primi înapoi.
Totuși, și în cazul 1, și în cazul 2, dacă aplicăm formula de calcul actuală, soldurile bugetare vor arăta la fel : în ambele cazuri, chiar dacă realitatea ar fi total alta, Germania, Suedia, Danemarca, vor considera greșit că sunt “net contribuitoare” și Portugalia, Grecia, Bulgaria că sunt «net beneficiare».
De fapt, indicatorii nu numai că nu reflectă realitatea, dar amplifică diferențele. În cazul 1, doar jumătate de buget trebuie finanțată și diferența de contribuție între state ar fi mică, dar calculul indicatorilor o va scoate și mai mult în evidență. O diferență de contribuție între 2 state de 20 de miliarde ar deveni 40 de miliarde după calcularea indicatorilor, din moment ce se presupune în continuare că bugetul este finanțat 100% de către statele membre și trebuie să se ajungă la o sumă nulă.
Același efect se observă și în cazul 2. Toate statele membre vor fi contribuitoare, dar unele mult mai mult decât altele. Din cauza extrapolării, cele care contribuie mai puțin decât media, vor deveni beneficiare – chiar dacă în realitate sunt și ele contribuitoare.
Elevii peste media notelor, elevii sub media notelor
Ce ne arată de fapt indicatorii neți ai bugetului european? O etichetă amplificată pentru cine plătește o contribuție mare și cine obține transferuri mari din fondurile europene, în raport cu o medie a tuturor țărilor. Vedem cu o lupă unde sunt diferențele relative între state.
Nu putem de la acest artificiu statistic să extrapolăm la o analiză a contribuției și a beneficiului financiar privind apartenența la Uniunea Europeană, mai mult chiar să difuzăm public aceste imagini ca un adevăr absolut despre funcționarea integrării europene.
Indicatorii net beneficiar / net contribuitor sunt falși, nu numai pe fond, ci și pe formă. Au fost creați în momentul în care Marea Britanie a intrat în UE și au contribuit la ieșirea ei. Propun să încheiem istoria UK în UE și să lăsăm în urmă acești indicatori.
Avem elemente statistice pentru a urmări obiectivele europene: numărul locurilor de muncă (3,6 milioane în plus), PIB-ul UE (cu 8,7% mai mare datorită integrării europene), venitul mediu din UE (840 EUR pe an mai mult). Putem urmări beneficiile comerciale, fluxurile de capital, gradul securității alimentare, pentru a ne menține doar la câțiva indicatori economici. În perioada următoare avem nevoie să promovăm analize apropiate de realitatea economică pentru a lua decizii corecte și a combate scenariile sumbre anunțate. O strategie economică de reconstrucție la nivel european nu poate să se bazeze pe o viziune redusă la prejudecăți naționale din care lipsește orice evaluare publică a avantajelor integrării.
COMMENTS