Dedeman deschide magazinul cu numărul 40, la Târgu Jiu

business1

Dedeman, lider naţional în retailul materialelor de construcţii şi al amenajărilor interioare, cu capital 100% românesc, deschide vineri 19 septembrie, magazinul din Târgu Jiu, cel de-al 40-lea al reţelei naţionale.

 

Inaugurarea unităţii din Târgu Jiu, ridicate printr-o investiţie de circa 12 milioane de euro, are loc la numai două săptămâni după deschiderea celui de-al treilea magazin din Bucureşti, în Colentina, a anunţat compania într-un comunicat de presă.

 

Situat pe str. Termocentralei nr. 33, magazinul din Târgu Jiu are o suprafaţă de peste 12.000 mp., dispune de 380 de locuri de parcare şi va comercializa peste 45.000 de produse pentru construcţii şi amenajări interioare.

 

“Criza a trezit în randul consumatorilor un fel de patriotism care dovedeşte inteligenţa clienţilor noştri, care văd colaborarea cu firme româneşti ca pe o soluţie de relansare a economiei. Din acest punct de vedere ne mândrim că suntem suport dar şi locomotivă pentru producătorii români, 80% din produsele noastre fiind achiziţionate de la furnizori locali, care au crescut şi s-au dezvoltat odată cu noi”, Dragoş Pavăl, preşedinte Dedeman.

 

Magazinul din Târgu Jiu pune la dispoziţia gorjenilor servicii adiţionale precum: serviciul de proiectare băi şi bucătării, mixare vopsele, comenzi speciale, confecţionare perdele, livrarea mărfurilor, retur produse. Totodată au fost create şi parteneriate de calitate cu 3 instituţii de creditare la care clienţii pot apela pentru a obţine finanţarea necesară proiectelor de mari dimensiuni.

 

Deschiderea la Târgu Jiu a celui de-al 4-lea magazin din 2014 şi al 40-lea al reţelei naţionale face parte din strategia de extindere a companiei Dedeman ce vizează acoperirea integrală a ţării, cu un număr de 50 de magazine, în următorii doi ani.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 1