Deficit de cont curent de 2,66 miliarde euro, dublu faţă de anul trecut

Deficit de cont curent de 2,66 miliarde euro, dublu faţă de anul trecut

Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 2,66 miliarde euro în perioada ianuarie – septembrie 2016 comparativ cu 1 miliard euro în acelaşi interval al anului trecut, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR).

În structură, balanţa bunurilor şi balanţa veniturilor primare au consemnat deficite mai mari cu 1,36 miliarde euro, respectiv cu 844 milioane euro, iar balanţa serviciilor i balanţa veniturilor secundare au înregistrat excedente majorate cu 639 milioane euro, respectiv cu 12 milioane euro, mai anunţă BNR.

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 3,14 miliarde euro, din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 2, 75 miliarde euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 393 milioane euro, conform datelor publicate de Banca Centrală.

Sigla BNR + banca nationala a romaniei

De asemenea, datoria externă a României, adică atât împrumuturile statului din străinătate, cât şi datoriile entităţilor private, a crescut în luna septembrie cu 585 milioane euro, la 90,677 miliarde euro, potrivit datelor publicate luni de Banca Naţională a României.

Datoria externă pe termen lung a însumat 70,17 miliarde euro la 30 septembrie 2016 (77,4% din total datorie externă), în scădere cu 0,5% faţă de 31 decembrie 2015.

Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 septembrie 2016 nivelul de 20,5miliarde euro (22,6% din total datorie externă), în creştere cu 3,2% faţă de 31 decembrie 2015.

În perioada ianuarie – septembrie 2016, datoria externă totală a crescut cu 243 milioane euro. În structură, datoria publică a crescut cu 1,17 miliarde euro, în timp ce datoria negarantată public a scăzut cu 608 milioane euro şi datoria autorităţii monetare s-a redus cu 327 milioane euro.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 26,3% în perioada ianuarie – septembrie 2016, comparativ cu 38,5% în anul 2015. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii a fost de 6,4 luni la 30 septembrie 2016, nivel egal cu cel de la 31 decembrie 2015.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 30 septembrie 2016 a fost de 94,2%, comparativ cu 97,9 % la 31 decembrie 2015, conform raportului publicat de Banca Naţională.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0