Deficitul balanţei comerciale s-a intensificat cu 114% an/an în ianuarie

Deficitul balanţei comerciale s-a intensificat cu 114% an/an în ianuarie

andrei2Institutul Naţional de Statistică (INS) a publicat dinamica fluxurilor comerciale internaţionale ale României în luna ianuarie 2016. Conform INS exporturile au scăzut cu 1.6% an/an, la 4.12 miliarde euro în ianuarie, evoluţie determinată de declinul componentei extra-comunitare (cu 14.8% an/an, la 0.92 miliarde euro), pe fondul problemelor structurale cu care se confruntă economiile emergente, exacerbate de undă de turbulenţe din pieţele financiare globale din primele săptămâni ale anului curent.
Exporturile către statele membre ale Uniunii Europene au crescut cu 2.9% an/an, la 3.20 miliarde euro, evoluţie susţinută de relansarea economică europeană, precum şi de deprecierea cursului real efectiv al RON (în medie cu 3.7% an/an în ultimele 12 luni).
Pe de altă parte, importurile au crescut cu 3.1% an/an, la 4.50 miliarde euro, dat fiind avansul componentei intra-comunitare (cu 4.3% an/an, la 3.53 miliarde euro), evoluţie susţinută de consolidarea momentului favorabil în sfera cererii interne (consum privat şi investiţii). Importurile din ţările din afara Uniunii Europene au scăzut cu 0.8% an/an, la 0.97 miliarde euro.
Prin urmare, balanta comercială a înregistrat un deficit de 383 milioane euro în luna ianuarie, în intensificare cu 114.3% an/an. Această evoluţie a fost determinată, în principal, de adâncirea deficitului balanţei comerciale cu ţările membre ale Uniunii Europene, cu 19.3% an/an, la 327 milioane euro. Totodată, balanta comercială cu ţările extra-comunitare s-a deteriorat: deficit de 55.8 milioane euro, comparativ cu un excedent de 95.5 milioane euro în ianuarie 2015.
„Pe termen scurt ne aşteptam la redinamizarea fluxurilor comerciale internaţionale ale României, pe fondul stabilizării climatului macro-financiar global şi european, după undă de turbulenţe de la începutul anului.
Conform scenariului macroeconometric central exporturile şi importurile ar putea evolua pe termen mediu (2016-2018) cu ritmuri apropiate de potenţial. În acest scenariu ne aşteptam la deteriorarea balanţei comerciale, pe fondul unei dinamici a importurilor mai puternică comparativ cu ritmul exporturilor (ritmuri medii anuale de 8.4%, respectiv 6.4%)” consideră Andrei Rădulescu, senior analist al Băncii Transilvania.
Exporturile vor fi susţinute pe termen mediu de procesul de relansare economică europeană şi de perspectiva inflexiunii economiilor emergente şi în dezvoltare (pe termen scurt se adăugă şi susţinerea oferită de deprecierea recentă a cursului real efectiv al RON). În ceea ce priveşte importurile, factorul motor pe termen mediu va fi consolidarea momentului favorabil din sfera cererii interne (consum privat şi investiţii productive).

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0