Deficitul de cont curent la 11 luni a urcat la peste 2% din PIB-ul estimat pentru 2016

Deficitul de cont curent la 11 luni a urcat la peste 2% din PIB-ul estimat pentru 2016

Contul curent al balanței de plăți a înregistrat pe primele unsprezece luni din acest an un deficit de 3.441 milioane euro, rezultat de aproape trei ori mai slabă decât cel de -1.237 milioane euro înregistrat în aceeași perioadă din 2015. Paradoxal, această contraperformanță vine pe fondul unui avans economic pe primele trei trimestre anunțat a fi de 4,8%.
În pofida creșterii robuste a PIB, pe fondul majorării semnificative a veniturilor populației și a efectelor reducerilor de fiscalitate pe consum, deficitul din comerțul cu bunuri s-a înrăutățit destul de mult, de la circa 6,65 miliarde euro în primele 11 luni din anul trecut până la 8,25 miliarde euro pe aceeași perioadă din anul acesta. O parte din acest dezechilibru creat în balanța comercială a fost redresată pe segmentul serviciilor, unde situația s-a ameliorat semnificativ (+10%) față de anul precedent și a îmbunătățit soldul total cu aproape șapte miliarde euro. Practic, soldul pozitiv din servicii nu a reuțit să acopere decât circa 85% din sodul negativ înregistrat pe segmentul de bunuri.

Evoluția balanței de plăți ( milioane euro)

Perioada Ianuarie – Noiembrie 2015 Ianuarie – Noiembrie 2016
  Credit Debit Net Credit Debit Net
 
Bunuri 45586 52223 -6655 48089 56334 -8245
 
Servicii 15114 8783 6331 16097 9135 6962
-Servicii prelucrare 2363 158 2205 2410 175 2235
-Servicii transport 4769 1648 3121 5016 1716 3300
-Turism-călătorii 1396 1692 -296 1415 1726 -311
-Alte servicii 6586 5285 1301 7256 5518 1738
 
Venituri primare 2260 5722 -3462 2588 6986 -4398
 
Venituri secundare 5115 2566 2549 4674 2434 2240
 
Total cont curent 68057 69294 -1237 71448 74890 -3441

Sursa: BNR

De reținut pentru importanța acestui sector pentru economia națională, aproape jumătate din suma netă adusă în contul curent de servicii a provenit din transporturi. Pe sold net, acestea au adus 3,3 miliarde de euro pe primele unsprezece luni ale anului, cu peste cinci miliarde la intrări și doar 1,7 miliarde euro pe ieșiri.Interesant și faptul că, deja, ieșirile de bani în urma investițiilor făcute anterior în România au anulat aproape atât sumele nete trimise în țară de ”căpșunari”, cât și serviciile de prelucrare făcute pentru bunurile aflate în proprietatea terților și aflate în regim de import temporar, cu fluxuri de circa 4,4 miliarde de euro pe ambele sensuri.Per total, din forțarea creșterii economice pe baza consumului intern și creșterea mai mare pe această cale a importurilor decât a exporturilor, a rezultat un minus de peste 2% din PIB, apropiat de prognoza de toamnă a CNP, de 2,2% din PIB.
Depozitele pe termen lung ale nerezidenților s-au redus cu aproape o cincime în ultimele unsprezece luni, de la 4,88 miliarde euro la finele anului trecut până la 3,94 miliarde euro. Iar asta în condițiile în care plățile aferente acestor depozite au însumat peste două miliarde de euro, sumă echivalentă cu trei cincimi din deficitul de cont curent.
Soldul balanței de plăți a fost susținut prin investițiile directe ale nerezidenților, care au totalizat în primele unsprezece luni din acest an 3.928 milioane euro. Această sumă a rezultat din compunerea participațiilor la capital de 3.089 milioane euro cu soldul creditelor intragrup, care a urcat vizibil în ultimele luni, până la valoarea netă de 839 milioane euro.

În aceste condiții, datoria externă totală a crescut semnificativ pe primele 11 luni din 2016 și a urcat la 92,5 miliarde euro, semnificativ peste nivelul de circa 90 miliarde euro consemnat la finele anului 2015. Plățile aferente datoriei externe pe primele unsprezece luni din acest an au însumat 48,7 miliarde euro. Situația financiară s-a înrăutățit îndeosebi pe partea de obligații către exterior asumate pe termen scurt, unde a crescut cu aproape trei miliarde de euro, până la 22,74 miliarde euro, din care aproape un miliard de euro doar în ultima lună.

Evoluția soldului datoriei externe pe componente (2011 – 2016)

Anul 2011 2012 2013 2014 2015 2016*
 
DETML 75929 78760 76591 75725 70558 69758
Dat. ext. term. scurt 22795 20921 19491 18577 19876 22740
Total dat. ext. 98724 99681 96442 94302 90034 92496

*după primele 11 luni

Sursa: BNR

Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu și lung, care a fost de numai 25,2% în perioada ianuarie – noiembrie 2016, comparativ cu 38,5% în același interval din 2015, în timp ce gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii a scăzut ușor până la 6,4 luni, nivelul comparabil cu cel de la finele anului trecut. De luat aminte pe post de semnal de avertizare, gradul de acoprire a datoriei externe pe termen scurt cu rezervele valutare ale BNR existente la finele lunii noiembrie a scăzut din nou, la 92,3%, comparativ cu 93,7% la finele lunii precedente și 97,9% la 31 decembrie 2015. Faptul reflectă o evoluție din ce în ce mai îngrijorătoare, pe măsură ce ne îndepărtăm de recomandarea teoretică de minim 100%.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0