Deloitte România a asistat Grupul PIB în achiziția care marchează intrarea sa pe piața din România, preluarea brokerului de asigurări STEIN Bestasig. Tranzacția a fost finalizată recent

Deloitte România a asistat Grupul PIB în achiziția care marchează intrarea sa pe piața din România, preluarea brokerului de asigurări STEIN Bestasig. Tranzacția a fost finalizată recent

Deloitte România a asistat PIB Group Ltd, una dintre cele mai importante companii de brokeraj în asigurări, cu sediul central în Marea Britanie, în intrarea sa pe piața din România prin achiziția STEIN Bestasig, un jucător important din sectorul local de brokeraj în asigurări pentru clienți companii. Tranzacția a fost semnată în aprilie 2023 și finalizată în aprilie 2024, în urma aprobărilor primite din partea Consiliului Concurenței, a Comisiei de Examinare a Investițiilor Străine Directe din cadrul Guvernului României, precum și din partea Autorității de Supraveghere Financiară.

Această preluare marchează primul pas în planul PIB Group de extindere în România, care include preluarea a încă cel puțin 20 de brokeri locali. După finalizarea tranzacției, actuala echipă de management a STEIN Bestasig va continua să conducă businessul.

„Ne-am bucurat să lucrăm la această tranzacție cu echipa Deloitte România, care ne-a sprijinit puternic în etapele de due diligence financiar, fiscal și IT în această tranzacție. Colaborarea cu Radu, Sorin și întreaga echipă Deloitte a fost o plăcere, iar profesionalismul și experiența lor ne-au ajutat foarte mult în această primă tranzacție a PIB Group în România. Suntem nerăbdători să ne extindem în continuare în România și Sud-Estul Europei”, a declarat Michał Kowalczyk, M&A Manager, PIB Group.

O echipă multidisciplinară din cadrul Deloitte România, formată din consultanți financiari și fiscali, precum și din experți în managementul riscului, a asistat PIB Group în această tranzacție. Din departamentul de Consultanță Financiară, Radu Dumitrescu, Partener Coordonator, Vlad Bălan, Director, Sorin Rugină, Manager, și Marc Nedera, Associate, au oferit servicii de suport în tranzacție și au asigurat procesul de due diligence financiar. Din cadrul departamentului Servicii Fiscale, Alexandra Smedoiu, Partener, Gabriel Pătru, Manager, și Alexandru Rotariu, Senior Consultant, au oferit asistență în procesul de due diligence fiscal, iar experții în managementul riscului implicați în proiect – Andrei Ionescu, Partener Coordonator, Sergiu Zaharia, Director, și Raluca Anton, Senior Manager – au asigurat procesul de due diligence IT.

„Să faci parte dintr-un proiect de succes este de fiecare dată o încântare, dar, în acest caz, satisfacția noastră este dublată de faptul că această tranzacție demonstrează că România continuă să reprezinte o destinație de investiții atractivă pentru jucători importanți de pe continent. Pe de altă parte, suntem încântați să contribuim la succesul planului amplu de dezvoltare al clientului nostru. PIB Group a fost foarte activ în domeniul fuziunilor și achizițiilor și a anunțat deja în primele luni ale anului 2024 achiziții în țări precum Spania, Italia sau Polonia, iar acum, interesul ridicat pentru jucătorii români s-a materializat prin această primă tranzacție”, a declarat Radu Dumitrescu, Partener Coordonator Consultanță Financiară, Deloitte România.

PIB Group a fost înființat în 2015 cu scopul de a oferi soluții de asigurare pentru piața din Marea Britanie, precum și în afara acesteia. De atunci, grupul a crescut atât organic, cât și prin aproape 100 de achiziții în Europa de Vest și Polonia. În prezent, grupul se concentrează pe creșterea diversității geografice prin extinderea și în Sudul Europei, cu obiectivul de a deveni lider pan-european în oferirea de servicii de asigurări. 

STEIN Bestasig are aproape 20 de ani de experiență și este specializată în asigurări de incendiu și ale bunurilor. Portofoliul lor de produse include, de asemenea, asigurări în domeniul sănătății, pentru dezastre naturale, pentru vehicule și asigurare de răspundere civilă generală.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0