Experţii Deloitte România au făcut o scurtă trecere în revistă a schimbărilor din mediul fiscal ce vor impacta mediul de afaceri în 2019.
Şi, potrivit experţilor, impactul nu av fi deloc unul pozitiv ci dimpotrivă. Iată care au fost concluziile celor de la Deloitte România (Dan Bădin, Partener Coordonator Servicii fiscale și juridice, Alexandra Smedoiu, Partener Taxe Directe, Raluca Bontaș, Partener Global Employer Services Deloitte România, Vlad Boeriu, Partener Taxe indirecte, Andreea Artenie, Partener Reff și Asociații, firmă de avocați membră Deloitte Legal) .
Dan Bădin: Nu cred că economia românească trebuie să fie un laborator de experimente
Modificările fiscale prin OUG 114/2019 au fost aprobate fără consultare în avans, deși legea transparenței decizionale prevede un termen de cel puțin 30 de zile pentru publicarea textului și de 10 zile pentru ca asociațiile profesionale să își formuleze punctele de vedere. Totodată, este deja cunoscut articolul 4 din Codul fiscal care prevede, de regulă, minim șase luni pentru intrarea în vigoare a unor noi prevederi care aduc modificări substanțiale.
Aceste prevederi au rostul de a da mediului economic posibilitatea să se exprime și să fie luat în considerare, dar și să se pregătească pentru punerea în practică a schimbărilor. În ultimul timp dialogul a fost suspendat deși s-a dovedit în multe cazuri (cel mai recent este cazul split TVA) că și mediul de afaceri are poziții cât se poate de pertinente.
Semnalăm din nou lipsa studiilor de impact care au scopul de a arăta dacă efectele pe care și le propune o măsură sunt sau nu realizabile. Implementarea imediată este, în fapt, un experiment, or nu cred că economia românească trebuie să fie un laborator de experimente. Modificările fiscale au reverberații în alte acte normative, dar modelează și comportamentul economic. Un exemplu este taxa bancară care în Ungaria și Polonia a condus la încetinirea creditării cu impact asupra creșterii economice, fapt recunoscut de autoritățile acestor state. Așa se explică reducerea la jumătate a cotei taxei în Ungaria, anul trecut. Din acest motiv, statele dezvoltate analizează câțiva ani implicațiile unei decizii fiscale înainte de a o implementa.
Fără analize temeinice, stabilitate legislativă și consultare, rezultatele unor modificări fiscale tind să aibă mai degrabă un impact negativ, așa cum ne arată experiența ultimului deceniu în care ordonanțele de urgență au devenit regula în domeniul fiscal. De asemenea deloc de neglijat este derogarea repetată de la diverse acte normative ceea ce amplifică suplimentar incertitudinea și destabilizează climatul economic.
Alexandra Smedoiu: taxa bancară – comparație cu alte state UE
Doar două țări din UE, în afară de România, aplică o taxă asupra activelor sectorului bancar: Ungaria și Polonia (alte țări au optat pentru altă bază de impozitare). Totuși aceste două state calculează taxa asupra tuturor activelor, și nu numai asupra activelor financiare așa cum face România. Cotele de taxă sunt mult mai mici comparativ cu România. În Polonia rata este de 0,44% pe an, iar în Ungaria de 0,15% sau 0,20% în funcție de dimensiunea instituției bancare pentru că trebuie menționat că ambele state au adoptat o serie de derogări, excepții și plafoane pentru a exclude sau a limita impactul asupra instituțiilor financiare mici.
O altă deosebire fundamentală este că niciuna dintre aceste țări și nici o alta din UE nu condiționează cota taxei de un indice de piață cum este în cazul României ROBOR. Motivul principal este că politica fiscală ar interfera cu cea monetară în condițiile în care acestea trebuie să acționeze independent și că, evident, orice taxă imprimă un anumit comportament contribuabililor.
Un alt lucru semnificativ este că Polonia și Ungaria au consultat Banca Centrală Europeană, iar taxa a fost adoptată în urma unui proces legislativ care a lăsat actorii pieței să își exprime punctul de vedere și care a luat în considerare unele dintre recomandări.
Astfel, modalitatea de taxare a fost ajustată ținând cont de suportabilitatea financiară, impasctul asupra instituțiilor, asupra creditării etc. Cu toate acestea, autoritățile din cele două state au admis ulterior că a existat un efect negativ în creditare și, implicit, în creșterea economiei. De aceea Ungaria a redus la jumătate rata de taxare în 2018. Totuși Polonia, Ungaria sau alte state au recurs la taxarea specific sectorului bancar pentru că aveau nevoie de resurse bugetare suplimentare ca urmare a crizei financiare când bugetele publice ale acestor țări au susținut sistemul bancar. În România scopul taxei ar fi tocmai acela de a modela comportamentul băncilor, autoritățile susținând că nu vor de fapt să încaseze venituri din această taxă.
Raluca Bontaș: Facilități fiscale pentru sectorul construcțiilor
Aceste facilități reflectă demersurile inițiate de organizațiile patronale din domeniu preocupate de problema atragerii și reținerii angajaților. Efectul benefic ca urmare a aplicării facilităților va fi o majorare a salariului net pentru angajații din domeniu cu 50%.
Principial elementele agreate prin acordul semnat cu executivul sunt benefice pentru sector, modul în care sunt implementate în legislație ar trebui însă clarificat pentru a permite accesarea acestor facilități de o manieră rapidă și echitabilă pentru toți cei din domeniu sau cei obligați să majoreze salariul brut.
Totodată, condiția pentru aplicarea facilităților este ca 80% din cifra de afaceri să fie realizată din activități aflate în codurile CAEN enumerate de OUG. Din acest motiv angajatorii care obțin venituri atât din acest tip de activități cât și din altele trebuie să verifice lunar dacă îndeplinesc condiția atât pentru luna în curs, cât și pentru veniturile cumulate de la începutul anului. Se poate întâmpla ca în unele luni să se aplice facilitatea, iar în altele nu.
O altă condiție este ca salariile să fie cuprinse între 3.000 și 30.000 lei. Limita minima de 3.000 lei este stabilită prin OUG care are forță juridică superioară hotărârii de guvern prin care s-a decis salariul minim brut pe economie. Prin urmare pentru construcții, salariul minim obligatoriu este 3.000 lei inclusiv în perioadele în care nu s-ar aplica scutirile din diferite cauze. Astfel, angajați pot avea fluctuații ale veniturilor de la lună la lună.
În concluzie, ca urmare a necorelării prevederilor din Codul Fiscal cu cele din Codul Muncii, acești angajatori sunt obligați să majoreze salariul minim brut la 3.000 lei fără a avea certitudinea că vor beneficia în fiecare lună de facilitatea fiscală pe acre nu o pot aplica dacă nu îndeplinesc și condiția privind cifra de afaceri.
Pentru clarificarea modului de aplicare sunt necesare norme metodologice care să răspundă situațiilor particulare care apar în practică. Ramificațiile pe care aceste prevederi le au atât în legislația fiscală, cât și în cea a muncii generează numeroase cazuri particulare și, în concluzie, nu toate companiile și nu toți angajații vor beneficia în mod egal. Există multe variabile ce țin de particularitățile fiecărei firme de construcții. Este posibil ca unele dintre acestea să constate, în urma unei analize a costurilor, că măsurile nu sunt în interesul lor având în vedere starea lor curentă, modelul de business ales etc.
Vlad Boeriu: Reducerea TVA și reforma administrativă
Condițiile pentru aplicarea cotei de TVA de 5% pentru locuințe ca parte a politicii sociale au fost relaxate prin legea 30/2019. Au fost eliminate atât condiția privind limitarea suprafeței terenului pe care este construită locuința, cât și cea privind limitarea posibilității de a achiziționa o singură locuință cu o cotă redusă de 5%.
Măsurile privind TVA fac parte din politica fiscală, dar în același timp trebuie să fie în concordanță cu legislația UE în domeniu care guvernează principiile taxei în toate statele membre, precum și cu necesitatea de a colecta cât mai eficient taxa la buget. În acest context este așteptată decizia guvenului privind mecanismul de plată defalcată (split TVA) pe care Comisia Europeană l-a declarat neconform cu directiva în materie și cu libertatea de a presta servicii. România ar fi trebuit să transmită CE răspunsul la scrisoarea de punere în întârziere emisă la începutul lunii noiembrie și pentru care avea termen de două luni. Scrisoarea CE e prima etapă în deschiderea procedurii de infringement. Dacă răspunsul României întârzie sau e nealiniat cerințelor, această procedură va fi demarată efectiv. Nu ar fi prima dată când România face obiectul procedurii, inclusiv în materia TVA, de exemplu în cazul întârzierii rambursărilor.
Mai mult, România riscă o nouă procedură de infringement, după ce Comisia Europeană a decis săptămâna trecută să trimită României o scrisoare de punere în întârziere pentru a solicita modificarea legislației privind datoria vamală.
Legislația vamală românească prevede că datoria vamală poate fi comunicată debitorului până la cinci ani de la momentul la care a luat naștere, indiferent dacă este rezultatul unei fapte penale. Prevederea este nealiniată cu regulile vamale europene care le lasă trei ani la dispoziție autorităților vamale pentru a comunica debitorului o datorie. Excepție face cazul în care datoria vamală ia naștere ca rezultat al unei fapte penale, autoritățile vamale au la dispoziție zece ani pentru a comunica.
În cazul în care România nu ia măsuri în următoarele două luni, Comisia poate transmite un aviz motivat privind procedura de infringement. Această prevedere contrară legislației vamale europene a făcut obiectul unei lungi corespondențe între contribuabilii din România, autoritățile vamale naționale și Comisia Europeană, în care și Deloitte România s-a implicat.
Rămâne de văzut cum vor putea folosi și contribuabilii aflați în prezent în procedura contestației sau în litigii fiscale argumentele Comisiei Europene.
În concluzie, după schimbarea legislației, vor fi două perioade de prescripție: cea de cinci ani pentru marea majoritate a obligațiilor fiscale și de trei ani pentru obligațiile provenite din taxe vamale și TVA aferent taxelor vamale.
Andreea Artenie: Tariful de monitorizare datorat ANCOM și contribuția către ANRE
Ca notă introductivă, deschidem discuția cu privire la două modificări introduse prin O.U.G. nr. 114/2018: (i) tariful de monitorizare anual în sectorul telecom în cuantum de 3% din cifra de afaceri și (ii) contribuția bănească percepută de ANRE de la titularii de licenţe în domeniul energiei electrice, al energiei electrice şi termice în cogenerare pentru componenta energia electrică, al gazelor naturale egală cu 2% din cifra de afaceri realizată de aceştia din activităţile ce fac obiectul licenţelor acordate de ANRE.
Deși tariful de monitorizare din sectorul telecom este mult mai bine caracterizat în legislația europeană și națională decât contribuția bănească datorată ANRE, totuși, în opinia noastră, în lipsa unor norme care să lămurească pe deplin, conceptual, cele două taxe, acestea au o rațiune similară – de susținere a costurilor administrative ale autorităților de reglementare – și deci ar trebui să aibă un regim juridic asemănător.
În sectorul telecom, în interpretarea art. 12 din Directiva nr. 2002/20/CE (privind autorizarea) jurisprudența CJUE emisă în proceduri de întrebări preliminare formulate de instanțe din țări precum Italia, Germania, Olanda a stabilit că statelor membre le este permis să impună întreprinderilor care furnizează un serviciu sau o rețea de comunicații electronice o taxă în vederea finanțării activităților autorităților naționale de reglementare, însă cu respectarea unor condiții precum:
– taxa respectivă să fie exclusiv destinată acoperirii cheltuielilor administrative corespunzătoare activităților desfășurate de autoritatea de reglementare,
– ca totalitatea veniturilor obținute din taxa în cauză să nu depășească totalitatea costurilor aferente acestor activități,
– aceeași taxă să fie impusă fiecărei întreprinderi în mod obiectiv, transparent și proporțional.
În ceea ce privește introducerea contribuției de 2% datorate ANRE, potrivit jurisprudenței CJUE, aceasta trebuie justificată de situații excepționale ori motive de interes general, neputând fi invocate în mod valabil, în susținerea unui astfel de sistem, nici protecția economiei țării, nici restabilirea echilibrului bugetar prin creșterea veniturilor fiscale.
Modificarea cadrului legislativ privind protecția consumatorilor
Proiectul de OUG publicat de ANPC conduce la înăsprirea sancțiunilor aplicabile, respectiv:
– Amenzile ce pot fi impuse în baza OG 21/1992 privind protecția consumatorilor pot avea un cuantum cuprins între 2% si 4% din cifra de afaceri, pe lângă cazurile specifice indicate de ordonanță (pentru care, în forma în vigoare, sunt prevăzute limite minime și maxime între care poate fi dispusă amendă – între 200 RON și 100.000 RON) și pentru încălcări repetate și încălcări grave (e.g. dacă fapta a avut ca urmare afectarea gravă și în mod repetat a intereselor mai multor consumatori sau dacă fapta a avut ca urmare vătămarea sănătății sau a integrității corporale a unei sau mai multor persoane), precum și în situația în care operatorul economic nu a adus la îndeplinire măsurile dispuse în termenele și condițiile stabilite prin procesele-verbale de sancționare și ca urmare a rămânerii definitive a hotărârilor instanțelor de judecată;
– Măsurile dispuse prin procesele-verbale de constatare a contravenției se aplică la nivelul tuturor punctelor de lucru ale operatorului economic;
– Operatorii economici vor fi obligați să afișeze pe ușa de la intrarea principală în unitate, pe o perioadă de 30 de zile, o informare cu privire la măsurile aplicate prin actele de control;
– În cazul în care se dispune sancțiunea complementară privind închiderea definitivă a unității, agentul constatator va putea propune pentru societate, administrator și asociații societății, interzicerea de a mai desfășura activitățile prevăzute în Codul CAEN pentru care a fost sancționată societatea, pentru o perioadă de până la 3 ani;
– Sancțiunile ce pot fi impuse în baza Legii 363/2007 privind practicile comerciale incorecte pot ajunge până la maxim 3% din cifra de afaceri pentru unele practici comerciale incorecte (cele agresive și cele care nu sunt înșelătoare), respectiv 4% din cifra de afaceri pentru practicile comerciale înșelătoare, precum și pentru nerespectarea măsurilor impuse de ANPC.
Comun celor două acte normativ anterior amintite (i.e. OG 21 si L 363) este faptul că proiectul de OUG NU mai acordă operatorilor economici cărora le-au fost reținute încălcări ale prevederilor acestor acte normative, facilitatea de a achita jumătate din minimul amenzii astfel stabilite.
În plus, pentru furnizorii de servicii, sunt relevante următoarele modificări:
– Cuantumul amenzilor ce pot fi impuse în baza Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive poate ajunge până la 5% din cifra de afaceri în cazul încălcării interdicției de a stipula clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii;
– De altfel, o altă modificare de impact propusă prin proiectul de OUG este aceea potrivit căreia instanța de judecată, în situația în care constată existența unor clauze abuzive în contractul analizat, aceasta obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum și să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activității profesionale și fără a mai avea posibilitatea inserării acestora în cuprinsul noilor contracte pe care urmează să le utilizeze în activitatea profesională. În plus, instanța va dispune și restituirea, în totalitate, către consumatori, a sumelor percepute în temeiul unor clauze abuzive.
COMMENTS