În cadrul Forumului anual GLEIF, care a avut loc la data de 15 noiembrie la Zurich, Depozitarul Central România a primit premiul pentru cea mai performantă Unitate de Operare Locală privind calitatea datelor și nivelul performant al serviciilor la categoria small-cap (până la 5,000 coduri LEI administrate) pentru perioada Iulie 2022 – Iunie 2023.
Pentru a recunoaște efortul deosebit al entităților care emit și administrează coduri LEI (Local Operating Units), în susținerea calității datelor și a respectării acordurilor privind nivelul de servicii (Service Level Agreement), GLEIF a inițiat decernarea premiilor care să ateste aceste performanțe. Introducerea acestor premii dedicate intenționează să încurajeze concurența sănătoasă și, în același timp, să consolideze eficacitatea Sistemului Global LEI în promovarea transparenței în ceea ce privește îmbunătățirea reglementării unor obligații de raportare a entităților juridice care participă la tranzacții financiare.
“Începând cu 18 decembrie 2018, Depozitarul Central a fost autorizat de către Global Legal Entity Identifier Foundation (GLEIF) ca Unitate de Operare Locală (Local Operating Unit – LOU) pentru emiterea şi administrarea codurilor LEI pentru entități juridice din România. După 5 ani de la inaugurarea acestui serviciu, primim acest premiu cu recunoștință și responsabilitate, fiind rezultatul angajamentului nostru continuu și a muncii de echipă care definește instituția noastră. Toți partenerii Depozitarului Central știu că aici găsesc servicii de încredere și eficiente, motiv pentru care premiul acesta ne întărește dorința de a continua să livrăm performanță cu aceeași determinare, urmărind excelența în fiecare detaliu. Mulțumim GLEIF pentru sprijin și încredere!” Silvia Buicănescu, Director General Depozitarul Central.
Codurile LEI sunt utilizate pentru identificarea entităţilor implicate în tranzacţii realizate în pieţele financiare: firme de investiţii, instituţii de credit, investitori având personalitate juridică, emitenţi ai instrumentelor financiare şi ai activelor suport ale produselor derivate, contrapărţi financiare şi nefinanciare, deţinători şi operatori ai locurilor de tranzacţionare etc.
LEI (Legal Entity Identifier) este un cod alfa-numeric de 20 caractere, a cărui structură are la bază standardul ISO 17442 şi constituie un identificator unic la nivel global pentru entităţi.
GLEIF (Global LEI Foundation) este organizaţia care evaluează şi autorizează entităţile care emit şi administrează codurile LEI, lista acestor unităţi de operare locala (LOUs) fiind publicată pe siteul GLEIF. GLEIF este supravegheat de LEI Regulatory Oversight Committee (ROC), reprezentând autorităţile publice din întreaga lume care s-au reunit pentru a impulsiona transparenţa pe pieţele financiare globale. GLEIF este o organizaţie non-profit supra-naţională cu sediul în Basel, Elveţia.
Depozitarul Central este, de asemenea, membru al Asociației Agențiilor Naționale de Numerotare (ANNA) și este singura instituție din România autorizată să aloce și să administreze coduri ISIN (International Securities Identification Number), CFI (Classification of Financial Instruments) și FISN (Financial Instrument Short Name).
COMMENTS