Recent, FinMedia a lansat cel mai important proiect din istoria sa recentă, România după 25 de ani… Punctele de suspensie nu sunt întâmplătoare, fiecare putând să completeze restul. Adăugirile pot fi: schimbare de regim, postdecembrism, capitalism de tranziţie, capitalism de cumetrie etc. Am încercat să rememorăm istoria economiei României, pornind de la cei care au contribuit activ la scrierea ei. Ne-am propus o ţintă ambiţioasă – 100 de intervievaţi şi 200-250 de pagini. Sinceri fiind, la momentul demarării proiectului erau puţini cei care credeau că el va ajunge la un nivel atât de înalt (concret, doar directorul FinMedia, Mihai Săndoiu, şi subsemnatul). Aşteptările ne-au fost infirmate în sens pozitiv – am găsit mai mult de 100 de persoane de mare valoare (o parte dintre ele urmând să fie găzduite în ediţiile ce vor urma ale revistei), am aflat multe lucruri, am învăţat de la ele. În atare condiţii, nu cred că mai miră pe nimeni faptul că am ajuns la un proiect de 408 pagini.
A fost interesant, pentru noi, să avem o revistă aplecată mai mult asupra sferei financiare, să vedem cum privesc obiectul muncii noastre şi oamenii din afară: cei care fac business-uri nonfinanciare. Chiar dacă urmărind mass media ne făcusem deja o idee asupra gapului de comunicare dintre cele două tabere, nici nu ne-am imaginat că falia este atât de adâncă.
Cine are dreptate? Adevărul e undeva la mijloc. Ce putem spune fără să greşim e faptul că ambele tabere au deficit uriaş de comunicare. Nimeni dintr-o parte sau alta nu e dispus să asculte argumentele celuilalt. Băncile sunt considerate, în mod nejustificat, vinovat universal pentru toate relele crizei. Mediul de afaceri ţipă că nu se poate dezvolta pentru că băncile nu acordă finanţare. Ce se uită e faptul că instituţiile de credit nu sunt entităţi de caritate, iar managerii lor răspund în faţa acţionarilor care le-au dat capitalul pe mână.
Nu-i mai puţin adevărat faptul că, până la momentul declanşării crizei economice, bancherii, indiferent că e vorba de top management sau de departamentele de vânzări, au fost prea puţin ocupaţi cu managerierea riscului şi consultanţă. Prevala goana după cotă de piaţă (şi după bonusurile direct proporţionale cu ţinta de plasări de credite). Acum, când lucrurile reintră pe făgaşul normal, situaţia pare să îi deranjeze pe cei obişnuiţi să ia finanţări oricum şi oricât. În acest context se impune de urgenţă un proces de educare a clientelei, indiferent că vorbim de retail sau mai ales de segmentul corporate. Astăzi, când BCE recomandă în mod imperativ să nu se mai finanţeze businessuri care nu probează că pot susţine lunar rata de credit, din cash-flow, un proiect bancabil e mai greu de pus pe hârtie. E nevoie de oameni capabili să scrie astfel de planuri, unii care să aibă acelaşi limbaj cu funcţionarii bancari. Iar funcţionarii bancari trebuie să schimbe şi ei registrul tematic, devenind consultanţi financiari! Numai astfel lucrurile vor reveni la normal! Şi aş mai menţiona un lucru: trebuie renunţat la marota „nu se dau credite“ – acel minus din datele BNR nu spune acest lucru! Şi asta pentru că au ajuns multe credite la scadenţă, au fost scoase din bilanţ multe – iar acestea au fost acoperite în mare parte de noi credite. Probabil ar fi extrem de util dacă băncile ar comunica anual ce volum de credite noi au dat (exclus restructuratele). Ar fi un indicator mai util decât eternul sold al creditelor la finele unei anumite perioade.
COMMENTS