Cu riscul de a supăra un onorabil analist de stânga care încearcă să ne demonstreze cât de mult greşim în analizele noastre semidocte, arătând că economia României se supraîncălzeşte, îmi voi menţine opiniile. M-aş întreba şi l-aş întreba şi pe domnul profesor de ce, dacă toate lucrurile merg bine, iluştrii reprezentanţi ai partidului său de suflet vor să schimbe toată filosofia fiscală?
Şi voi porni, pe stil sfertodoct, cu cifrele Comisiei Naţionale de Prognoză care ne arată la jumătatea anului o creştere economică a României demnă de China: în jur de 6%. O cifră care poate fi atinsă şi la finele anului, ţinând cont de cum merg lucrurile. În prognoza mea de la finele anului trecut preconizam un 4,8-5,2% creştere economică pentru România, în anul 2017. Chiar dacă e evident că cifrele mele sunt depăşite, prefer să nu le modific pentru că pe acelea le consider mai apropiate de ceea ce ar fi avut nevoie o Românie care se dezvoltă sustenabil.
De unde vine acest avânt atât de mare? Sfertodoct vorbind, dacă ne raportăm la metoda cheltuielilor de determinare a PIB, dintr-un consum exorbitant, în care guvernanţii au pompat masiv combustibil, riscând să piardă flacăta de sub cotrol: 7,7% creştere, faţă de un 4,7% preconozat. Un consum care e susţinut în mare parte de importuri! Partea bună ar fi creşterea în continuare a exporturilor- un plus de 700 de milioane- venit în mare măsură pe spatele Daciei şi Ford, adică exact acele entităţi care astăzi se revoltă împotriva revoluţiei fiscale cu care ne tot ameninţă Tudose&Co. Partea neagră a paharului, formarea brută de capital (investiţiile, în traducere) au crescut cu doar 2%, faţă de un 6,9% programat. Iar negrul poate da mat albului cât ai zice Split TVA, salariu minim mărit sau transfer al contribuţiilor la salariat.
Viitorul nu sună bine nici dacă aruncăm o privire pe metoda valorii adăugate a formării PIB. Tot sfertodoct vorbind, industria nu mai poate creşte în acelaşi ritm dacă guvernanţii nu se opresc din jocul cu chibriturile fiscalităţii. Aş fi curios dacă cineva din sfera ministerului de finanţe ar fi în stare să susţină un business competitiv, în contextul în care cineva le-ar impune arbitrar să crească salariul minim de la 1450 la 1900 de lei. Luând în calcul elementele revoluţiei fiscale (contribuţie la pensii 25% şi la şomaj 10% plasate la salariat, suprataxa de muncă de 2,25% şi scăderea impozitului pe venit la 19%), angajatul cu salariu minim câştigă în plus 97 de lei în timp ce povara angajatorului creşte cu 154 de lei, spun specialiştii. Dar e uşor să măreşti salarii atunci când în viaţa ta nu ai plătit vreo leafă din ceea ce ai produs tu şi afacerea ta.
Revenind, agricultura, care impresionează anul acesta, chiar şi după un 2015 foarte bun, nu mai are nici ea loc de creştere în 2018. De ce? Pentru că ea ne e dată de la mama natură, fără ca noi să facem ceva! Nici serviciile nu vor mai putea tura motoarele în contextul Split TVA şi al avalanşei de legi fără noimă şi fără legătură cu economia de piaţă, precum cele ce se tot vehiculează în jurul entităţilor financiare. Construcţiile, cenuşăreasă în 2017, nu văd cum ar sălta în 2018. Investiţiile în infrastructură vor rămîne tot la nivel de planşă, guvernanţii fiind prea ocupaţi să peticească un sac al bugetului care curge pe la toate colţurile, ciuruit de interminabila listă a promisiunilor electorale. Nu mai pomenesc aici de fondurile europene, o marotă cinic vehiculată (şi manipulată statistic) ani la rând.
Vor avea guvernanţii curajul să pluseze în acest poker al revoluţiei fiscale, pe principiul, dacă nu poţi să-i convingi, zăpăceşte-i? Dacă nu vor găsi un motiv plauzibil, probabil că da: acum sau peste 6-9 luni.Altfel, logic şi de bun simţ ar fi ca autorii ei să plece! Timpul nu le mai este aliat! Oricum, înmtrebarea persiată: de ce e nevoie de o schimbare radicală, dacă toate sunt bune şi frumoase şi merg ca pe roate ?
Late EDIT: Azi, 8 noiembrie, de ziua onomastică a premierului, Revoluţia fiscală s-a comis! Despre viitor … numai de bine!
COMMENTS