Dacă ar fi să ne luăm chiar şi numai după declaraţii, anul 2017 ar trebui să fie unul în care miza tuturor este educaţia financiară. Şi nu e deloc mică având în vedere faptul că ne aflăm pe ultima poziţie în Uniunea Europeană şi la acest capitol. Iar distanţa faţă de Bulgaria, care e deasupra noastră, nu e deloc de neglijat!
Deşi nu putem spune că nu s-au făcut lucruri în acest domeniu, rezultatele sunt departe de aşteptări. Nu-i mai puţin adevărat, efectele unui astfel de proces se văd în timp îndelungat,10-15 ani. Privit prin ochii unui simplu spectator, procesul de educaţie financiară pare acum unul haotic. Plastic vorbind, avem senzaţia că medicul chirurg îşi bagă mâinile în motorul unei maşini, avocatul s-a apucat să opereze pe cord deschis şi aşa mai departe. O strategie există, dar pare răstignită undeva pe hârtie şi e la ani lumină de o potenţială implementare eficientă. Iar până la acel moment, fiecare face ceea ce crede de cuviinţă: mai bine sau mai puţin bine. Coagularea demersurilor se loveşte încă de orgolii ascuţite şi de o concurenţă translatată din terenul financiar.
Ieri, în cadrul conferinţei organizate de Bankingnews am auzit două chestiuni la care ar trebui să reflectăm cu toţii. Şi mai ales să ne aplecăm asupra lor cu sinceritate. Un mare adevăr, pe care puţini îl conștientizează a fost reliefat de Florin Dănescu, preşedintele executiv al ARB. El a spus că „Project managerul educaţiei financiare trebuie să fie şcoala”. Eu aş merge mai departe şi aş spune chiar că nu poate fi altcineva! Exact pe considerentele evidenţiate mai sus: medicul trebuie să opereze, avocatul să pledeze iar dascălul să facă educţie. Dacă vom amesteca lucrurile, nu vom ajunge nicăieri. Cu oameni care nu au avut de-a face cu pedagogia trimişi în faţa copiilor, nu se va face niciodată educaţie de calitate. De acord, dascălii ar trebui ajutaţi de corporaţii să ajungă la un nivel updatat în concordanţă cu realităţile societăţii în care trăim. Dar cam atât! Restul rămâne de competenţa dascălului- şi oricât s-ar da unii de mari dascăli sau traineri, să avem totuşi sinceritatea şi să recunoaştem – greu vor pătrunde în minţile tinerilor. Cu oameni de pe la call center sau oameni scoşi de prin birourile cine ştie cărei instituţii şi trimişi în şcoli, nu vom reuşi decât să îi îndepărtăm pe tineri de la scopul propus. Rolul oamenilor din corporaţii trebuie să se limiteze la a face educaţie financiară oamenilor mari – în propriile sedii, la conferinţe şi mese rotunde, prin presă etc.
Şi apropos de massmedia, tot ieri am auzit şi un al doilea lucru. De la unul dintre mentorii mei, Adrian Vasilescu, consilierul Guvernatorului BNR: „Un vector mai bun decât presa, pentru educaţie financiară, NU există!” Şi trebuie să îi mulţumesc! Şi pentru aceasta! Rămâne problema cum şi cine poate susţine presa de calitate într-un context în care ratingul face legea. Aici ar trebui să intervină din nou corporaţiile. Financiare sau nonfinanciare! Cu siguranţă cu toţii îşi doresc un consumator educat. Băncile au trăit şi încă simt pe propria piele ceea ce înseamnă un consumator needucat. Chiar dacă zgomotele lăncilor încrucişate între *cavalerii apocalipsei CHF* şi bancheri par acum ceva mai stinse, mai îndepărtate, pe fundalul lipsei educaţiei alte şi alte războaie pot începe. Cu consecinţe brutale în ambele tabere. Aşadar, ar fi bine să ne aplecăm cu toţii, cu sinceritate asupra fenomenului educaţiei financiare şi să nu ne mai îmbătăm cu succese aparente. Să nu mai orchestrăm acţiuni de aşa zisă educaţie financiară doar de dragul de a mai bifa un punct sau capitol din fişa postului. Nu foloseşte nimănui!
COMMENTS