Deşi prefer abordările pozitive astăzi mă văd obligat de conjunctură să privesc lucrurile puţin mai circumspect. Când am menţionat EDUCAŢIA în titlu, alături de pandemie, nu m-am gândit doar la ceea ce de câteva luni auzim pe toate canalele media: *staţi în casă*, *spălaţi-vă pe mâini*, etc. Aş vrea să mă refer la câteva aspecte mai *delicate*.
Unul dintre ele este ping-pongul legislativ în care suntem prinşi de ceva vreme. Am făcut sacrificii, cei mai mulţi dintre noi, stând în casă, limitând munca şi, diminuându-ne în mod evident propriile venituri: şi mă refer aici cam la 90% dintre români. Lucruri absolut normale, în situaţia dată. După cum, la fel de normal (statistic vorbind), o categorie de 10% denumită simbolic *bizoni* a ales să nu respecte regulile, fiind sancţionaţi cu amenzi. Anormalul abia de aici începe: Curtea Constituţională a decis să le şteargă penalităţile, indirect, acestor bizoni. Nu vom discuta de legalitatea deciziei ci de moralitatea ei: încă odată ni se arată că trăim într-o ţară în care sistemul juridic apără infractorul şi îl discriminează în mod negativ pe cel care respectă legea.
Cum o fi fost posibil? Nu sunt în măsură să emit percepte avocăţeşti. Dar sunt în măsură să spun că, dacă cei care au croit legislaţia ar fi fost ceva mai *educaţi* – ar fi ştiut mai multă carte, altfel spus – Curtea Constituţională probabil nu ar mai fi putut da acest verdict. Dar din păcate educaţia, şi mă refer aici la cea şcolară, e şi ea alungată de decenii întregi la marginea societăţii. Aşa se explică şi multitudinea celor *fără şcoală, dar cu diplome* care parazitează aparatul administrativ şi chiar pe cel legislativ. Iar efectele se văd! Suntem acuzaţi că vedem mereu în jur conspiraţii. Dar cei care ne acuză nu fac nimic să ne convingă că nu avem dreptate: tot ceea ce se face în domeniul Educaţiei, de ani de zile, nu sunt altceva decât *dovezi* ale faptului că statul ne vrea *consumatori fără educaţie dar cu drept de vot*. Şi atât!
Dar când spun fără educaţie, nu mă refer doar la cea primită în şcoală, importantă, fără îndoială, ci şi la cea primită acasă, acolo unde copilul/adolescentul stă cel mai mult. E vorba de acea educaţie făcută în cei *şapte ani de acasă* şi după, care astăzi e vădit că *e sublimă dar lipseşte cu desăvârşire*. Şi, ca o cireaşă de pe un tort, aceleaşi persoane care nu au făcut această educaţie corect şi la timp sunt chemaţi azi, de *onor titularul portofoliului de la Educaţie* să îşi dea acceptul pentru notele primite de odrasle în *şcoala online*. Adicătelea dacă loaza a ignorat ce i s-a cerut să înveţe şi nu şi-a făcut temele, profesorul nu are voie să îi dea *meritatul 4* decât cu acordul *mamiţichii*. Halal şcoală, halal performanţă!
Ce ar mai lipsi acum? Să se renunţe la examenul de Bacalaureat, să umplem ţara şi mai mult de proşti cu diplome! Pentru că, pe acelaşi principiu 90/10, doar 10% din cei care se vor vedea cu diplomă de bacalaureat luată fără examen vor avea bunul simţ să nu meargă la facultate, acolo unde în cele mai multe locuri se intră doar pe bază de dosar. Ceea ce văd zilele astea îmi aduce aminte de anii 90 când aproape toată lumea promova examenul de Bacalaureat (pe diferite căi).
Şi, încercând un exerciţiu de imaginaţie pentru România de mâine, după un astfel de act inconştient, în opinia mea, mă întreb cât de departe sunt vremurile când vom fi operaţi la cap pentru dureri de picioare, de către un medic cu diplome luate la *situaţii excepţionale*. Sau, poate deja trăim astfel de vremuri? Pe alocuri pare să ne sune cunoscut!
COMMENTS