Agenda 2030 pentru dezvoltare sustenabilă, adoptată de Adunarea generală ONU în septembrie 2015, include monitorizarea progreselor înregistrate în acest sens, prin intermediul unor indicatori structurați pe 17 domenii urmărite. Raportul pe 2022 al UE poziționează România pe ultimul loc la 11 criterii, relevante pentru domeniile unde mai avem mult de lucrat.
Dincolo de avansul rapid la scară istorică, sintetizat în majorarea PIB/locuitor de la doar 35% din media UE în 2005 până la 73% în 2021, adică peste alte cinci state (Letonia, Croația, Slovacia, Grecia și Bulgaria), cu observația importantă că la nivelul consumului individual efectiv suntem deja la 82% din media UE, se constată rămâneri în urmă care ne vor afecta pe termen mediu și lung.
Infograficele Eurostat sunt elocvente și arată care sunt hibele modului în care ne-am construit perspectivele. Există un pericol real ca aceste probleme să fie mai greu de remediat și de adus aproape de uzanțele europene decât s-ar putea presupune iar importanța lor se vede clar din însăși aspectele sociale și economice vizate.
Riscul de sărăcie sau excludere socială
Persoanele angajate, aflate sub risc de sărăcie
Persoane cu probleme severe de locuire
Rata de abandon școlar
Adulți cu abilități digitale de bază
Persoane cu educație superioară
Diferența de gen la angajare
Cheltuielile pentru cercetare-dezvoltare
Ponderea personalului din cercetare-dezvoltare
Decese în trafic raportat la populație
Rata de circularitate a materialelor
Astfel, se pune întrebarea cui folosește dezvoltarea rapidă la nivelul mediei naționale, dacă suntem primii în UE la riscul de sărăcie sau excludere socială, avem cea mai mare pondere a persoanelor cu probleme severe de locuit iar o bună parte dintre cei care muncesc se află sub risc de sărăcie, diferența de gen la angajare fiind și ea cea mai mare din UE (ceea ce se reflectă în decalajul major între femei și bărbați la cuantumul pensiei).
Cu o rată de abandon școlar la maximul european în pofida performanțelor pe care le obțin sistematic elevii de top la olimpiadele internaționale (după care pleacă să studieze în străinătate și nu prea se mai întorc), cu un procentaj slab de adulți care au abilități digitale de bază în pofida sectorului IT care susține economia și cu cei mai puțini absolvenți de studii superioare din UE, nu vom avea forța de muncă necesară pentru a susține avansul în secolul XXI. Secol în care importanța sectorului de cercetare-dezvoltare pare să nu conteze. Noi având cea mai redusă forță de muncă de profil și bătând pasul pe loc pe la jumătate de procent din PIB alocări de fonduri R&D la nivel național, cam pe la sfert față de media UE.
Cât despre faptul că nivelul de educație, de civilizație în trafic și infrastructura precară raportat la standardele europene (vezi lipsa cronică de investiții) ne costă cele mai multe vieți raportat la numărul populației sau despre încă „absconsa” rată de circularitate a materialelor (unde suntem campionii europeni ai risipei de resurse), va fi și mai greu să scăpăm de nedorita postură de „lanternă roșie” europeană.
Desigur, mai sunt și alte chestiuni care ar trebui să fie remediate, cel mai bun exemplu fiind că nici măcar nu figurăm în raportul Eurostat la capitolul de apă potabilă și condiții sanitare, pentru simplul motiv că nu există suficiente date (altminteri, ar fi ușor de ghicit cam pe unde ne poziționam și aici). Adică e bună și performanța de moment, cu Bucureștiul ajuns rapid peste Berlin, Roma sau Madrid la PIB/locuitor, dar întrebarea este ce construim durabil mai departe dacă fundațiile sunt slabe.
COMMENTS