Diferența între escu și fără escu

Dan Pălăngean,

consultant strategie la Banca Națională a României

Spre finalul lui 2008, românii erau la munte. Adică pe noi culmi de capitalism. La căderea primelor zăpezi, Bubico, cățel isteț și școlit, a dibuit că e rost de niscaiva oase sub zăpadă. Și a vrut să le scoată să aibă ceva de ros. Dar Saint-Bernard-ul, care păzea pârtia pe care alunecau românii, i-a dat peste lăbuțe să nu provoace o avalanșă.

Deși plimbat ulterior pe drumuri feroviare, Bubico, ținut în brațe, a început să latre. Și o tot ține așa. Că Saint-Bernard-ul a făcut prea mulți purici, că roade prea multe oase, că a umplut exagerat butoiul de serviciu etc. Acum o să comit un auto plagiat ( gen General Motors care pune în Marea Britanie sigla Vauxhall în loc de Opel). Cu un material scris în mai 2014, mult înainte de breaking-news-urile curente.

Și să risc o părere strict personală pentru unii colegii din presă, beneficiari ai unor venituri comparabile (spre deosebire de pregătire) cu cele ale managementului din Banca Națională a României (țară cu vreo 20 de milioane de locuitori, nu 20 de mii de telespectatori). Ar trebui ca Presa să fie câinele de pază al DemoCrației și nu al DemoProstiei.

”Concluziile la atacul speculativ asupra leului – o lecție de comportament. Nu doar economic”

Consiliul Concurenței a închis în urmă cu un an investigația privind manipularea indicilor din piața monetară în perioada octombrie – noiembrie 2008. Practic, după ani buni de studiu, nu a găsit suficiente dovezi din care rezulte manipularea pieței în urma unei înțelegeri oculte. Ceea ce a produs satisfacție actorilor vizați și le-a dat ghes să reia acuzații mai vechi la adresa modului în care BNR a gestionat situația de la acel moment.

Din partea BNR, Lucian Croitoru a verificat în mod onest dacă nu cumva a fost altceva decât un atac speculativ. Pentru asta, a aplicat cu răbdare și cu verficarea tuturor corelațiilor tehnice bancare, metoda ”Ștefan Cel Mare” (Dacă nu sunt eu, dacă nu ești tu, dacă nu e el …). La final, în lipsa altei explicații plauzibile, a conchis, din motive deterministe, că a fost un atac speculativ.

Fapt negat vehement de cuplul Florin Câțu – Lucian Isar, precum și de Mișu Negrițoiu. Semnificativ, însă, reproșurile acestora vizează nu intervenția Băncii Centrale, ci faptul că nu a intervenit. Nu a intervenit, așa cum și-au imaginat ei. Fără operațiuni repo și cu o accesare defectuoasă pe facilitatea de creditare pe bază de titluri de stat ( pe care, de altfel, le și dețineau), care altminteri ar fi funcționat în mod automat, operațiunea urmărită de câteva bănci pe piața valutară nu a reușit.

Se poate intra într-o discuție complicată, cu argumente de o parte și de alta și cu parti-pris-uri mai mult sau mai puțin evidente. Dar ceea ce contează este scorul de pe tabelă și nu impresia artistică. Până la a diseca a n-a oară ce s-a întâmplat și cum, am face mai bine să ne uităm la evoluția cursului de schimb în Polonia și în România.

Asta din două motive. Primul, nivelul de curs este foarte apropiat și este mult mai ușor de văzut consecințele concrete ale manevrelor de pe piață. Al doilea, tonul laudativ al lui Mișu Negrițoiu la adresa modului în care a acționat Banca Centrală a Poloniei (”Banca Centrală injecta și mai multă lichiditate într-un sistem în care era deja lichiditate în exces, nu în unul unde era deja un deficit ca în România”, ZF, 16 mai 2013).

Evoluțiile zlotului și leului față de euro în toamna lui 2008

Presiune pe curs exista fără putință de tăgadă iar ieșirile de capital legate de criză sunt incontestabile. Foarte posibil ca polonezii să fi făcut bine ce au făcut în condițiile de la ei. Însă, cum ar fi evoluat inflația în România dacă leul nu s-ar fi depreciat doar cu mai puțin de zece procente pe parcursul a trei luni ? Ci cu 10% într-o singură săptămână ( 17 octombrie – 24 octombrie) și cu 27% pe trei luni.

Datele nu au fost alese întâmplător, criza creșterii abrupte a dobânzilor pe piața interbancară fiind consemnată în perioada 17 octombrie – 5 noiembrie. Întâmplător sau, mai degrabă nu, exact intervalul în care s-au făcut bani buni în Polonia din speculații pe diferențe mari și bruște de curs. La noi a fost liniște și ne-am repliat lent spre o poziție sustenabilă a leului. Spre disperarea celor puțini, pregătiți să profite, și în beneficiul celor mulți, care urmau să suporte pagubele colaterale.

La fel ca la jocul de cărți, poți avea o mână extrem de puternică și ar trebui să obții un câștig important, cu excepția unei distribuții improbabile (a inteligențelor implicate). Acum, ce era să facă BNR, să mimeze acțiunea dând copy-paste după modelele invocate, polonez și ungar, sau să acționeze pe baza cunoașterii particularităților pieței din România ?

În esență, dincolo de disputa tehnică, supărarea unor nume cu pretenții din sectorul bancar vine din surpriza majoră pe care au încercat-o. S-a demonstrat că managementul profesional de stat poate fi superior managementului privat. Chiar la vârf și contra unor oponenți redutabili. Iar interesul public poate fi apărat cu succes și fără un motiv material personal.”

La final, o să observ stabilitatea de-a dreptul enervantă pentru unii a cursului de schimb euro-leu și predictibilitatea lui din ultimii ani. Asta în contextul în care băncile pot face bani buni nu doar din diferența consistentă între dobânzile la credite și cea acordată la depozitele din care dau aceste credite (tot cu banii românilor), dar și, mult mai discret și ușor, din operațiunile valutare. V-ați prins care e diferența între escu și fără escu ?