Cei doi specialişti din ale căror prezentări şi articole răzbătea ideea că e e necesară o depreciere a leului se pare că au avut dreptate dacă ne uităm la ceea ce se întâmplă pe piaţa valutară.
Deprecierea e justificată – după cum am mai spus într-un articol din urmă cu trei săptămăni, în care îmi exprimam nedumerirea de ce cursul a „alunecat” la 4,57 lei/euro – de insuficienţa sporurilor de productivitate survenite în contextul unor majorări salariale în domenii non-tradable, precum administraţia publică-locală, dar şi de mărirea salariului minim. În situaţia în care economia pierde competitivitate şi deficitul extern a crescut cu 50%.
După cum, anterior, o majorare a dobânzilor interbancare a părut necesară pentru ca preţul banilor să penalizeze amatorismul de la nivelul programului de guvernare şi al execuţiei bugetare.
În fine, după ultimele episoade derulate pe pieţe dezbaterea cu argumente economice tot n-a început. Singura schimbare a fost aceea că televiziunile de ştiri ce se remarcă prin cultivarea emoţiilor n-au mai plâns pe umărul românului pentru ce păţeşte el din cauza ROBOR, ci şi-au mutat atenţia asupra cursului, iar lor li s-au alăturat şi ziarele de specialitate.
Concluzia articolului anterior pe această temă era că operarea unor achiziţii de valută din piaţă, în concordanţă cu punctele de vedere exprimate de specialişti, ar duce la reinstaurarea unei tendinţe bine definite de depreciere, s-ar îmbunătăţi lichiditatea pieţei bancare, s-ar micşora dobânzile şi s-ar alimenta rezerva, care, pe măsură ce importurile cresc, e necesar să ofere o acoperire mai mare.
Ceea ce mai rămâne de ştiut însă este câtă competitivitate trebui recuperată pentru a se atenua creşterea deficitul de cont curent. În lipsa unor măsuri structurale şi fiscale, a unei infuzii masive cu investiţii străine şi fonduri europene, diferenţialul de productivitate între mărfurile producătorilor români şi importuri ce ar fi necesar să fie corectat monetar se plasează la 4%.
Şi e recomandată utilizarea pârghiei cursului în contextul în care dobânzile de la noi ar trebui să se alinieze cu cele europene, mai precis cu nivelul la care se vor deplasa acestea din urmă după renunţarea la relaxarea cantitativă (quantitative easing – QE). O astfel de perspectivă a fost luată în calcul, recent, într-o declaraţie a lui Benoît Cœuré, membru al board-ului executiv al Băncii Centrale Europene.
COMMENTS