Direcţia Antifraudă a dat cu 30% mai multe amenzi în 2016 comparativ cu 2015

Direcţia Antifraudă a dat cu 30% mai multe amenzi în 2016 comparativ cu 2015

Direcţia de Antifraudă care a început cu surle şi trâmbiţe şi cu neplăceri (…), anul acesta comparativ cu perioada similară a anului trecut, a efectuat cu 30% mai multe controale şi a încasat cu 30% mai multe amenzi”, a anunţat preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). Declaraţiile au fost făcute în cadrul unei conferinţe organizată de compania de audit şi consultanţă Deloitte şi intitulată „Relaţia cu autorităţile fiscale, confruntare sau colaborare?”

Preşedintele ANAF a mai spus că instituţia sa va pune tot mai mult accent, de acum înainte, pe dialogul cu contribuabilii pentru eficientizare şi reducere de costuri.

În momentul acesta avem divizia de mari contribuabli, care are aproximativ 1.500 de contributori şi care este centralizată, este la Bucureşti. Avem între 22.000-24.000 de contribuabli mijlocii care, începând din februarie anul acesta, sunt centralizaţi din 42 de birouri judeţene în 8 birouri regionale. Pentru aceşti contribuabili mari şi mijlocii care aduc împreună până la 70% din veniturile la bugetul de stat avem o administrare specială prin aceste birouri, prin aceste departamente care vor să crească dialogul. Scopul este ca într-un timp cât mai scurt, cam la anul pe vremea aceasta, cel târziu, fiecare contribuabil mijlociu sau mare să aibă un canal de comunicare direct cu direcţiile de adminisrare de care aparţin(…). Perfomanţa de a merge în controale şi de a constata sume suplimentare mari este în acelaşi timp şi o contra perfomanţă în ceea ce priveşte o bună administrare şi o bună încasare a taxelor corecte şi la timp”, a mai declarat Dragoş Doroş.

Pentru contribuabilii mici strategia ANAF este de informatizare, de formalizare şi de „rărire” a contactului direct cu autorităţile cu scopul de a reduce resursele.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0