DN AGRAR Group (BVB: DN), cea mai mare fermă zootehnică integrată din România, cu producție de lapte de vacă și producție vegetală, a obținut nota maximă – 10 – pentru comunicarea cu investitorii, în cadrul evaluării VEKTOR by ARIR 2023, desfășurată anual de ARIR – Asociația Română pentru Relația cu Investitorii. În data de 2 februarie, DN AGRAR marchează 2 ani de la listarea companiei în piața AeRO a Bursei de Valori București.
Peter de Boer, Membru CA și Manager Relația cu Investitorii, DN AGRAR Group: „Anul trecut am reușit să fim a 2-a companie cu cea mai mare valoare tranzacționată din piața AeRO, cu tranzacții ce au depășit 25 de milioane de lei. Tot în 2023, am înregistrat o creștere semnificativă a comunității de investitori, acum cu aproape 2.000 de acţionari, și reafirmăm angajamentul nostru de a ne consolida prezența în piața de capital, de a avea o comunicare eficientă și transparentă. În 2023 am început colaborarea cu un Market Maker și am avut primul raport de analiză financiară. Am lansat un nou website, am organizat conferințe telefonice pentru investitori, precum și evenimente dedicate furnizându-le investitorilor acces facil la informații prin instrumente proactive de comunicare adoptate.”
Daniela Maior (Șerban), Președinte ARIR, MP VERTIK Group: „Este a doua oară când realizăm această evaluare pentru companiile din indicele BETAeRO. Felicit DN AGRAR pentru primul 10 obținut ca urmare a eforturilor susținute de adoptare a celor mai bune practici în comunicarea cu investitorii. Cheia în comunicarea cu investitorii este mixul dintre povestea companiei, rezultatele financiare, și proactivitatea în dialogul cu piața de capital.”
DN AGRAR Group, formată din 15 societăți, dintre care 4 ferme specializate în creșterea bovinelor de lapte și producția de lapte de vacă, desfășoară o activitate integrată oferind inclusiv servicii de logistică și transport de lapte de vacă la nivel național și european. În domeniul cerealelor, grupul cultivă peste 7.000 de hectare, cu cereale și furaje, în principal pentru a asigura hrana celor aproximativ 14.000 de animale existente în fermele DN AGRAR Group. În 2023, cantitatea de lapte livrată de către DN AGRAR Group a fost de aproximativ 55 milioane de litri de lapte, un plus de aproximativ 14% comparativ cu anul 2022.
DN AGRAR Group este cea mai mare fermă zootehnică integrată din România, cu producție de lapte de vacă și producție vegetală. Grupul activează în centrul Transilvaniei, în județele Alba, Sibiu și Hunedoara.
Compania a fost înființată în 2008 de Jan Gijsbertus de Boer și este listată la Bursa de Valori București, în piața AeRO din februarie 2022. Începând cu data de 19 septembrie 2022, acțiunile DN AGRAR sunt incluse în indicele BETAeRO al celor mai tranzacționate companii din Sistemul Multilateral de Tranzacţionare SMT.
Principalele domenii de activitate ale companiei sunt zootehnie, producție agricolă vegetală, prestări servicii în agricultură, logistică, transport, turism și servicii de consultanță pentru afaceri și management.
COMMENTS