Doar 1 din 10 români din Pilonul II îşi verifică online contul de pensie privată

Doar 1 din 10 români din Pilonul II îşi verifică online contul de pensie privată

Doar 780.000 de români îşi verifică online contul personal de pensie privată obligatorie (Pilonul II), adică 10% din numărul total de 7,78 milioane de participanţi înregistraţi, potrivit datelor Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) – asta deşi toţi cei 7 administratori existenţi pe piaţa oferă această facilitate încă de startul sistemului, pe portalurile proprii de Internet.

Din acest motiv, APAPR derulează în prezent o amplă campanie naţională de informare (TV şi online) pentru conştientizarea acestei opţiuni. În cursul anului 2021, precedentă campanie APAPR s-a concentrat pe posibilitatea participanţilor de a primi pe e-mail scrisoarea anuală de informare, în locul formatului pe hârtie, pentru a stimula digitalizarea şi eficientizarea comunicării dintre fondurile de pensii private şi participanţi. Mai multe detalii sunt disponibile pe website-ul de campanie, www.proprietardepensie.ro .

„Accesarea în online a informaţiilor legate de conturile individuale de pensie privată este un beneficiu pe care dorim să îl promovăm în perioada următoare, având în vedere avantajele de transparentă şi accesibilitate pe care le oferă. Îi încurajez pe toţi cei care a o pensie administrată privat să îşi deschidă un cont online la administratorul fondului lor”, a declarat Radu Crăciun, preşedintele APAPR.

În cursul anului 2021, fondurile de pensii private şi-au continuat evoluţia pozitivă, înregistrând câştiguri semnificative pentru participanţi prin plasamente diversificate, în condiţii de risc redus. După creşteri robuste în primele 9 luni ale lui 2021, fondurile de pensii au înfruntat în ultimul trimestru provocările aduse de reaprinderea globală a inflaţiei (cu maxime istorice pentru ultimii 25 de ani în SUA şi Zona Euro), creşterea dobânzilor pe piaţa internă şi turbulenţele de pe pieţele financiare internaţionale cauzate de incertitudinile privind nouă varianta Omicron a coronavirusului.

Pilonul II (pensii private obligatorii)

Numărul total de participanţi înregistraţi în sistem a ajuns la 7,78 milioane la finele anului 2021, dintre care numărul mediu al participanţilor cu contribuţii virate lunar a fost de 4 milioane, în creştere cu 140.000 faţă de 2020. Sumele administrate de cele 7 fonduri de pensii private obligatorii au ajuns la peste 89 miliarde de lei (18 miliarde EUR), în creştere cu 18,6% faţă de finele lui 2020.

Randamentul mediu ponderat al celor 7 fonduri a fost de 5,88% în 2021, uşor sub cel de 6,19% din 2020. Acest randament se traduce într-un câştig net pentru participanţi în valoare de 4,5 miliarde de lei (910 milioane EUR) în 2021, uşor peste câştigul de 4,4 miliarde de lei (900 mil. EUR) generat în 2020. De la lansare (mai 2008) şi până în prezent, fondurile de pensii de Pilon ÎI au înregistrat un randament mediu anual de 8% , generând pentru participanţi un câştig (net de toate comisioanele) în valoare totală de 21,7 miliarde de lei (4,4 miliarde EUR).

Volumul total de contribuţii virate în Pilonul ÎI în 2021 a fost de 9,77 miliarde de lei (2 mld. EUR), cu 9,6% mai mare decât în 2020, evoluţie explicată în principal de creşterea salariilor din economie, dar şi de intrările de noi participanţi în sistem. De asemenea, administratorii au efectuat în 2021 plăti către participanţi şi beneficiari în valoare totală de circa 278 milioane RON, cu 56% mai mare decât în 2020. Valoarea totală a plăţilor efectuate din Pilonul II (de la lansare şi până în prezent) este de 675 milioane de lei.

Pilonul III (pensii private facultative)

Numărul total de participanţi la fondurile de pensii private facultative a ajuns la circa 565.000 la finele anului 2021, crescând cu 37.000 faţă de 2020, cel mai semnificativ spor din ultimii 5 ani. Participanţii la Pilonul III au virat în 2021 contribuţii totale de aproximativ 420 milioane de lei, cu 13% mai mult decât în 2020 şi o valoare maximă istorică în termeni anuali.

Contribuţia medie lunară pentru participanţii activi a ajuns în cursul anului 2021 la 150 de lei, adică exact plafonul de deductibilitate fiscală (400 EUR / an atât pentru salariaţi, cât şi pentru angajatori). Aceste evoluţii arata pe de-o parte interesul şi încrederea participanţilor în sistemul de pensii facultative, precum şi necesitatea creşterii plafonului de deducere fiscală, rămas neactualizat de 12 ani în pofida creşterii în această perioadă a salariului mediu net pe economie cu 144%. Aceasta face că în termeni relativi facilitatea fiscală acordată Pilonului III are o semnificaţie mai mică de jumătate decât atunci când a fost introdusă în legislaţie.

Randamentul mediu ponderat al celor 10 fonduri a fost de 5,5% în 2021. De la lansare (mai 2007) şi până în prezent, fondurile de pensii de Pilon III au înregistrat un randament mediu anual de 6,3%.

Sumele administrate de Pilonul III au depăşit 3,4 miliarde de lei (690 milioane EUR) la finele anului 2021, cu 16,5% mai mult decât în 2020. Plăţile realizate de fondurile de pensii private facultative au atins 100 milioane de lei în 2021, cu 30% mai mult decât în 2020. Valoarea totală a plăţilor efectuate din Pilonul III (de la lansare şi până în prezent) este de 420 milioane de lei.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0