În cadrul conferinţei Capital autohton: România producătoare – România exportatoare, organizată de cursdeguvernare.ro, Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Românie a descris în câteva cifre seci situaţia destul de precară a exporturilor româneşti, în speţă a producătorilor autohtoni. Astfel, 14,4% din totalul mărfurilor care pleacă la export este deţinut de cinci firme prezente în România. Dintre primii 100 de exportatori, doar trei dintre ele sunt firme cu capital privat autohton. Fără să dea nume, Daraban a precizat că firmele sunt din următoarele domenii: producător de mobilier, telecom şi producţia de îngrăşăminte chimice. „De altfel, maxim 1500 de firme înregistrate la noi fac export. Marea problemă este că foarte multe firme sunt slab capitalizate, doar 55 dintre firmele înregistrate au o cifră de afaceri de peste 100 de milioane de euro şi 520 de firme abia depăşesc pragul de 20 de milioane de euro”, a declarat Mihai Daraban. Dintre producătorii români care desfăşoară activitate de export prezenţi la eveniment au vorbit Dorel Morar, de la Transilvania Production, Mircea Turdean de la Farmec, Gerovital şi Cornel Negreţ de la Astra Vagoane Călători. Cei trei au făcut scurtă prezentare a firmelor pe care le reprezintă şi au enumerat pieţele de desfacere ale companiilor. Astfel, constatăm că mobila din lemn produsă în România are mare căutare în comunitatea europeană, în special în Germania şi Marea Britanie şi în Rusia, în timp ce brandul Gerovital este tot mai căutat în Japonia, Irak, Kuweit, Egipt, Republica Moldova, Ungaria, Macedonia şi chiar Polonia.
COMMENTS