Dorinţa de a face din evoluţia dobânzilor interbancare un scandal naţional se reflectă în momentul de faţă în diferenţa dintre ROBID şi ROBOR, respectiv între cotaţiile extrem de largi dintre preţul cu care se atrag banii în depozite (bid) şi cel cu care se plasează (ask).
Asta cu menţiunea că dacă punem dobânda de politică monetară de 1,75% la mijlocul pieţei, se observă că ROBID se găseşte mult mai departe de referinţă decât ROBOR. Mai precis, distanţa ROBOR-ului faţă de dobânda-cheie e la jumătate faţă de cea a ROBID-ului în contextul în care intervalul ROBID – ROBOR e extrem de mare.
Nu fac această precizare întâmplător, ci ca urmare a faptului că atunci când banca centrală a luat decizia de îngustare a coridorului simetric format de facilitatea de depozit şi de creditare (lombard) în jurul ratei dobânzii de politică monetară a transmis un semnal în sensul variaţiei dobânzilor interbancare într-un anumit cuantum, care nu ţine seama de măsura discreţionară, din 2008, ca dobânzile interbancare să nu depăşească cu mai mult de o treime rata lombard.
În circumstanţele descrise se pune problema dacă banca centrală va oferi din nou băncilor comerciale posibilitatea de finanţare prin intermediul repo şi cât de mult vor apela instituţiile financiare la acest instrument (sigur, şi în funcţie de termenul agreat de autoritatea monetară). Iar în funcţie de interesul instituţiilor de credit banca centrală mai are o pârghie de reglare a lichidităţi şi de a steriliza o parte din excedent – în situaţia în care, bizar, ROBID-ul se plasează mult peste facilitatea de depozit ţintită de banca centrală şi lichiditatea nu e problematică în piaţă – şi anume oferirea de finanţare pe un termen care să depăşească perioada de constituire a rezervelor minime obligatorii.
Cert este că banca centrală trebuie să pună în aplicare ultimele decizii de politică monetară şi ca asta să se întâmple e nevoie ca dobânzile interbancare să revină pe paliere mai joase cu ajutorul instrumentelor de piaţă.
Ceea ce se vede acum este că unei proaste construcţii a bugetului şi unei execuţii defectuoase i se opune un slab management în sistemul bancar. Punctul comun dintre cele două ar putea fi încercarea de a conduce prin algoritm politic şi neasumarea deciziilor la niciun nivel.
COMMENTS