Criza coronavirusului a prins România aproape „cu pantalonii în vine”. După tăieri de 50 de puncte (-0,5%) ale ratelor dobânzilor de politică monetară în SUA și Marea Britanie, Zona Euro s-a aventurat și ea în teritoriul negativ. Se dovedește acum că păstrarea acestui indicator-cheie la un nivel aparent ridicat la noi a lăsat ceva spațiu de manevră.
Totuși, dincolo de criza politică prelungită, la noi vor conta isprăvile din execuția bugetară și minusul imens rezultat din schimburile externe. Corelate cu ritmul exagerat de creștere a veniturilor, alimentat de tactica electorală a „pământului pârjolit” : Dacă e să vină alții la putere, să nu mai rămână nimic de dat, eventual să se erodeze rapid prin măsuri nepopulare de reechilibrare.
„Don`t bring a knife to a gun fight”, cum s-ar spune în termeni anglo-saxoni – literal „nu veni cu cuțitul la o înfruntare armată”, la figurat „a intra într-o confruntare sau o situație dificilă insuficient echipat sau pregătit”. Cuvântul de ordine ar fi acum relaxarea fiscală, de la oferirea de facilități la plata taxelor și datoriilor, până la garanţii de stat pentru credite mari şi linii de credit (a se citi stimularea mediului privat de afaceri). Ori, noi am ajuns într-o poziție financiară ingrată, cu deficit bugetar de 4,6% și cu obligații suplimentare deja antamate în plan social.
Dacă se face media între măsurile de circa 25 de miliarde de euro anunțate de Italia (1,4% din PIB 2019) și miliardul pus pe masă de Slovenia (2,1%), atunci când facem ajustarea cu mărimea PIB, rezultă că România ar trebui deja să se caute prin buzunare de vreo 3-4 miliarde de euro. Bani suplimentari față de cei deja prevăzuți în execuția bugetară pe 2020.
Aflată sub procedură de deficit excesiv, deoarece „un necaz nu vine niciodată singur”, țara noastră va trebui să-și restructureze masiv prioritățile. Plecând de la ideea că e mai puțin important cât de mari sunt salariile și pensiile, important ar fi să mai apuci să le iei. Totodată, să ai copii sau nepoți sănătoși.
Să vedem cum facem, într-un context în care pe plan economic internațional se poate ajunge la o altă zicere englezească, utilizată după procedurile inițiale de solidaritate. Atunci când naufragiul devine iminent, se trece pe modul „Every man for himself”. Cum ar fi, pe românește, fiecare pentru el.
COMMENTS