Grupul iQuest, specializat în dezvoltarea de soluţii şi servicii software, care a împlinit anul acesta 15 ani de la înfiinţare, şi-a reafirmat creşterea cifrei de afaceri în 2013 la 25 de milioane de euro şi estimează majorarea veniturilor interne la 15% din business. În plus, compania a semnat recent un nou parteneriat strategic cu firma hybris software, important furnizor de soluţii de comerţ electronic la nivel internaţional.
„Timp de 15 ani am fost ghidaţi de un set de valori definitorii pentru modul în care ne-am desfăşurat operaţiunile: excelenţă, responsabilitate, onestitate, respect, curaj şi, nu în ultimul rând, spiritul de echipă. Acesta este şi motivul pentru care am început să fim tot mai respectaţi şi căutaţi de clienţi externi, ajungând la o retenţie extraordinară a acestora, de peste 90%”, a declarat Cornelius Brody (foto), CEO-ul şi fondatorul iQuest.
În toată această perioadă, iQuest s-a concentrat în special pe pieţele internaţionale, prin derularea de proiecte de succes cu clienţi de renume mondial, precum Roche, Virgin Atlantic Airlines, Financial Times, Vodafone, Ikea, iar pentru a susţine această expansiune, la începutul acestui an, compania a recrutat în echipa de management executivi de top, din companii precum Microsoft, SAP sau Nestlé.
În prezent, iQuest numără peste 500 de specialişti IT în 10 centre din România (Cluj-Napoca, Braşov, Sibiu, Craiova şi Bucureşti), Germania (Frankfurt), Suedia (Gotheburg), Elveţia (Zürich), Ungaria (Budapesta) şi Statele Unite (Palo Alto), şi este unul dintre membrii fondatori ai Cluj IT Cluster, cel mai important cluster în domeniul IT la nivel naţional. În plus faţă de extinderea şi consolidarea prezenţei internaţionale, în perioada următoare iQuest va accentua şi prezenţa pe piaţa locală.
„Business-ul de pe piaţa locală cuprinde două direcţii: sectorul privat, unde dezvoltarea este constantă, dar cu un trend moderat crescător şi sectorul public, unde iQuest, începând cu anul 2012, este din ce în ce mai prezent. Valoarea business-ului local în cifra de afaceri iQuest este în continuă creştere, iar pentru acest an estimăm o pondere de 15%”, a explicat Horia Cerchez, Site Manager iQuest Bucureşti.
Compania estimează că ritmul de creştere pe piaţa locală va fi mai accelerat decât pe plan extern şi aşteaptă o relansare a investiţiilor în IT, mai ales în sectorul privat, unde vor creşte în importanţă soluţiile dedicate şi dezvoltate pentru rezolvarea punctuală a unor probleme, care să conducă la creşterea productivităţii, a controlului şi a predictibilităţii business-ului. În opinia reprezentanţilor companiei, creşterea pe plan local va fi susţinută şi de asumarea Programului Agenda Digitală Europa 2020.
„Obiectivul nostru este să ne extindem pe toate pieţele pe care suntem deja prezenţi, precum Germania, Elveţia şi SUA, eventual să pătrundem pe pieţe noi. Pe plan local nu urmărim numai proiectele din administraţia publică, ci şi cele din sectorul privat, pentru verticale pentru care deja deţinem referinţe serioase, precum telecom, life sciences, servicii financiare, energie, high tech, logistică şi producţie”, a mai precizat Cornelius Brody.
În România, iQuest este unul dintre principalii parteneri Microsoft Gold şi singurul care a dezvoltat şi implementat pe plan local platforma software Microsoft Dynamics AX în sectorul de logistică şi transport, pentru compania Logistic E van Wijk. Printre alte companii din România care au optat pentru echipa iQuest în zona soluţiilor Microsoft Dynamics se numără AX Perpetuum, SAB Miller, Banca Transilvania, EVW Holding şi Routier European Transport.
În plus, compania este şi partener Oracle, având proiecte atât în zona sectorului public, precum cele implementate la Arhivele Naţionale, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Metrorex sau Banca Naţională a României, dar şi în sectorul privat, precum proiectele dezvoltate pentru companiile Bertus, Mega Image, Gedeon Richter, Leonardo, Menatwork, Aegon sau OMV.
iQuest a încheiat recent un nou parteneriat strategic cu hybris software, unul dintre cei mai dinamici furnizori de soluţii de comerţ electronic la nivel internaţional, care furnizează produse de ultimă generaţie pentru gestiunea datelor – master data management – şi procese unitare de comerţ electronic pentru toate canalele.
COMMENTS