Recent, Aula Magna a Academiei de Studii Economice a fost gazda evenimentului organizat de Banca Mondială şi Facultatea de Economie Teoretică şi Aplicată privind lansarea raportului „Global Economic Prospects: Having Fiscal Space and Using It“, ediţia ianuarie 2015. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa Franziskăi Ohnsorge, Lead Economist în cadrul Băncii Mondiale, unul dintre principalii autori ai lucrării în cauză.
Acest proiect pilot al Băncii Mondiale îşi propune să prezinte în detaliu perspectivele pentru economia globală (Capitolul 1) şi respectiv pentru fiecare dintre regiunile de dezvoltare din lume (Capitolul 2). Cel de-al treilea capitol analizează evoluţia şi eficienţa politicii fiscale în ţările în curs de dezvoltare, în timp ce al patrulea capitol se focusează pe examinarea provocărilor cheie şi oportunităţilor cu care se confruntă în prezent ţările în curs de dezvoltare. Cele trei elemente cheie asupra cărora se insistă în acest capitol final sunt: cauzele şi implicaţiile scăderii bruşte a preţurilor petrolului, în particular, şi mărfurilor, în general, în a doua jumătate a anului 2014; factorii ce stau la baza încetinirii globale a comerţului în ultimii ani, respectiv situaţia şi impulsul dat de consumul intern.
Economia globală este caracterizată încă de o luptă cu moştenirea crizei globale, care limitează mult dinamica economiilor emergente, mai puţin dinamice decât în trecut. Raportul arată că după o creştere de 2,6% în 2014, PIB-ul mondial va urca în 2015 cu aproximativ 3,0 la sută în 2015 şi 3,3 la sută în 2016. Ce va sta la baza acestui uşor reviriment, unul mult inferior aşteptărilor generale? Redresarea treptată a economiilor statelor cu venituri mari, preţurile mici la petrol şi stingerea turbulenţelor interne în unele state aflate în curs de dezvoltare. De altfel, economiile în curs de dezvoltare sunt de aşteptat să urce cu 4,4 la sută în 2014, 4,8 la sută în 2015 şi 5,3 la sută în 2016. Ţările cu venituri mari sunt susceptibile de a vedea o creştere economică de 2,2 la sută în 2015 faţă de 1,8 la sută în 2014.
Preţuri mai mici la petrol vor conduce la considerabile schimburi de venituri între ţările importatoare de petrol şi respectiv cele exportatoare de petrol. Să nu uităm însă că, deşi această scădere a preţului petrolului poate fi pusă îndeosebi pe seama creşterii ofertei şi plafonării cererii, ea are un factor geopolitic determinat: mărirea cererii este una artificială, dictată de un acord între SUA şi OPEC, pentru a sublima pretenţiile de extindere a Rusiei prin punerea pe butuci a economiei acesteia. Cât va mai dura acest joc poate doar Vladimir Putin ar fi în măsură să răspundă. Cert este că spaţiu încă există, între costul barilului – în medie 23 de dolari – şi preţul la care se vinde pe burse – în jur de 50 de dolari/baril –, spreadul fiind încă mai mult decât decent.
Riscurile la adresa perspectivelor globale se plasează pe un trend descendent. Comerţul mondial nu va cunoaşte o dinamică spectaculoasă, în bună măsură datorată şi menţinerii preţurilor mici la principalele mărfuri. Potenţialul său de creştere este inhibat şi de faptul că foarte multe state din zona euro dar şi din Japonia se confruntă cu deflaţia şi traversează o perioadă prelungită de stagnare. În atare condiţii legate de mişcarea preţurilor, este posibil ca marile economii să înăsprească politica monetară. Riscurile ce se pot inflama foarte rapid ar putea fi tensiunile geopolitice, volatilitatea din pieţele diferitelor mărfuri sau stresul financiar, în special în ceea ce priveşte economiile emergente. Faptul că şi marile economii se recuperează deosebit de încet postcriză poate trăda un simptom de deficienţe structurale mai profunde.
Ţările în curs de dezvoltare se confruntă cu provocări politice semnificative într-un mediu de creştere globală slabă, ceea ce le aduce un nivel de incertitudine considerabilă. În aceste condiţii, Banca Mondială consideră că e vremea ca politicile anticiclice să fie cât mai bine puse la punct şi să se constituie aşa-numitele tampoane fiscale pentru a asigura eficienţa politicii fiscale în viitor. Băncile centrale sunt îndemnate să promoveze politici monetare echilibrate, pentru a ţine la un nivel optim inflaţia şi a asigura stabilitatea economică. De asemenea, progresele înregistrate în punerea în aplicare a reformelor structurale trebuie continuate pentru a stimula creşterea economică pe termen lung. Perspectiva globală fragilă face punerea în aplicare a politicilor de stimulare a creşterii economice şi reformelor structurale mai urgentă, pentru a îmbunătăţi şansele de realizare a proiectului Băncii Mondiale de combatere a sărăciei extreme până în 2030.
Actuala conjunctură a deschis o fereastră neaşteptată de oportunitate pentru reformare structurală. Scăderea puternică a preţurilor la petrol a creat posibilitatea ca factorii de decizie să poată pune în aplicare reformele menite să reconstruiască un spaţiu fiscal sau să îmbunătăţească politicile de finanţare, pentru a elimina distorsiunile existente în prezent. Rămâne de văzut acum dacă aceşti factori de decizie sunt în măsură să profite de această oportunitate.
Creşterea globală a fost mai mică în 2014 decât aşteptările iniţiale, iar slaba dinamică e pusă pe seama slabelor progrese în ceea ce priveşte crearea de noi locuri de muncă.
În timp ce activitatea pe acest palier în Statele Unite şi Marea Britanie a fost una îmbucurătoare, potenţată de o politică monetară adecvată, recuperarea globală a fost dinamitată de evoluţiile din zona euro, tributară crizei pe care a traversat-o, Japoniei, confruntată cu stagflaţia, dar şi Chinei, care trece printr-o încetinire ce trebuie gestionată cu atenţie. Dezamăgitoare a fost şi evoluţia statelor în curs de dezvoltare, economiile acestora fiind constrânse de o cerere externă slabă, înăsprirea politicilor interne şi incertitudinile politice, dar şi de constrângerile pe partea ofertei.
Există însă o conjunctură favorabilă, ce ar putea fi speculată pe viitor: preţurile materiilor prime sunt mici (în special cel al petrolului), ratele de dobândă sunt constante şi scăzute. Din păcate, politicile monetare sunt din ce în ce mai divergente în întreaga lume, iar comerţul mondial performează slab. Volatilitatea pieţei financiare, agravată de riscul unei deteriorări bruşte a condiţiilor de lichiditate, ar putea ridica brusc tensiunea în statele în curs de dezvoltare. Ea ar putea impacta negativ indicatorul de îndatorare a acestor ţărilor, fapt de nedorit, după ce timp de mai mulţi ani pieţele de capital nu au fost prea blânde cu acestea.
În cazul în care zona euro sau Japonia alunecă într-o perioadă prelungită de stagnare sau deflaţie, comerţul global ar putea slăbi în continuare. Deşi probabilitatea e mică, nu sunt excluse nici turbulenţe iscate de China, o scădere mai accentuată a creşterii economice a acesteia putând declanşa o mişcare dezordonată a capitalurilor şi putând avea implicaţii considerabile pentru economia globală.
Statele cu economii dezvoltate continuă recuperarea fragilă în contextul în care au continuat politica monetară acomodativă şi o abordare flexibilă a unor politici fiscale, care să susţină creşterea economică. Ele eu de trecut însă adevărate teste pentru a realiza planuri de consolidare şi reforme structurale. În ţările în curs de dezvoltare, politicile monetare strânse la nivel global ar putea reduce fluxurile de capital şi declanşa un nou val de deprecieri ale monedelor interne. Deşi devalorizarea ar putea consolida exporturile şi ajusta contul curent, aceasta ar slăbi bilanţurile şi anula efectele bune ale preţurilor materiilor prime joase. Unele bănci centrale ale ţărilor în curs de dezvoltare ar avea de ales între măsuri de politică monetară menite a sprijini creşterea economică şi respectiv măsuri necesare pentru a ţine sub control inflaţia, moneda naţională şi a susţine stabilitatea sistemului financiar. Un stimul fiscal poate fi luat în considerare în cazul unui ciclu ascuţit de recesiune. În practică însă, utilizarea politicii fiscale ca instrument de politică anticiclică poate fi barată de o lipsă de spaţiu fiscal, care limitează capacitatea de a folosi stimulentele fiscale şi eficacitatea acesteia.
Atât ţările în curs de dezvoltare, cât şi cele cu venituri ridicate trebuie să întreprindă reforme structurale cuprinzătoare, inclusiv îmbunătăţirea instituţiilor şi infrastructurii publice, în scopul de a promova creşterea economică şi crearea de locuri de muncă. Aceasta va ajuta la atingerea obiectivelor de reducere a sărăciei până în 2030.
COMMENTS