Economia Zonei Euro dezamăgeşte cu o inflaţie de 0,2% în august. Şi şomajul stagnează.

Economia Zonei Euro dezamăgeşte cu o inflaţie de 0,2% în august. Şi şomajul stagnează.

Rata anuală a inflaţiei în Zona Euro a fost de 0,2% în luna august, la fel în ca în iulie, potrivit estimărilor Eurostat. Este semn că perspectivele se deteriorează înaintea întâlnirii Băncii Centrale Europene de săptămâna viitoare, notează bloomberg.com. Analiştii internaţionali se aşteptau ca rata inflaţiei să crească la 0,3%, şi aşa cu mult sub ţinta Băncii Centrale Europene, de 2%.

BCE

La două luni de la votul pentru Brexit, cele 19 economii ale Zonei Euro dau semne că se clatină şi sugerează că ar putea fi justificaţi mai mulţi stimuli, mai notează bloomberg.com.

Şi Julien Lafargue, vice-preşedinte al Departamanertului de Strategie a Titurilor de Stat de la JPMorgan a afirmat că “cifrele de infaţie de astăzi ar putea reaprinde dezbaterea cu privire la nevoia de mai mult pentru ca Banca Centrală să aducă inflaţia înapoi la ţinta sa de 2%.”, anunţă ediţia electronică a publicaţiei Financial Times.

Sentimentul de consum şi de afaceri este în declin, iar executivii avertizează că, în viitor, comenzile, ar putea suferi de pe urma incertitudinii politice. Fondul Monetar International şi-a ajustat deja previziunea de creştere în Zona Euro pentru anul viitor, iar Banca Centrală Europeană va elibera noi persepctive după întâlnirea de săptămâna viitoare, mai notează jurnaliştii de la Bloomberg.

Factorii de decizie politică au expus deja o serie de stimuli neconvenţionali precum achiziţiile de active pe scară largă, ratele negative ale dobânzilor şi împrumuturile pe termen lung. Cu toate acestea, inflaţia rămâne sub target-ul BCE de puţin sub 2%, un nivel nemaiatins din 2013. BCE prevede creşterea preţurilor la 1,6% în 2018.

Raportul asupra inflaţiei vine la o zi după ce un studiu al Comisie Europene a arătat că un declin al încrederii în economie în multe ţări şi în multe sectoare ca o reacţie întârziată a deciziei britanicilor de a părăsi Uniunea Europeană.

Eurostat a publicat astăzi şi datele de şomaj. Rata şomajului în iulie 2016 comparativ cu iunie 2016 a rămas stabilă în Zona Euro, la 10,1%, în timp ce în Uniunea Europeană rata şomajului a rămas stabilă la 8,6%. În rândul statelor membre, cele mai ridicate cifre s-au înregistrat în Grecia (23,5% ) şi Spania (19,6%). La polul opus, se află Malta, cu o rată a şomajului de 3,9%, Cehia şi Germania, ambele cu o rată a şomajului de 4,2%. România este sub media din UE, cu o rată de 6,1%. Comparativ cu situaţia din luna iulie 2015, rata şomajului a scăzut în 24 de state membre, inclusiv în România, a rămas stabilă în Danemarca şi a crescut în Estonia, Austria şi Belgia.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0