Economia Zonei Euro a crescut cu 1,7% în trimestrul al treilea al acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut, în termeni ajustaţi sezonier, iar Uniunea Europeană a înregistrat o creştere economică anuală de 1,9%, în ambele cazuri fiind vorba despre o creştere similară cu cea din trimestrul al doilea, anunţă Biroul European de Statistică, Eurostat.
Comparativ trimestrul trei cu trimestrul doi, creşterile sunt de 0,3% pentru Zona Euro şi de 0,4% pentru Uniunea Europeană, potrivit aceleiaşi surse.
În Statele Unite ale Americii, în trimestrul al treilea, creşterea produsului intern brut a fost de 0,8% faţă de trimestrul al doilea, şi de 1,6% faţă de trimestrul trei din 2015.
Potrivit estimărilor publicate de Eurostat, România a înregistrat o creştere economică de 4,6% în trimestrul al treilea al acestui an comparativ cu perioada similară din 2015, cel mai mare ritm de creştere din Uniunea Europeană. Acesta este al doilea trimestru consecutiv în care România a avut cea mai creştere economică anuală din UE, dar ritmul anual de creştere a încetinit de la 5,8% în trimestrul al doilea la 4,6% în trimestrul al treilea.
Creşteri trimestriale mai mari decât România au înregistrat Croaţia (1,7%), Slovenia (1,0%), Grecia şi Portugalia (ambele cu un plus de 0,8%), Slovacia, Cipru şi Spania (toate cu un avans de 0,7%).
Recent, Banca Mondială a îmbunătăţit estimările legate de avansul economiei româneşti în 2016, de la 4%, procent lansat în lun a iunie, la 5,1%. De asemenea, Fondul Monetar Internaţional prognozează că România va avea anul acesta o creştere economică de 5%. cea mai mare din Europa. Luna trecută, şi Comisia Europeană şi-a revizuit în creştere prognoza pentru România, cu un punct procentual, la 5,2% creştere economică pentru 2016.
COMMENTS