Ediția 21 a Galei Anuale a Premiilor E-Finance

Ediția 21 a Galei Anuale a Premiilor E-Finance

Gala Anuală a Premiilor E-Finance organizată de Finmedia a devenit pe parcursul celor 21 ani de existență un reper în agenda piețelor de profil, un eveniment care trage linie și recompensează cu distincții binemeritate cele mai ambițioase, inspirate, complexe și inovatoare proiecte din anul trecut aferente zonei de convergență a sectoarelor financiar – bancar și IT&C. Într-un moment de îngrijorări ce privesc afacerile în general, este reconfortant să aflăm care au fost performanțele anului 2023, ce companii au ajuns la țintele propuse și care sunt previziunile de creștere pentru anul 2024.

Masa rotundă din deschiderea Galei din 13 februarie, s-a concentrat în acest an pe un subiect de real interes în contextul celor petrecute în ultimii doi ani, cu titlul „Transformarea digitală accelerată – un MUST pentru instituțiile financiar – bancare ce își doresc performanță în afaceri”. În contextul în care companiile își valorifică tehnologia și serviciile de AI pentru a optimiza experiența consumatorilor, mărind potențialul de creștere al digitalizării, subiectul ramâne în continuare unul extrem de important, mai ales având în vedere faptul că pentru companiile financiare îndeplinirea așteptărilor clienților este esențială pentru o bună continuitate a afacerilor.

În deschiderea Galei, un Stage Interview, oferit de George Anghel, Director General ConectX în dialog cu Eugen Schwab – Chesaru, Vicepreședinte Pierre Audoin Consultants, parte a Teknowlogy Group, a fost urmărit cu deosebit interes de cei prezenți la eveniment. Îl veți putea regăsi în numărul din martie al revistei Piața Financiară.

Masa rotundă, avându-l ca moderator pe George Anghel, Director general, ConnectX, a reunit speakeri de top din industriile de consultanță IT, sectorul financiar-bancar, dar și din zona tehnologiilor dedicate acestuia. La discuțiile extrem de interesante și de mare actualitate au participat: Alexandru Ciuncan, Președinte și Director General UNSAR; Eugen Schwab – Chesaru, Vicepreședinte Pierre Audoin Consultants, parte a Teknowlogy Group; Laurențiu Mandu, Managing Director Capgemini; Cătălina Dodu, Partner, Cybersecurity Leader EY South East Cluster, Head of Consulting EY Romania; Vladimir Aninoiu, Director Tehnologie Deloitte; Cristian Mustață, Director Executiv Adjunct Distribuție Retail BCR; Elena Unciuleanu, CEO Reporting Center; Maja Mikic, Executive Director for Digital Transformation BRD – GSG; Călin Rangu, Vicepreședinte, CIO Council; Raul Rîșniță, Director Digitalizare Banca Transilvania; Mihnea Simian, IT Chapter Lead ING Bank România; Cosmin Cosma, Co – Founder & CEO Finqware; Cristian Ioniță, Digital Transformation Manager, Vodafone.

Subiectele abordate în cadrul dezbaterilor s-au referit, printre altele, la implementarea AI în direcția eficientizării și a reducerii de costuri; automatizarea proceselor de AI, inovație în experiența clienților; evoluția resursei umane, cheia unui business de succes; digital customer experience – un factor important în retenția clienților și evoluția noilor produse digitale; adaptarea serviciilor bancare la nevoile în continuă schimbare ale clienților; migrarea către cloud a sectorului financiar – bancar; viitorul plăților digitale – revoluția cashless și, nu în ultimul rând, subiectul zilelor noastre: E Factura – principalele provocări, cum ne pregătim pentru o implementare de succes.

A urmat așteptata Gală de premiere, premiile fiind acordate de directorul revistei Piața Financiară, Mihai Săndoiu, pe categoriile deja cunoscute.

Categoria e-People: Cristian Mustață, Deputy Executive Director (Head of Digital & Contact Center) for Retail Distribution, BCR

Categoria e-Solution: CertSign pentru soluția CertMe, CEC Bank pentru noi funcționalități în cadrul aplicației de Mobile Banking – CEC app, Finqware pentru FinqTreasury

Categoria e-Product: Patria Bank pentru platforma Patria de Oriunde, Banca Transilvania pentru aplicația BTGo,  OTP Bank România pentru OTP SmartBank

Categoria e-Partnership: BCR și AROBS Software Transilvania

Categoria e-ProviderTRANSFOND pentru soluția SANB ( Serviciul Afișare Nume Beneficiar);  Zitec pentru 20 de ani de transformare digitală

Categoria e-Innovation: Reporting Center pentru Elite Reporting Platform

Categoria e-Growth: BRD- Groupe Societe Generale, ConnectX, Garanti BBVA

Categoria e-Education:  ING Bank România pentru ING Play Zone din Roblox și ING Young

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0