Situaţia educaţiei din România nu arată prea bine, potrivit raportului Education and Training Monitor 2017 întocmit de Directoratul pentru educaţie şi cultură al UE. Rezultatele slabe la nivelul competenţelor de bază, necesitatea de modernizare a programelor de învăţământ, finanţarea relativ redusă, accesul inechitabil la educaţie (îndeosebi în mediul rural), implementarea anevoioasă a învăţământului vocaţional şi participarea scăzută a adulţilor la procesul educaţional sunt printre punctele slabe semnalate în raportul european.
În context, ar trebui să luăm aminte la câteva dintre problemele semnalate:
1.Programul de evaluare a competenţelor Programme for International Student Assessment (PISA) arată că mai mult de jumătate dintre copii de 15 ani proveniţi din sfertul de familii cu cea mai mic statut socio-economic nu posedă un nivel minim de pregătire în ştiinţe (56,1%), citire (57,5%) şi matematică (59%).
Nerealizările sunt de aproape trei ori mai frecvnete decât la familiile din primul sfert ca statut socio-economic, chiar dacă şi aici cifrele sunt relativ ridicate faţă de media internaţională ( de pildă 36,9 puncte procentuale faţă de doar 26,2 pp la nivelul mediei UE). Cu alte cuvinte, discrepanţele pronunţate de nivel de trai se translează îngrijorător în planul educaţiei şi al şanselor de integrare socială.
2.Inegalitatea de şanse la o educaţie de calitate între zonele urbane şi cele rurale este pronunţată, cu un nivel de performanţe slabe ale copiilor de clasa a 8-a de 37,5% în mediul rural (unde învaţă 45% dintre aceştia), faţă de 15% ( adică de două ori şi jumătate mai puţin) în mediu urban.
Asigurarea calităţii are încă de suferit de pe urma lipsei unei definiri şi aplicări unitare a acesteia, precum şi a unor modalităţi comune de îmbunătăţire, prin fragmentarea responsabilităţilor simultan cu suprapunerea activităţilor de profil, feed-back-ul insuficient şi susţinerea limitată a şcolilor cu performanţe scăzute.
3.O situaţie aparte o are minoritatea romă, în cadrul căreia abilitatea de incluziune socială şi de găsire a unei slujbe este afectată puternic de faptul că doar 38% dintre copiii de această etnie sunt incluşi în programe timpurii de educaţie iar 77% dintre tinerii cu vârsta între 18 şi 24 de ani au părăsit timpuriu programele de şcolarizare.
Primul procentaj este mai slab (45% cu cinci ani în urmă), al doilea este în curs de îmbunătăţire ( 90% cu cinci ani în urmă), dar rămâne foarte ridicat. 64% dintre tinerii romi cu vârsta între 16 şi 24 de ani nu lucrează, nu învaţă şi nu participă la programe de pregătire ( NEET, prescurtarea în lb. englează) şi doar 33% dintre persoanele de etnie romă de 20 – 64 de ani desfăşoară o activitate plătită.
4. Deşi a crescut considerabil faţă de situaţia de dinaintea aderării (12,4% în 2006), rata de educaţie terţiară a rămas la mare distanţă de media UE (26,3% pentru România faţă de 39,7% la nivel european în anul 2017). Procentajul este afectat de rata relativ mare de abandon şcolar din învăţământul preuniversitar şi rata scăzută de promovabilitate la bacalaureat.
Cu o rată de înrolare în învăţământul superior pentru grupa de vârstă 20 – 24 de ani de circa 28%, ţinta naţională fixată pentru anul 2020, de 26,7% va fi atinsă, dar este clar că vom rămâne departe de practica europeană şi în deceniul următor. Cuplat cu emigrarea masivă a persoanelor cu înaltă calificare, se conturează o criză în sectoarele intensive în informaţie.
Tehnologia informaţiei, sănătatea şi educaţia sunt, în viziunea raportului UE, cele trei domenii în care România se va confunta cu cea mai acută lipsă de personal. Remedierea acestei probleme va necesita o atenţie specială în procesul de educaţie şi îmbunătăţirea standardelor de pregătire şcolară.
Relevanţa educaţiei terţiare pentru accesul pe piaţa muncii s-a îmbunătăţit şi s-a apropiat de media UE ( 80,7% faţă de 82,8%) dar rămâne sub nivelul pre-criză de 93% din 2008. Excelenţa în educaţie rămâne o provcare în privinţa procesului de evaluare pentru acordarea titlurilor de bachelor, master şi doctorale.
5.Implementarea cadrului legal al strategiei naţionale din 2015 pentru învăţarea pe parcursul întregii vieţi s-a făcut cu întârziere, de-abia din august 2017. Suportul material pentru pregătirea profesională a adulţilor, care să asigure o pregătire diversificată şi de calitate rămâne încă un deziderat.
Adoptarea unui nou registru al calificărilor la nivel naţional a fost amânată succesiv. Acesta trebuia să devină un instrument de referinţă pentru accesul corect pe piaţa muncii la nivel european, în concordanţă cu cerinţele acesteia. Programele de învăţare şi pregătire vocaţională sunt încă penalizate de cerinţele de terminare a educaţiei secundare.
COMMENTS