Egiptul este destinația preferată de românii care își doresc să meargă într-un loc călduros și exotic în perioada de toamnă și primăvară la prețuri accesibile. Țara din nordul Africii atrage turiștii români cu prețuri care concurează cu cele din Grecia și Bulgaria.
IRI Travel a făcut o analiză a prețurilor pe care Egiptul le practică în perioada toamnei.
Astfel, un sejur de 7 nopți cu servicii de masă all inclusive la un hotel de 4 stele pornește de la 325 de euro de persoană, în timp ce la hotelurile de 5 stele, prețul vacanței crește cu cel puțin 40 de euro de persoană. Cu toate acestea, cea mai ieftină vacanță în Egipt costă sub 300 de euro.
Românii aleg în principal stațiunile deja consacrate, Hurghada și Sharm El-Sheikh, dar recent și-a făcut loc în oferta turoperatorilor români și stațiunea Marsa Alam. Tot mai mulți transportatori aerieni își modifică și ei oferta de zbor, astfel încât să cuprindă și această stațiune, cea mai sudică dintre cele trei.
„Clima foarte prietenoasă din această perioadă si prețurile scăzute practicate de resorturile egiptene îi conving pe români să-și dorească încă o vacanță la mare. În această lună temperaturile încă pot depăși 30 de grade în Sharm El-Sheikh și Hurghada, iar în Marsa Alam, mai la sud, ele sunt mai ridicate cu câteva grade.”, a declarat Lucian Bădircea, CEO IRI Travel.
Dacă veți alege să mergeți în excursiile opționale recomandate de agențiile de turism , atunci vă puteți aștepta ca în Valea Regilor să aveți parte, pe lângă fabuloasa istorie și de temperaturi de 40 de grade.
Condiții de călătorie în Egipt:
– Cel puțin 14 zile de la ultima doză de vaccin (prima pentru Johnson & Johnson sau a doua pentru Pfizer BioNTech, Moderna sau AstraZeneca).
sau
– Test PCR negativ recoltat cu maxim 72 ore înainte de intrarea în Egipt
– La întoarcerea în România nu se solicită certificatul verde. Egiptul este pe lista verde a României.
Prețuri pentru cele mai dorite stațiuni din Egipt:
Hurghada
Hurghada, hotel 3*: de la 291 euro/ sejur/persoană
Hurghada, hotel 4*: de la 325 euro/ sejur/persoană
Hurghada, hotel 5* : de la 366 euro/ sejur/persoană
Sharm El-Sheikh
Sharm El-Sheikh, hotel 4*: de la 487 euro/ sejur/persoană
Sharm El-Sheikh, hotel 5* : de la 554 euro/ sejur/persoană
Marsa Alam
Marsa Alam, hotel 4*: de la 563 euro/ sejur/persoană
Marsa Alam, hotel 5*: de la 570 euro/ sejur/persoană
Tarifele includ: bilet avion cursă directă, taxe de aeroport, bagaj de mână și de cala, transfer aeroport-hotel-aeroport, 7 nopți de cazare în tipul de cameră ales, servicii de masă All Inclusive, asistență turistică în limba română.
Excursii opționale:
„Cele mai interesante excursii opționale de care vă puteți bucura în Egipt sunt cele la Marile Piramide, la Luxor, în Valea Region și la Templul de la Karnak, safari-ul în deșert într-un sat de beduini. Excursiile acestea pornesc de la câteva zeci de euro de persoană și pot ajunge la câteva sute de euro, în funcție de preferințele fiecărui turist”, mai spune CEO-ul IRI Travel, Lucian Bădîrcea.
De asemenea, se pot face excursii cu ambarcațiuni sau cu submarinul turistic în Marea Roșie, unde puteți admira varietatea de pești și corali pe care lumea subacvatică o ascunde.
COMMENTS