Elena Georgescu este noul secretar de stat pentru afaceri europene din Ministerul Finanţelor

Elena Georgescu este noul secretar de stat pentru afaceri europene din Ministerul Finanţelor

Elena Georgescu preia funcţia de secretar de stat pentru afaceri europene în cadrul Ministerului Finanţelor Publice pentru a a coordona momentul în care România va prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, în iulie – decembrie 2019. Informaţia apare într-un comunicat al Ministerului Finanţelor.

Elena G

Noul secretar de stat va avea în atribuţie dosare importante pentru ţară precum gestionarea agendei europene la nivelul Consiliului ECOFIN, Coreper şi la nivelul grupurilor de lucru sau coordonarea dialogului cu celelalte instituţii europene – Comisia Europeană, Parlamentul European, Consiliul European. Elena Georgescu va fi responsabilă şi de organizarea reuniunilor informale în România (ministeriale, la nivel de înalţi funcţionari, secretari de stat, directori generali, grupuri de lucru, etc…) şi a conferinţelor specificie (inclusiv la Bruxelles şi în statele membre).

De-alungul timpului, Elena Georgescu a promovat iniţiativele României din domeniul finanţelor în forumurile europene.

Noul secretar de stat a început ca expert la Direcţia Generală de Armonizare Legislativă şi Integrare Europeană. A avansat treptat în funcţiile de expert principal, consilier superior şi şef serviciu. În 2009, a fost numită la la conducerea Direcţiei Generale de pregătire ECOFIN şi asistenţă comunitară, mai întâi ca director general adjunct şi, ulterior, ca director general.

Elena Georgescu a participat la procesul de aderare a României la Uniunea Europeană şi la cel de monitorizare a implementării proiectelor PHARE în domeniul Ministerului Finanţelor Publice.
Şapte ani a coordonat proiecte în domeniul afacerilor europene precum participarea la reuniunile Consiliului ECOFIN şi la Programul de cooperare elveţiano – român.

Echipa coordonată de ea a contractat 100% din fondurile alocate României în cadrul asistenţei financiare nerambursabile elveţiene, se mai arată în comunicatul remis de Ministerul Finanţelor Publice.

Elena Georgescu a gestionat şi activităţile de la nivelul Consiliului şi Comisiei Europene legate de bugetul european, impozitare, servicii financiare, contabilitate şi audit şi s-a ocupat de pregătirea mandatelor pentru reuniunile Comitetului Economic şi Financiar şi pentru Comitetul de Politică Economică.

Din CV-ul său, reiese că a absolvit Facultatea de Matematică a Universităţii Bucureşti  şi că a obţinut o diplomă de master în management financiar-bancar la Universitatea Româno-Americană.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0