ELKOTech Romania, companie membră a grupului ELKO, specializată în distribuția unei game largi de echipamente IT și soluții integrate, a organizat, în perioada 15-17 septembrie, ELKO Partner Event 2016, în centrul României, la Poiana Brașov. ELKO Partner Event este evenimentul principal ce reunește an de an cei mai importanți parteneri ELKO și s-a bucurat de o participare largă, circa 200 de persoane fiind prezente la eveniment pe parcursul celor trei zile.
Organizat sub deviza CONENCT. SHARE. SUCCEED, evenimentul a constat într-o serie de sesiuni de discuții, precum și demonstrații ale celor mai noi produse și soluții, reprezentând o oportunitate excelentă de colaborare, schimb de idei și de experiență.
”Partenerii ELKO sunt oameni care cred în aceleași valori ca și noi. Sunt oameni cu care putem colabora pe principii sănătoase de business, preocupați de dezvoltare, de business reciproc avantajos. Sunt oameni pe care ne putem baza și pe care suntem gata să îi sprijinim în proiectele pe care și le propun, respectiv oameni puternici care reprezintă companii puternice și sănătoase.
Noi, ELKO, evoluăm dincolo de serviciile tradiționale de distribuție, către vânzare bazată pe soluții, prin dezvoltarea competențelor interne și ale partenerilor. Împreună cu producătorii acționăm ca resurse de dezvoltare pentru clienții noștri. Este o tranziție în curs de desfășurare care schimbă rolul nostru dintr-o poziție tactică către una mult mai strategică”, a declarat Gabriela Gheorghe (foto dreapta), director general ELKOTech Romania.
ELKOTech Romania distribuie produsele din portofoliu exclusiv prin intermediul partenerilor săi – retaileri, e-taileri, companii integratoare de soluții IT și automatizări industriale. Distribuitorul ELKO este și va fi din ce în ce mai mult un suport eficient și competent pentru partenerii săi. În ultimii ani, ELKO s-a orientat tot mai mult spre a răspunde cererilor din piață de a susține canalul de parteneri să construiască soluții de business adaptate nevoilor specifice ale clienților finali.
„Vom continua să investim în educație și vom adăuga servicii noi în zona de suport pentru parteneri, în paralel cu perfecționarea serviciilor existente. ELKO reprezintă un vector de transmitere și un catalizator al interacțiunii în relația producător-distribuitor-partener-client final. În acest sens, vom folosi resursele, informațiile, cunoștințele la care avem acces dinspre partea producătorului, vom adăuga viziunea, efortul și competențele noastre și toate acestea le vom direcționa către partener, în paralel cu identificarea oportunităților de la clientul final”, a completat Gabriela Gheorghe.
Evenimentul a fost structurat pe o serie de paneluri ELKO, în care a fost prezentată strategia, echipa și direcțiile de viitor ale ELKO pe structura: CONNECT, SHARE, SUCCEED with ELKO. Pe tot parcursul evenimentului, prin intermediul platformei de eveniment, participanții au propus întrebări provocatoare care au conectat invitații cu audiența; în cadrul panelurilor, întrebările luate în direct au dat evenimentului un grad înalt de interactivitate.
În prima zi panelul ”Viitorul PC-ului/PC-ul viitorului” i-a avut în prim plan pe reprezentații Acer, Asus, Gigabyte și Intel, iar tema a fost abordată din perspective specifice pentru a răspunde situațiilor concrete din piață. Producătorii se confruntă cu problematici majore de tipul poziționării și diferențierii pe piață, luând în considerare actuala avalanșă a platformelor, iar publicul țintă este din ce în ce mai dificil de definit și adresat.
Tema „Satisfacția și loialitatea clienților” a reunit reprezentanții APC by Schneider Electric, Lenovo, LG Electronics și Microsoft, dezbaterea suscitând interesul participanților. Cum să devină o experiență pozitivă o relație pe termen lung, precum și specificul satisfacției și loialității la diferite niveluri ale lanțului de distribuție: la nivelul producătorului, al distribuitorului, al partenerului și, mai ales, al clientului final.
În cea de-a doua zi a evenimentului Inese Kalveite, Head of Marketing and Communication – ELKO Group, a menționat atenția tot mai mare pe care Grupul ELKO o acordă consolidării brandului ELKO. Ca distribuitor, ELKO se află în relație cu cei mai importanți jucători din piață, care promovează zi de zi cele mai noi tehnologii. Prin urmare, compania anticipează nevoile clienților chiar înainte ca acestea să prindă contur, iar rolul ELKO este acela de a agrega cele mai recente soluții. Compania acordă o mare atenție feed-back-ului din piață, iar ultimul studiu de satisfacție a clienților a condus la o serie de măsuri concrete de apropiere față de parteneri.
A urmat panelul cu tema: „Trenduri globale care transformă industria IT”, la care au participat reprezentanții Allied Telesis, Axis Communications, Fujitsu și Milestone. Tematica abordată a stârnit interesul publicului, generând o multitudine de întrebări pe tema evoluției și a impactului pe piața locală a transformării digitale, cu referire la stadiul trendurilor tehnologice în piața locală și valorificarea prin parteneriate a acestor informații specifice: analytics, mobilitate, cloud, big data, IoT, realitate virtuală ș.a.m.d.
„ADN-ul profitabilității” a fost panelul care a reunit reprezentanții ATEN, Dell, Getac, QNAP și Western Digital, care au discutat despre poziționarea strategică prin crearea mix-ului potrivit bazat pe calitate/preț, beneficii și servicii adiționale pentru a genera și răspunde cererii din piață cu produse inovative.
Pe toată durata evenimentului au avut loc demonstrații practice, cu soluții integrate. De asemenea, toate brandurile prezente au desfășurat demonstrații de produse la standurile proprii, precum și zone de demo pentru soluțiile pregătite de ELKO care răspund cererii specifice din partea clienților finali.
La eveniment au participat producători reprezentând cele mai importante branduri din IT la nivel mondial, branduri ce se regăsesc în portofoliul de produse şi soluţii ELKO: Lenovo, Acer, Asus, Dell, Microsoft, Allied Telesis, APC by Schneider Electric, Axis Communications, Aten, Fujitsu, Getac, Gigabyte, Intel, Kingston, LG Electronics, Milestone, Moxa, QNAP, Tecnoware, Western Digital, Commscope AMP.
COMMENTS