Energia – unul dintre cele mai interesante sectoare pentru achiziţii în 2014

stire business

Cele mai atractive sectoare pentru achiziţii în 2014 vor fi cele ale energiei şi resurselor naturale, TMT, infrastructră şi agriculură, consideră Horea Popescu, Partener şi şeful departamentului Corporate and M&A al CMS România.

În sectorul energetic, interesul atât pentru petrol şi gaze cât şi pentru sursele alternative de energie a continuat să genereze o cantitate considerabilă de operaţiuni pe piaţa de fuziuni şi achiziţii (M&A) în 2013, la fel ca în ultimii ani, au arătat reprezentanţii CMS România. „Sectorul energetic este extrem de interesant în România, pentru că aveţi vânt, aveţi soare, aveţi şi energie hidro, oil&gas, energie nucleară. Un mix energetic interesant”, a declarat John Fitzpatrick, Partener CMS România, într-o conferinţă de presă. Cu toate acestea, dezvoltarea sectorului a înregistrat şi întârzieri – în iunie 2013, guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care a amânat eliberarea unui număr considerabil de certificate verzi pentru proiectele ce implică energiile regenerabile. S-a produs un efect de domino asupra procesului de încheiere a tranzacţiilor în acest sector şi un număr mare de tranzacţii sunt blocate, investitorii fiind în aşteptare pentru a avea o mai mare predictibilitate asupra modului de implementare a proiectelor de energie regenerabilă în România.„Schimbarea s-a întâmplat foarte repede, iar investitorilor nu le plac surprizele. Problema nu a fost schimbarea în sine, ci rapiditatea cu care s-a făcut; lipsa de stabilitate este o problemă”, a spus Fitzpatrick.

Horea Popescu a arătat că CMS România are mai multe tranzacţii în desfăşurarea pe sectorul oil&gas, “participaţii minoritare în companii”, şi a precizat că „ar putea exista şi premiere în ceea ce priveşte modalităţile de finanţare”.

2013 a înregistrat o creştere a volumului tranzacţiilor pe piaţa de M&A românească, determinată de operaţiunile în domeniul serviciilor financiare, industrie, energie, agricultură şi sectoarele TMT. Potrivit raportului „Emerging Europe: M&A Report 2013/14”, realizat de CMS şi DealWatch, piaţa M&A din România a rămas la cifra de aproximativ 1 miliard de euro, cu o valoare totală a tranzacţiilor de 1,18 miliarde de euro în acest an, valoare asemănătoare cu cea din 2011, dar mai mică decât cea din 2012.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0