Recent, profesioniștii de la EnPower Energy cu sprijinul MPR|Partners au reușit să finalizeze o nouă etapă a proiectului din apropiere de orașul Ovidiu, județul Constanța. Astfel, pentru suprafața de 100 de hectare, s-a obținut autorizația de construire a ceea ce urmează să fie un nou parc fotovoltaic cu o capacitate de 60MW.
Amintim faptul că proiectul a fost dezvoltat de către EnPower Energy, importantă companie de proiecte din sectorul energiei verzi. Proiectul a fost vândut către Econergy International Ltd, parte din Econergy Renewable Energy Ltd, cu sediul în Israel, spre finele anului trecut.
Precum în cazul vânzării proiectului, MPR|Partners a fost alături de EnPower Energy pentru coordonarea procedurii de obținere a acordului de construire. Asistența va continua până la finalul proiectului, anume până la punerea în funcțiune a noului parc fotovoltaic. În prezent asistența în derulare privește procedura pentru obținerea autorizației de construire a stației parcului.
Echipa dedicată acestei etape de obținere a autorizației de construire a fost în continuare coordonată de către Gelu Maravela și Dana Rădulescu, fiind formată din avocații Carmen Bănică, Sonia Benga și Alexandra Mihailov.
COMMENTS