Anul 2014 a fost unul destul de bun pentru Erste Group, fiind caracterizat de creşterea creditării, îmbunătăţirea calităţii activelor şi consolidarea capitalizării; perspective solide pentru 2015. „Rezultatul net raportat pentru anul trecut a fost influenţat de doi factori: costurile de risc din România şi împrumuturile în valută din Ungaria. Am soluţionat aceste aspecte în ambele ţări (…) Operaţiunile celorlalte subsidiare au evoluat foarte bine ţinând cont de contextul dificil. Pentru prima dată după anul 2011, am înregistrat o creştere semnificativă a creditării, de un miliard de euro, şi, în acelaşi timp, calitatea portofoliului de credite s-a îmbunătăţit. Având în vedere poziţia solidă a capitalului şi a lichidităţii, anticipăm continuarea acestei tendinţe în 2015”, a explicat Andreas Treichl, CEO al Erste Group, cu ocazia prezentării rezultatelor din 2014.
Venitul net din dobânzi s-a diminuat în 2014 la 4.495,2 milioane euro, comparativ cu 4.685.0 milioane euro în anul precedent, în principal pe fondul menţinerii contextului caracterizat de dobânzi reduse şi efectelor de schimb valutar. Venitul net din taxe şi comisioane a crescut la 1.869,8 milioane euro (2013: 1.806,5 milioane euro), susţinut de îmbunătăţirea rezultatelor din operaţiunile cu valori mobiliare şi segmentul de asset management. Venitul net din tranzacţionare a crescut la 242,3 milioane euro (2013: 218,8 milioane euro). Venitul operaţional s-a situat la 6.877,9 milioane euro (-1,7% faţă de 6.995,1 milioane euro în 2013).
Cheltuielile administrative generale s-au diminuat anul trecut cu 2,8%, de la 3.896,1 milioane euro la 3.787,3 milioane euro, în principal datorită reducerii cheltuielilor de personal că urmare a scăderii numărului mediu de salariaţi şi a cheltuielilor cu amortizările şi deprecierea. Această evoluţie a determinat raportarea pentru 2014 a unui profit operaţional de 3.090,7 milioane euro (-0,3% faţă de 3.099,0 milioane euro în 2013) şi a unui raport cost/venit îmbunătăţit, de 55,1% (2013: 55,7%).
Costurile nete cu provizioanele aferente activelor financiare neevaluate la valoare justă în contul de profit şi pierdere s-au majorat anul trecut la 2.159,2 milioane euro, respectiv 169 puncte de bază în raport cu nivelul mediu al împrumuturilor către clienţi (+21,7% faţă de 1.774,4 milioane euro, respectiv 137 puncte de bază, în 2013). Această evoluţie s-a înregistrat în principal pe fondul costurilor de risc suplimentare din România înregistrate în legătură cu reducerea accelerată a creditelor neperformante. Rata creditelor neperformante s-a diminuat semnificativ în 2014, la 8,5% (2013: 9,6%), datorită vânzării cu succes a creditelor neperformante din România. Rata de acoperire a creditelor neperformante s-a îmbunătăţit semnificativ anul trecut, la 68,9% (2013: 63,1%).
Poziţia „alte venituri operaţionale” s-a situat în 2014 la -1.752,9 milioane euro (2013: -1.008,6 milioane euro), în principal pe fondul amortizării fondului comercial cu 475,0 milioane euro, precum şi a valorii mărcii şi relaţiilor cu clienţii în România cu 489,8 milioane euro per total. Taxele pe operaţiunile bancare s-au situat din nou la un nivel semnificativ, de 256,3 milioane euro (2013: 311,0 milioane euro): 130,5 milioane euro (166,5 milioane euro) în Austria, 31,5 milioane euro (41,2 milioane euro) în Slovacia şi 94,2 milioane euro (103,4 milioane euro) în Ungaria – inclusiv taxa bancară în suma de 47,9 milioane euro. În plus, poziţia „alte venituri operaţionale” include costuri de 336,8 milioane euro generate de legislaţia privind creditele de consum, adoptată de Parlamentul Ungariei. Costurile nete generate de această legislaţie şi de conversia creditelor în valută s-au situat la 312,2 milioane euro.
Taxele pe venit s-au majorat anul trecut la 509,4 milioane euro, în principal pe fondul amortizării unor active incluse la categoria impozite amânate (nete) în valoare de 197,0 milioane euro. Rezultatul net atribuibil proprietarilor societăţii mama s-a situat la -1.442,0 milioane euro (2013: 60,3 milioane euro).
Capitalul total conform IFRS s-a diminuat la 13,4 miliarde euro (sfârşitul anului 2013: 14,8 miliarde euro). Capitalul comun de rang 1 (CET 1, Basel 3 implementat parţial) s-a situat la 10,6 miliarde euro la 31 decembrie 2014, faţă de 11,2 miliarde euro (Basel 2.5) la finalul anului precedent. Riscul total (activele ponderate la risc, inclusiv riscurile de credit, de piaţă şi cele operaţionale; Basel 3 implementat parţial) s-au majorat la 100,6 miliarde euro (31 decembrie 2013: 97,9 miliarde euro). Indicele capitalului comun de rangul 1 (CET1, Basel 3 implementat parţial) s-a situat la 10,6% la finalul anului trecut, faţă de 11,4% (Basel 2.5) la 31 decembrie 2013. Indicele capitalului comun de rang 1 (CET 1, conform Basel 3 implementat final) s-a îmbunătăţit la nivel trimestrial de la 10,5% la finalul trimestrului trei din 2014 la 10,6% la sfârşitul anului trecut. Indicele de capital total (Basel 3, implementat parţial) s-a situat la sfârşitul anului trecut la 15,7% comparativ cu 16,3% (Basel 2.5) la 31 decembrie 2013.
Totalul activelor s-a situat la 196,3 miliarde euro la 31 decembrie 2014 (31 decembrie 2013: 200,1 miliarde euro). Portofoliul net de credite şi avansuri acordate clienţilor a crescut moderat, la 120,8 miliarde euro (31 decembrie 2013: 119,9 miliarde euro). Raportul credite/depozite s-a situat la 98,6% (sfârşitul anului 2013: 98,0%).
Perspective pentru 2015
Contextul operaţional se anunţă favorabil creşterii creditării. Estimările privind creşterea economică se situează între 2% şi 3% pentru toate pieţele de bază din euroopa Centrală şi de Est, cu excepţia Croaţiei, pe fondul majorării cererii interne. Perspectivele de creştere economică pentru Austria se plasează sub 1%.
Rentabilitatea capitalului tangibil (ROTE) estimată la 8-10%. Previziunile privind profitul operaţional indica reducerea cu o cifră situată în jur de 5%, în contextul înregistrării unor rezultate operaţionale mai reduse, dar sustenabile, în Ungaria (ca urmare a volumului mediu mai redus în urma conversiei creditelor în valută şi anticipării unui efect pozitiv din tranzacţionare obţinut în 2014 dar care se va repercuta în 2015) şi România (efect unwinding mai redus), precum şi al menţinerii contextului caracterizat de dobânzi reduse.
Estimările indică avansul creditării cu o cifră situată sub 5% şi reducerea semnificativă a costurilor de risc. Taxele pe operaţiunile bancare se previzionează că vor însuma aproximativ 360 milioane euro în 2015, inclusiv contribuţiile la fondul euroopean unic de rezoluţie bancară şi la fondurile de garantare a depozitelor. Discuţiile pe tema taxei bancare cu Guvernul Austriei sunt încă în desfăşurare.
Riscuri privind perspectivele
Iniţiativele de protecţie a consumatorilor, precum posibilă legislaţie pre-electorala privind creditele în franci elveţieni din Croaţia, şi riscurile geopolitice (conflictul din estul Ucrainei, situaţia Greciei) ar putea avea un impact negativ asupra contextului în care Erste Group îşi derulează activitatea.
COMMENTS