- Indexul Bloomberg privind egalitatea de gen (GEI) recunoaștecompaniile listate public care au demonstrat un angajament pentru susținerea egalității de gen,
- Grupul Erste, acționarul majoritar al Băncii Comerciale Române, a fost încă o dată singura companie austriacă listată pe indexul Bloomberg GEI și una dintre puținele firme listate cu sedii în Europa Centrală și de Est,
- Angajamentul pentru promovarea egalității de gen reflectă principiile de incluziunedupă care se ghidează Erste.
Erste Group Bank AG (“Erste Group”) a anunțat astăzi că este una dintre cele 418 companii din 45 de țări și regiuni care au ajuns să fie listate pe indexul Bloomberg privind egalitatea de gen 2022 (GEI), un indice de ponderare modificat al capitalizării de piață care monitorizează performanța companiilor publice angajate să asigure transparența în raportarea datelor de gen. Acesta este cel de-al patrulea an consecutiv în care Erste Group a fost selectată pentru Bloomberg GEI și rămâne singura companie din Austria și una dintre puținele companii din regiunea Europei Centrale și de Est cotate pe acest index prestigios.
„Diversitatea face parte din ADN-ul nostru la Erste Group. Carta noastră fondatoare a stabilit deja în 1819 că existăm pentru a oferi oamenilor acces la bunăstare, indiferent de vârstă, sex sau mediul social – iar acest scop fondator este mai relevant astăzi ca niciodată.Trebuie să recunoaștem și să înțelegem diversitatea clienților noștri și să le oferim răspunsurile corecte la nevoile lor specifice. Putem face acest lucru doar dacă noi înșine suntem diferiți și putem oferi o gamă cât mai largă de perspective. Luăm această misiune foarte în serios și implementăm o gamă largă de măsuri pe toate piețele noastre pentru a crește și mai mult ponderea femeilor în funcții de conducere”, a declarat Bernd Spalt, CEO Erste Group.
Indexul Bloomberg GEI este un indice de referință care măsoară egalitatea de gen prin prisma a cinci dimensiuni: femeile aflate în funcții de conducere și în procesul de achiziție de talente, salarizarea egală și paritatea salarială între genuri, cultura incluzivă, politicile de combatere a hărțuirii sexuale și modalitatea în care brandul se raporteazăcătre femei. Indicele GEI 2022 include companii din 45 de țări și regiuni din întreaga lume. Companiile membre reprezintă diferite sectoare de activitate, printre care cel financiar, al tehnologiei și utilităților, sectoare care au cea mai mare reprezentare a companiilor la acest index.
„Suntem profund convinși că diversitatea în toate dimensiunile – și mai ales în zona diversității de gen – ne face mai capabili, mai inovatori și mai buni. Pentru a ne asigura că nu rămân doar niște scopuri pe hârtie, ne-am stabilit obiective concrete și le urmărim în mod constant”, explică Gerda Holzinger-Burgstaller, CEO al Erste Bank Austria, subsidiara Erste Group în Austria.
Diversitatea de gen este în centrul atenției la Erste Group
În cadrul Erste Group, peste 40% din funcțiile de conducere sunt ocupate în prezent de femei. Scopul Erste este de a continua creșterea numărului de femei în poziții de vârf, promovând în același timp în mod deosebit dezvoltarea talentelor feminine. Pentru Erste Group, diversitatea și incluziunea sunt componente esențiale ale strategiei și culturii sale corporative.
Grupul bancar cu sediul central la Viena promovează în mod activ un mediu de lucru fără discriminare și hărțuire, și apreciază munca și valoarea fiecărei persoane, indiferent de gen, vârstă, dizabilitate, stare civilă, orientare sexuală, culoare a pielii, afiliere religioasă sau politică, proveniență etnică, naționalitate sau orice alt aspect care nu are legătură cu angajarea sa.În Austria, de exemplu, grupul de resurse pentru angajați Erste Women’s Hub a continuat inițiativele importante precum promovarea alfabetizării financiare a femeilor și formatele de networking virtual și a dezvoltat noi forumuri de discuții pentru părinții care, în contextul actual al pandemiei, au adesea dificultăți în reconcilierea responsabilităților între munca de acasă și școala online.
Bloomberg GEI: Un standard recunoscut pentru măsurarea eforturilor în materie de egalitate de gen
„Suntem mândri să recunoaștem Erste Group și celelalte 417 companii incluse în GEI 2022 pentru angajamentul lor față de transparență și stabilirea unui nou standard în raportarea datelor de gen”, a declarat Peter T. Grauer, Președintele Bloomberg și Președintele Fondator al U.S. 30% Club. „Deși pragul pentru includerea la GEI a fost ridicat, lista membrilor continuă să crească.Acest lucru dovedește că tot mai multe companii lucrează la îmbunătățirea indicatorilor de gen, promovând mai multe oportunități pentru a stimula diversitatea și incluziunea în organizațiile lor”.
Erste Group a completat un chestionar social elaborat de Bloomberg, în colaborare cu experți mondiali în domeniu. Companiile incluse în indexul din acest an au înregistrat scoruri situate la nivelul unui prag global sau peste pragul stabilit de Bloomberg, reflectând demersurile de transparență și realizarea sau adoptarea unor statistici și politici de cel mai înalt nivel.
Atât completarea chestionarului, cât și listarea GEI sunt voluntare și nu presupun costuri. Bloomberg a colectat aceste date doar în scopuri de referință. Indicele nu este prezentat sub forma unui clasament. Deși toate companiile publice sunt încurajate să dezvăluie date de gen suplimentare pentru profilul investițional pe Terminalul Bloomberg, cele care au o capitalizare de piață de peste 1 miliard de dolari sunt eligibile pentru a fi incluse în Index.
COMMENTS